1. [DEX '09] DISIDENȚĂ, disidențe, s. f. Atitudine, manifestare de disident. ♦ (Concr.) Grup de persoane cu opinii diferite de acelea ale majorității; sciziune formată prin acțiunea unui astfel de grup. [Var.: dizidență s. f.] – Din fr. dissidence, lat. dissidentia.
2. [MDA2] disidență sf [At: PROT. – POP., N. D. / V: dizi~, desi~, (înv) dizidin~ / Pl: ~țe / E: fr dissidence, lat dissidentio] 1 Deosebire de opinii a unei persoane (față de o majoritate, de o colectivitate, de o organizație etc. din care face parte) Si: dezacord, schizmă, sciziune. 2 (Ccr) Grup de persoane care au o opinie separată față de majoritatea membrilor colectivității, organizației etc. din care fac parte. 3 Sciziune ivită prin acțiunea unei disidențe (2).
3. [CADE] * DISIDENȚĂ (pl. -țe) sf. ⛪ ⏲ Deosebire profundă, desacord în ce privește părerile religioase sau doctrina politică [fr.].
4. [DLRLC] DISIDENȚĂ, disidențe, s. f. Deosebire de păreri; dezacord. ♦ (Concretizat) Grup de persoane care prezintă opinie separată față de majoritate; sciziune ivită în urma separării unui astfel de grup. Prefectul nu-și mai vede capul de treburi, căci e aproape să se declare o disidență în partidul local guvernamental. CARAGIALE, O. II 44. – Variantă: dizidență s. f.
5. [DN] DISIDENȚĂ s.f. Deosebire de opinii (față de o majoritate); sciziune, schismă; dezacord. ♦ Grup de persoane care susțin o părere diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. [Var. dizidență s.f. / cf. fr. dissidence, lat. dissidentia].
6. [MDN '00] DISIDENȚĂ s. f. deosebire de opinii (față de o majoritate); dezacord. ◊ grup de persoane care susțin o parte diferită de aceea a majorității; sciziune care ia naștere în urma unei asemenea situații. (< fr. dissidence, lat. dissidentia)
7. [DCR2] disidență s. f. (Folosit cu sens pozitiv după decembrie 1989) ♦ 1. Atitudine politică opusă celei oficiale, în special sub regimurile totalitare; opoziție ◊ „Unii nu făcuseră niciodată politică decât în măsura în care disidența ca atare fusese o atitudine politică.” R.lit. 8 XI 90 p. 2. ◊ „Disidența lui [a lui Dorin Tudoran] pe vremea lui Ceaușescu s-a născut din consecvență.” R.lit. 34/95 p. 1; v. și agent de influență. ♦ 2. Dezacord ◊ „Mânăstirea Vladimirești [se află] mai demult în disidență față de conducerea bisericească.” R.l. 11 IX 93 p. 2 [și dizidență] (din fr. dissidence; D. Urițescu CV 4546; DN, DEX, DN3)
8. [Șăineanu, ed. VI] disidență f. diferență profundă de opiniuni sau de sentimente.
9. [Scriban] * disidénță f., pl. e (lat. dis-sidentia. V. ședință). Scisiune, diferență în opiniunĭ. Fracțiune disidentă.
10. [DEX '09] DIZIDENȚĂ s. f. v. disidență.
11. [MDA2] desidență sf vz disidență[1]
12. [MDA2] dezidență sf vz disidență
13. [MDA2] dizidență sf vz disidență
14. [MDA2] dizidință sf vz disidență
15. [DN] DIZIDENȚĂ s.f. v. disidență.
16. [DOOM 3] !disidență / (colocv.) dizidență s. f., g.-d. art. disidenței/dizidenței; pl. disidențe/dizidențe
17. [DOOM 2] disidență s. f., g.-d. art. disidenței; pl. disidențe
18. [DOOM 3] dizidență v. disidență
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL