1. [DEX '09] DISLOCARE, dislocări, s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. – V. disloca.
2. [MDA2] dislocare sf [At: POLIZU / V: (înv) des~ / Pl: ~cări / E: disloca] 1 Mișcare din locul în care se află Si: deplasare, dislocație (1). 2 Desprindere (din întregul din care face parte) Si: dislocație (2). 3 Luxație a oaselor sau membrelor Si: dislocație (3). 4 Modificare a poziției orizontale a straturilor geologice sub acțiunea mișcărilor tectonice. 5 Deplasare a trupelor dintr-un loc în altul Si: dislocație (4). 6 Mutare a trupelor (dintr-o garnizoană într-alta) Si: dislocație (6). 7 Separare a doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multora.
3. [DLRLC] DISLOCARE, dislocări,s. f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; mișcare din loc, scoatere din întregul din care face parte. Dislocarea cărbunilor prin mijloace mecanice. ◊ Fig. Nu mai pricep această ciudată dislocare psihologică. CAMIL PETRESCU, T. I 353. ♦ (Despre oase, membre) Ieșire din încheieturi, scrîntire, luxație. S-a constatat o dislocare a piciorului drept. (În special despre trupe) Deplasare, mutare, strămutare din loc în loc. Dislocarea diviziilor blindate. ▭ Se propunea a se împărți 100 fiorini membrilor comitetului pentru dislocările lor. ODOBESCU, S. I 500. ♦ Modificare a poziției inițiale de depunere a unui strat geologic prin îndoire sau prin rupere.
4. [DN] DISLOCARE s.f. Acțiunea de a (se) disloca și rezultatul ei; dislocație. ♦ Ruptură produsă în scoarța terestră de către forțele tectonice, prezentînd o deplasare a elementelor geologice respective. ♦ Separare a doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat și determinant. [< disloca].
5. [DEX '09] DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre strate geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.
6. [MDA2] desloca v vz disloca
7. [MDA2] deslocare sf vz dislocare
8. [MDA2] disloca [At: ASACHI, E. III, 193/5 / V: des~, (înv) dizl~ / Pzi: disloc / E: fr disloquer, lat dislocare] 1-2 vtr A (se) mișca din locul în care se află Si: a (se) deplasa. 3-4 vtr A (se) desprinde (din întregul din care face parte). 5 vt (C.i. membrele corpului) A luxa. 6 vr (D. straturi geologice) A-și modifica poziția inițială orizontală sub acțiunea mișcărilor tectonice. 7 vt A deplasa trupe dintr-un loc într-altul. 8 vt A muta trupe dintr-o garnizoană în alta. 9 vt (C.i. termeni ai unui grup sintactic) A separa prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multora.
9. [MDA2] dizloca v vz disloca
10. [CADE] * DISLOCA, DIZLOCA (-loc) vb. tr. 1 A scoate, a desface din locul lor părțile unei mașini ¶ 2 A scoate din încheieturi, a scrînti: ~ brațul ¶ 3 🎖️ ~ o armată, a trimite unitățile din care se compune în cantonamente sau la garnizoanele lor [fr.].
11. [DEX '98] DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte). ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială (orizontală). ♦ Tranz. și refl. (Med.) A (se) deplasa (un os sau un membru) din articulații. ♦ Tranz. A deplasa trupele dintr-un loc în altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Tranz. A separa doi termeni ai unui grup sintactic prin introducerea între ei a unui cuvânt sau a mai multor cuvinte. – Din fr. disloquer, lat. dislocare.
12. [DLRLC] DISLOCA, disloc, vb. I. Tranz. A mișca din loc, a strămuta, a scoate (din întregul din care face parte). V. deplasa. Un alt excavator... dislocă lutul necesar fabricilor de cărămizi și ceramică cu douăzeci și șapte de lopeți așezate în bandă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 3 /6. Dislocate de violența exploziilor, stîncile negre... stau împrăștiate între pereții fumegînzi ai munților. BOGZA, C. O. 180. ◊ Refl. Treptat, apele încep să se smulgă din moliciunea lutului, o undă se îndeamnă cu alta, pînă ce tot rîul se dislocă și pornește la vale. BOGZA, C. O. 161. ♦ (Despre oase, membre) A scoate din încheieturi, a scrînti, a luxa. Mi-am dislocat brațul. ◊ Refl. (Prin exagerare) Eroii domnului Bourget... după ce-au sfîrșit de căscat de li s-au dislocat fălcile, hai! să-și pună și ei, micuții, o problemă de conștiință. C. PETRESCU, Î. II 55. ♦ (Mil.) A mișca trupele dintr-un loc într-altul, a le schimba dintr-o garnizoană în alta. ♦ Refl. (Despre straturi geologice) A-și modifica poziția inițială de depunere.
13. [DN] DISLOCA vb. I. tr., refl. A (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta. ♦ A scoate sau a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ♦ (Mil.) A (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ♦ refl. (Despre terenuri) A se deplasa. [P.i. disloc, 3,6 -că. / cf. it. dislocare, fr. disloquer].
14. [MDN '00] DISLOCA vb. I. tr., refl. a (se) urni, a (se) mișca din loc, a (se) strămuta, a (se) desprinde din întreg. ◊ (despre oase) a scoate, a face să iasă din încheieturi, a (se) dezarticula, a (se) luxa. ◊ (despre trupe) a (se) mișca, a (se) porni dintr-un anumit loc. ◊ a separa doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat și determinant. II. refl. (despre straturi geologice) a se deplasa sub acțiunea mișcărilor tectonice. (< fr. disloquer, lat. dislocare)
15. [Șăineanu, ed. VI] dislocà v. 1. a scoate din loc: a disloca un braț, o mașină; 2. a dezorganiza: a disloca o armată.
16. [Scriban] * dislóc, a -á v. tr. (dis- și loc, după fr. disloquer și it. dislocare. El dislocă și -oacă, să -oace. V. culc). Deplasez, mișc din loc: a disloca un os (a luxa). V. refl. Mă deplasez, mă mișc din loc. – Și dislochéz, -cat. V. deslocuĭesc.
17. [Scriban] * dislocațiúne f. (fr. dislocation, mlat. dislocatio, cl. delocatio). Acțiunea de de disloca. Luxațiune. – Și -áție, dar. ob. -áre.
18. [DOOM 3] dislocare s. f., g.-d. art. dislocării; pl. dislocări
19. [DOOM 2] dislocare s. f., g.-d. art. dislocării; pl. dislocări
20. [DOOM 3] disloca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. disloc, 2 sg. disloci, 3 dislocă; conj. prez. 1 sg. să disloc, 3 să disloce
21. [DOOM 2] disloca (a ~) vb., ind. prez. 3 dislocă; conj. prez. 3 să disloce
22. [MDO] disloca (ind. prez. 1 sg. disloc)
23. [IVO-III] disloc.
24. [DTL] DISLOCARE s. f. (< disloca, cf. fr. disloquer, it., lat. dislocare): procedeu sintactic prin care un grup de cuvinte dintr-o propoziție este frânt și despărțit prin anumite unități lexicale incidente, independente sau dependente (părți de propoziție, propoziții sau fraze) de restul propoziției sau al frazei. D. este o modalitate de structurare a ideilor, un procedeu de plasticizare a ansamblurilor sintactice, întâlnit atât în poezia populară, cât și în poezia cultă, satisfăcând necesitățile de ordin prozodic (sunt dislocate: subiectul de predicat, componentele subiectului multiplu, atributul de elementul regent, componentele numelui predicativ multiplu, complementul direct de verbul regent, complementul circumstanțial de mod de adjectivul regent, complementul de agent de participiul pasiv, complementul circumstanțial instrumental de diateza pasivă, adverbul mai de verbul regent, componentele unei locuțiuni substantivale). De exemplu: „Rele-s, bade, frigurile, / Da-s mai rele dragostile” (Folclor) „Îl străjuiau din muche, dominându-i pururi, ulmii” (V. Voiculescu); „Respirarea cea de ape îl îmbată ca și sara” (M. Eminescu); „Pă cea creastă, mamă, arsă / Mândră ploaie să revarsă” (Folclor); „Pietrișul roșu, boabe, al grădinii / Îi sunt bătuți și risipiți ciorchinii” (T. Arghezi); „Trei sau patru,-n mal, pescari / Stau de ceasuri fără număr” (idem); „Și să privim zigzagul, pe stânci, de tibișir...” (idem); „Și ugerii, alături, ai vitelor, cu lapte” (idem); „Pe câtu-i de mare hiara și buiacă..., /Coarnele-n pășune la pământ își pleacă” (Dosoftei); „Făptura ei de aer dă floare de lumină / Și are, ca porumbul și volbura, tulpină” (T. Arghezi) „Numai marginea subțire-a lumii / ar mai fi așa de rece / – de-aș putea să i-o sărut – ca buza ta” (L. Blaga); „Ca să-l întorc apoi pe cărți (gândul) / Nins, cum și tu vrei, de lumini” (T. Arghezi); „Ai bănuit că platoșa-i pătată / Pe care odihniseși, cu rachiu” (idem); „Tu cu mâinile-ncleștate, mai cu degetele depeni” (M. Eminescu); „Pe zările-amăgirii trec încă și mă-mbie / Aduceri vechi aminte” (V. Voiculescu). Poate fi dislocată și o subordonată atributivă de substantivul regent: „Ești ca vioara, singură, ce cântă / Iubirea toată pe un fir de păr” (T. Arghezi). Întâlnim acest procedeu și în proza artistică (sunt dislocate astfel: subiectul, atributul, complementele direct, de agent, circumstanțial de loc, de mod etc.): „Intră în birouri unde se vedeau lucrând, într-o sală vastă, mărginită de-a lungul intrării de o masă ca un dulap, din cap în cap, funcționarii” (T. Arghezi): „Un cap măsliniu cu cioc și două urechi în creștet, ca de lup, încovoiate” (idem); „...și prin ochiul fără pleoape, de scândură, al turlei, se zăreau clopotele rămase spânzurate” (idem); „Născocim cu buna credință a grădinarului, care adună fructe adevărate pentru gură, și livada, și recolta” (idem); „Mi-ar trebui alte cuvinte și nu am, sărac dar fermecat în gospodăria mea fulgerată, din patru părți, pe toate ferestrele, de soare” (idem); „Omul gesticula, alternând cu mâna, ca după o muzică, în aer” (idem); „...el (pisicul)... examinează viața apartamentului chiorâș” (idem) etc. D. dăunează uneori clarității enunțului prin lungimea elementelor intercalate (e greu de urmărit conținutul comunicării – vezi unele exemple de mai sus) sau prin bruscarea legăturilor sintactice existente între regent și subordonat, ca în exemplele din publicistica actuală: „...are nevoie de puncte de referință, de lumini călăuzitoare, de, în fine, rigoare”; „...ne-ar îmbia destule stații de, mai mult sau mai puțin obligată, oprire”; „Ați putea – ziceți în continuare – fi, deci, acuzat că vă ascundeți după deget” (din „România literară”, după N. Mihăescu, Dinamica limbii române literare, București, 1976, p. 46). Au studiat acest fenomen lingvistic acad. Ion Coteanu și prof. Paula Diaconescu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL