1. [DEX '09] DISCREȚIE s. f. 1. Însușirea de a fi discret. ◊ Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect). 3. (Fam.; în loc. adv. și expr.) La discreție = fără nicio restricție, din belșug. La discreția cuiva = la dispoziția cuiva. [Var.: (înv.) discrețiune s. f.] – Din fr. discrétion, lat. discretio, -onis.
2. [MDA2] discreție sf [At: CR (1839), 1671/17 / P: ~ți-e / V: (iuz) ~iune, (înv) ~eciune / Pl: ~ii / E: fr discrétion, it discrezione, lat discretio, -onis] 1 Calitatea de a păstra un secret, o taină încredințată. 2 (Îe) A păstra ~ A nu divulga un secret. 3 (Îae) A nu divulga o știre. 4 Reținere în vorbe, în purtări, în fapte Si: rezervă, cumpătare. 5 (Îlav) La ~ Cât poftești. 6 (Îal) Din belșug. 7 (Fig) Calitate de a nu atrage atenția sau de a nu șoca prin aspect. 8 (Îlav) Cu ~ Fără a atrage atenția. 9 (Îe) A fi (sau a rămâne, a lăsa, a pune, a ajunge etc.) la (sau, înv, în) ~ (cuiva) A fi (a rămâne, a lăsa, a pune, a ajunge etc.) la bunul plac al cuiva. 10 (Îvr) Sumă de bani. 11 (Îvr) Cadou.
3. [CADE] * DISCREȚIE 👉 DISCREȚIUNE.
4. [DEX '98] DISCREȚIE s. f. 1. Calitatea de a păstra o taină încredințată. ◊ Expr. A păstra discreția = a nu răspândi o știre, a nu divulga un secret încredințat. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte. 2. Fig. Calitatea de a nu atrage atenția, de a nu șoca (prin aspect). 3. (Fam.; în loc. adv. și expr.) La discreție = cât poftești, cât vrei, fără nici o restricție, din belșug. A fi (sau a ajunge, a rămâne, a pune, a lăsa) la discreția cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la dispoziția cuiva, supus puterii abuzive, capriciilor cuiva. [Var.: (înv.) discrețiune s. f.] – Din fr. discrétion, lat. discretio, -onis.
5. [DLRLC] DISCREȚIE s. f. 1. Calitatea de a fi discret, de a păstra o taină încredințată. Lăsă la o parte discreția și se apucă să-i povestească. REBREANU, R. I 253. ◊ Expr. A păstra discreția = a nu răspîndi o știre, a nu divulga un secret încredințat. S-a păstrat discreția cu privire la această întîmplare. ♦ Rezervă în atitudine, reținere în vorbe și fapte. Nu aveau altceva de făcut decît să ne examineze. Și făceau asta cu o lipsă de discreție uimitoare. CAMIL PETRESCU, U. N. 178. Făcînd un compromis între roș și nevoia ei de discreție – a ales culoarea roză pentru excursia din munții Varatecului. IBRĂILEANU, A. 145. E atîta discreție și delicateță în exprimarea sentimentului. GHEREA, ST. CR. III 274. 2. (Familiar, numai în loc. adv.) La discreție = cît poftești, cît vrei, fără nici o restricție. ◊ Rxpr. A fi (sau a ajunge, a rămîne, a pune, a lăsa) la discreția (cuiva) = a fi (sau a ajunge etc.) la bunul plac, la cheremul, la dispoziția (cuiva), supus puterii abuzive, capriciilor (cuiva). – Variantă: (învechit) discrețiune (pronunțat -ți-u-) (GHICA, S. 104) s. f.
6. [DN] DISCREȚIE s.f. 1. Însușirea de a fi discret. ◊ A păstra discreție = a nu divulga o taină încredințată. ♦ Rezervă, cumpătare, reținere (în purtări, în vorbe). 2. La discreție = din belșug; a fi la discreția (cuiva) = a fi la cheremul, la dispoziția (cuiva). [Gen. -iei, var. discrețiune s.f. / cf. fr. discrétion, it. discrezione, lat. discretio – discernămînt, alegere].
7. [MDN '00] DISCREȚIE s. f. 1. însușirea de a fi discret. ♦ a păstra ~ = a nu divulga o taină încredințată. 2. (fam.) la ~ = din belșug; la ă (cuiva) = la cheremul, la dispoziția (cuiva). (< fr. discrétion, lat. discretio)
8. [DEX '09] DISCREȚIUNE s. f. v. discreție.
9. [MDA2] discreciune sf vz discreție
10. [MDA2] discrețiune sf vz discreție
11. [CADE] À DISCRÉTION (fr.) = Cît vrei. Poți alege din ceea ce vezi à discrétion.
12. [CADE] * DISCREȚIUNE, DISCREȚIE sf. 1 Rezervă, cumpătare, băgare de seamă în vorbe și în fapte: Manea era un om de mare probitate și ~ (I.-GH.) ¶ ¶ C. INDISCREȚI(UN)E ¶ 2 A pune la ~a cuiva, a se lăsa cu totul în voia hotărîrii, judecății cuiva, cu privire la soarta sa: a fi la ~a cuiva, a depinde de voința, de bunul plac al cuiva, a fi la cheremul cuiva ¶ 4 La ~, cît vrea, cît poftește, din belșug [fr.]
13. [DN] DISCREȚIUNE s.f. v. discreție.
14. [Șăineanu, ed. VI] discreți(un)e f. 1. caracterul persoanei discrete; 2. bunul plac, supunere necondiționată: a fi la discrețiunea cuiva; 3. rezervă: cu mare discrețiune.
15. [Scriban] * discrețiúne f. (lat. discrétio, -ónis). Rezervă în vorbă și’n purtare. Bun plac, dispozițiune: toate bunătățile eraŭ la discrețiunea luĭ. A fi la discrețiunea cuĭva, a depinde de el. – Și -éție. V. cherem.
16. [DOOM 3] discreție (desp. -ți-e) s. f., art. discreția (desp. -ți-a), g.-d. discreții, art. discreției
17. [DOOM 2] discreție (-ți-e) s. f., art. discreția (-ți-a), g.-d. discreții, art. discreției
18. [MDO] discreție
19. [DE] AB ORE AD AUREM (lat.) de la gură la ureche – A vorbi ab ore ad aurem, cu toată discreția.
20. [Argou] a fi la cheremul / discreția cuiva expr. (pop.) a fi supus puterii abuzive sau capriciilor cuiva.
21. [Argou] la discreție expr. cât poftești, cât vrei, din belșug.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL