1. [DEX '09] DISTRAT, -Ă, distrați, -te, adj. Care este absent la ceea ce se petrece în jurul lui, care se gândește în altă parte, la altceva. – V. distra.
2. [MDA2] distrat2, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / V: des~, (înv) ~act, (îvr) ~ret / Pl: ~ați, ~e / E: lat distractus, fr distrait, it distratto] 1 a (D. oameni) Care este absent la ceea se petrece în jurul lui (fiind cu gândul în altă parte) Si: absent (3), distras (1). 2 av Neatent.
3. [MDA2] distrat1 sn [At: ARGHEZI, C. J. 95 / Pl: ~uri / E: distra] Distragere (4).
4. [DLRLC] DISTRAT, -Ă, distrați, -te, adj. Cu gîndul aiurea, dus pe gînduri; neatent. [Madala] a dat numai o distrată ascultare la ceea ce spunea moș Timofte. C. PETRESCU, R. DR. 78. Privirea mea distrată Prin negre rămuriști Mi-arată Doi ochi adînci și triști. TOPÎRCEANU, B. 31. E așa de distrat, așa de visător, că nimic nu poate scăpăra o scînteie de atenție în căutătura lui vagă. VLAHUȚĂ, O. A. 450.
5. [DN] DISTRAT, -Ă adj. Cu gîndul aiurea; neatent. [< distra].
6. [MDN '00] DISTRAT, -Ă adj. cu gândul aiurea; neatent. (< distra)
7. [Scriban] * distrát, -ă adj. (d. distrez). Neatent. Amuzat.
8. [DEX '09] DISTRA, distrez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A petrece sau a face pe cineva să-și petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza. 2. Tranz. (Rar) A distrage. – Din fr. distraire.
9. [MDA2] destract, ~ă a vz distrat
10. [MDA2] distra [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~rez / E: fr distraire, it distrarre, lat distrahare] 1 vt (Înv) A distrage (1). 2-3 vtr (D. oameni) A-și petrece sau a face să-și petreacă timpul în mod plăcut Si: a (se) amuza (1-2), (înv) a (se) distrage (3-4), a (se) înveseli.
11. [MDA2] distract, ~ă a vz distrat
12. [MDA2] distret, ~ă a vz distrat
13. [CADE] * DISTRA (-trez) I. vb. tr. 1 A face pe cineva să se gîndească la altceva decît la ceea ce-l preocupă, a-i abate atențiunea în altă parte ¶ 2 A-l face să petreacă, să mai uite de griji. II. vb. refl. A petrece, a căuta distracții, a se veseli, a se amuza [fr. distraire].
14. [CADE] * DISTRAGE (-ag) I. vb. tr. 1 A face să se gîndească la altceva, a-l împiedeca de a se gîndi la ceva ¶ 2 – DISTRA I 2. II. vb. refl. = DISTRA II [fr. distraire, refăcut după trage].
15. [CADE] * DISTRAS adj. p. DISTRAGE și DISTRAT adj. p. DISTRA. Cu gîndul aiurea, dus pe gînduri: m’a întrebat liniștit, cu un aer distras, ca și cum ar fi vorbit prin somn (VLAH.).
16. [DLRLC] DISTRA, distrez, vb. I. Tranz. A face (pe cineva) să-și petreacă timpul în mod plăcut, să-și uite grijile; a înveseli, a amuza (pe cineva). Ca s-o mai distreze, Stamate o lua uneori cu el. BART, E. 46. Bucur mă învelește cu grijă... și caută să mă distreze cu vorba lui glumeață. ANGHEL, PR. 176. ◊ Refl. Să ne distrăm și noi atunci... cum putem. CAMIL PETRESCU, T. I 489. Ori jucăm să ne distrăm, ori poftim o băncuță... și lasă-mă-n pace! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 29.
17. [DN] DISTRA vb. I. tr. A îndepărta atenția cuiva de la ceva care îl obosește sau îl obsedează. ♦ tr., refl. A petrece sau a face să petreacă, a (se) destinde, a (se) amuza. [< fr. distraire].
18. [MDN '00] DISTRA vb. I. tr. a petrece, a face pe cineva să folosească timpul în mod plăcut. II. tr., refl. a petrece, a (se) destinde, a (se) amuza. (< fr. distraire)
19. [Șăineanu, ed. VI] distrà v. V. distrage (= fr. distraire).
20. [Scriban] * distréz v. tr. (fr. dis-traire, d. lat. dis-tráhere). Distrag, fac neatent. Amuzez.
21. [DOOM 3] distra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. distrez, 3 distrează; conj. prez. 1 sg. să distrez, 3 să distreze
22. [DOOM 2] distra (a ~) vb., ind. prez. 3 distrează
23. [IVO-III] distrez (pe cineva, ca să nu se plictisească).
24. [DER] distra (-ez, -at), vb. – A distrage, a amuza. – Var. (înv.) distrage. Fr. distraire, var. adaptată conjugării vb. a trage. – Der. distractiv, adj.; distracți(un)e, s. f.; distrat (var. înv. distras), adj., din fr.
25. [GAER] distra TDRG explică pe distra prin it. distrarre. În mod consecvent ar trebui explicat prin it. distratto adjectivul distrat, dar pe acesta TDRG nu-l înregistrează. CADE și DLRM, ca de atîtea ori, fac un pas înapoi față de TDRG și explică pe distra prin fr. distraire, urmați de astă dată de DU, de Scriban și de Ciorănescu. Nici unul din ei nu dă atenție amănuntelor: după distraire s-a format calcul distrage, care mai e folosit și azi, și pe de altă parte nu mai avem nici un alt exemplu de verb în ă format direct pe baza unui verb francez în -re. Nu e mai puțin adevărat că și explicația prin italiană ar avea nevoie de unele lămuriri: -are devine în mod normal -a, dar ce se întîmpîă cu -arre? Avem oare exemple sigure de tratamentul -a? Cred că pînă la urmă cele două ipoteze s-ar putea combina într-una singură, adică să credem că s-a pornit de la franceză, dar adaptarea s-a făcut cu ajutorul italienii. Mai văd însă și altă explicație posibilă. Punctul de plecare va fi fost participiul francez distrait, care, luat după urecbe, a fost simțit ca aparținînd conjugării întîi (ca și cînd ar fi fost scris *dîstre). De aici a putut fi format rom. distrat și, prin derivare regresivă, a distra.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL