1. [DEX '09] DIVORȚA, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorț. – Din fr. divorcer (după divorț).
2. [MDA2] divorța [At: LM / V: (rar) desv~ / Pzi: ~țez / E: fr divorcer] 1 vi (D. soți) A se despărți prin divorț (1). 2 vt A determina pe cineva să se despartă prin divorț (1). 3 (Fig) A fi în dezacord cu ceva.
3. [CADE] * DIVORȚA (-țez) I. ⚖️ vb. tr. A despărți pe bărbat de soție, a desface legal căsătoria. II. vb. intr. și refl. A se despărți (vorb. de soți) [divorț].
4. [DLRLC] DIVORȚA, divorțez, vb. I. Intranz. (Despre soți) A se despărți prin divorț. Va trebui să divorțez ca să se termine toată povestea. CAMIL PETRESCU, T. I 212. ◊ Tranz. fact. Era să divorțeze pe femeia unui prefect. DELAVRANCEA, la TDRG.
5. [DN] DIVORȚA vb. I. intr. (Despre soți) A se despărți, a rupe căsătoria prin divorț. [Cf. fr. divorcer, it. divorzare].
6. [MDN '00] DIVORȚA vb. intr. (despre soți) a rupe căsătoria prin divorț. (după fr. divorcer)
7. [Șăineanu, ed. VI] divorțà v. 1. a face divorț; 2. fig. a se pune în opozițiune cu: a divorța de bunul simț.
8. [MDA2] desvorța v vz divorța
9. [Scriban] * divorțéz v. tr. (fr. divorcer). Despart pin lege doĭ soțĭ unu de altu. V. refl. Mă despart desfăcînd căsătoria pin lege.
10. [DOOM 3] divorța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. divorțez, 3 divorțează; conj. prez. 1 sg. să divorțez, 3 să divorțeze
11. [DOOM 2] divorța (a ~) vb., ind. prez. 3 divorțează
12. [MDO] divorța
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL