1. [DEX '09] DISPREȚUI, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețui vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.
2. [MDA2] disprețui [At: ANTIM, D. 408 / V: (îvr) despreciui, (înv) des~ / Pzi: ~esc / E: dispreț + -ui] 1-2 vt A avea dispreț (1-2) față de cineva sau ceva. 3-4 vt A trata cu dispreț (1-2) pe cineva sau ceva. 5 vt A nu lua în seamă Si: a nesocoti. 6 vt (Înv) A ocărî. 7 vt (Îvr) A se deprecia. 8 vrr (D. oameni) A nu se suporta.
3. [CADE] * DISPREȚUI, ‼ DESPREȚUI (-uesc) I. vb. tr. 1 A avea dispreț pentru cineva ¶ 2 A nesocoti, a nu lua în seamă, a nu da nici o atenție: am să-i desprețuiesc iubirea și am să te chem să fii martor la umilirea ei (GN.). II. vb. refl. A avea dispreț pentru sine sau unul pentru altul.
4. [DLRLC] DISPREȚUI, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A trata cu dispreț, a nu lua în seamă, a nesocoti, a nu pune preț (pe cineva sau pe ceva); a desconsidera. Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61. O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155. Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70. ◊ Absol. Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Refl. reciproc. Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98. – Variantă: (învechit) desprețui (NEGRUZZI, S. I 19, ALEXANDRESCU, M. 6) vb. IV.
5. [DN] DISPREȚUI vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].
6. [MDN '00] DISPREȚUI vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)
7. [DEX '09] DESPREȚUI vb. IV v. disprețui.
8. [MDA2] despreciui v vz disprețui
9. [MDA2] desprețui v vz disprețui
10. [CADE] * DISPREȚUITOR. ‼ DESPREȚUITOR adj. verb. DISPREȚUI. Care desprețuește: să nu mă mai privești cu ochii aceia răi și desprețuitori (VLAH.).
11. [Șăineanu, ed. VI] desprețuì v. 1. a avea, a arăta despreț; 2. fig. a nu se teme de: viteazul desprețuește moartea.
12. [Scriban] * disprețuĭésc v. tr. (it. disprezzare, infl. de prețuĭesc). Nu pun preț pe, nu daŭ atențiune: înțeleptu disprețuĭește opiniunea vulguluĭ.
13. [DOOM 3] disprețui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, 3 sg. disprețuiește, imperf. 1 disprețuiam; conj. prez. 1 sg. să disprețuiesc, 3 să disprețuiască
14. [DOOM 2] disprețui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, imperf. 3 sg. disprețuia; conj. prez. 3 să disprețuiască
15. [MDO] disprețui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiesc, conj. disprețuiască)
16. [IVO-III] disprețuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL