1. [DEX '09] DISTINCTIV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. – Din fr. distinctif.
2. [MDA2] distinctiv, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 68 / V: ~ntiv, (îvr) dins~ / Pl: ~i, ~e / E: fr distinctif] 1 Care caracterizează în mod exclusiv Si: caracteristic, distinct (1). 2 Prin care un lucru se deosebește de altul. 3 Care servește pentru recunoaștere.
3. [CADE] * DISTINCTIV adj. Ce servă să deosebească, să distingă, să se recunoască: semn ~ [fr.].
4. [DLRLC] DISTINCTIV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în chip exclusiv, prin care un lucru se distinge, se deosebește, diferă de altul; care servește pentru recunoaștere; caracteristic. Note distinctive.
5. [DN] DISTINCTIV, -Ă adj. Care distinge. ♦ Deosebitor, caracteristic. [< fr. distinctif].
6. [MDN '00] DISTINCTIV, -Ă adj. care distinge; caracteristic. (< fr. distinctif)
7. [Șăineanu, ed. VI] distinctiv a. ce servă a distinge: semn distinctiv.
8. [Scriban] * distinctív, -ă adj. (d. disting; fr. distinctif). Care servește la distincțiune: semn distinctiv.
9. [MDA2] dinstinctiv, ~ă a vz distinctiv
10. [MDA2] distintiv, ~ă a vz distinctiv
11. [DOOM 3] distinctiv (desp. -tinc-tiv) adj. m., pl. distinctivi; f. distinctivă, pl. distinctive
12. [DOOM 2] distinctiv (-tinc-tiv) adj. m., pl. distinctivi; f. distinctivă, pl. distinctive
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL