1. [DEX '09] DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer).
2. [DEX '09] DESCOMPUNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune.
3. [MDA2] descompune [At: DEX / Pzi: descompun / E: des- + compune cdp fr décomposer] 1 vt A desface în părțile componente. 2 vr (Fig) A se destrăma. 3 vr (D. materii și corpuri organice) A se altera. 4 vr (Fig; d. oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică. 5 vr (Fig; d. față, trăsături etc.) A se crispa.
4. [MDA2] descompunere sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: descompune] 1 Desfacere în părțile componente Si: descompus1 (1). 2 (Fig) Destrămare. 3 Alterare a unor materii, corpuri organice Si: descompus1 (3). 4 (Fig; d. oameni) Schimbare prin deformare a caracterului, înfățișării morale sau fizice Si: descompus1 (4). 5 (Fig) Crispare a feței Si: descompus1 (5). 6 Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structura mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă Si: descompus1 (6).
5. [CADE] * DESCOMPUNE (-pun) I. vb. tr. 1 A desface un lucru în părțile din care e alcătuit; a despărți elementele care intră într’un corp: ~ apa în oxigen și hidrogen; ~ o frază ¶ 2 ➕ ~ factorii unui produs. a-i pune în evidență ¶ 3 📐 A schimba: ~ un poligon în triunghiuri ¶ 4 📻 ~ o forță, a o înlocui prin mai multe forțe care produc același efect ¶ 5 A strica, a altera: cădura descompune carnea. II. vb. refl. 1 A se despărți în elementele din care e alcătuit ¶ 2 A se strica. a se altera trăsăturile feței: figura sa se descompuse, încît nu-l mai cunoșteai (I.-GH.) [fr. décomposer, refăcut după compune].
6. [CADE] * DESCOMPUNERE sf. Faptul de a (se) descompune.
7. [DEX '98] DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des1- + compus (după fr. décomposer).
8. [DLRLC] DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. [Ceasornicul] e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l reconstituie prin sinteză. IBRĂILEANU, A. 38. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. După moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241) statul se descompune în mici stătulețe. IST. R.P.R. 68. 2. Refl. (Cu privire la materii și corpuri organice) A se altera, a se strica, a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. Fața i se descompuse într-un zîmbet asemănător durerii. CAMILAR, N. I 152. – Forme gramaticale: perf. s. descompusei, part. descompus.
9. [DLRLC] DESCOMPUNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. 1. Desfacere a unui obiect, a unui corp etc. în elementele sale componente. Descompunerea apei în oxigen și hidrogen. ◊ Descompunerea luminii = punerea în evidență a razelor colorate din care este compusă lumina albă naturală. (Mat.) Descompunerea unui număr în factori primi = operație aritmetică pentru aflarea factorilor primi care compun acel număr. ♦ Fig. Dezmembrare, destrămare. Descompunerea imperiului sclavagist. ▭ [Imperiul turc și cel austriac] sînt două imperii în descompunere. CAMIL PETRESCU, B. 203. 2. Alterare, putrezire, dezagregare. Cadavrul a intrat în descompunere. 3. Fig. Deformare a caracterului, a înfățișării morale sau fizice a cuiva. Descompunere morală.
10. [DN] DESCOMPUNE vb. III. 1. tr. A desface în elementele componente. 2. refl. A se strica, a se altera; a putrezi. ♦ (Fig.) A se destrăma. 3. refl. (Fig.) A-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. [P.i. descompun, perf. s. -pusei, part. -pus. / < des- + compune, cf. fr. décomposer].
11. [DN] DESCOMPUNERE s.f. Acțiunea de a (se) descompune și rezultatul ei; desfacere; stricare, putrezire, alterare. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. [< descompune].
12. [MDN '00] DESCOMPUNE vb. I. tr. a (se) desface în elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substanțe organice) a se strica, a se altera. ◊ (fig.) a se destrăma. 2. (fig.) a decădea moral; a-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. (după fr. décomposer)
13. [MDN '00] DESCOMPUNERE s. f. 1. acțiunea de a (se) descompune. 2. reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. (< descompune)
14. [Șăineanu, ed. VI] descompune v. 1. a separa elementele cari intră în compozițiunea unui corp: a descompune apa; 2. a altera profund, a strica: căldura descompune cărnurile.
15. [Șăineanu, ed. VI] descompunere f. 1. acțiunea de a descompune și starea lucrului descompus; 2. fig. dezorganizare completă.
16. [Scriban] *descompún, -pús, a -púne v. tr. (d. compun, după fr. décomposer). Separ, desfac în elementele luĭ ceĭa ce era compus: a descompune apa. Corup, stric, alterez: căldura descompune carnea. – Și dis-.
17. [Scriban] *descompunére f. Descompozițiune. Și dis-.
18. [Scriban] * discompún V. descompun.
19. [DOOM 3] descompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 2 sg. descompui, 3 sg. descompune, perf. s. 1 sg. descompusei, 1 pl. descompuserăm, m.m.c.p. 1 pl. descompuseserăm; conj. prez. 1 sg. să descompun, 3 să descompună; ger. descompunând; part. descompus
20. [DOOM 3] descompunere s. f., g.-d. art. descompunerii; pl. descompuneri
21. [DOOM 2] descompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 1 pl. descompunem; conj. prez. 3 să descompună; ger. descompunând; part. descompus
22. [DOOM 2] descompunere s. f., g.-d. art. descompunerii; pl. descompuneri
23. [IVO-III] descompun, -pui 2, -pună 3 conj.
24. [DAS] DESCOMPUNERE. Subst. Descompunere, destrămare, dezmembrare, dezarticulare, dezarticulație; dezintegrare, fisiune, fisionare, dezagregare, dizolvare. Împărțire, împărțeală, divizare, diviziune, fărîmițare. Divizibilitate. Desfacere, desfăcut, despărțire, demontare, demontat. Electroliză; hidrolizâ. Analiză, analizare; disecare, disecție. Distrugere, sfărîmare, desființare, devastare, mistuire, mistuială (rar). Stricare, putrefacție, putrefiere (livr.), putrezire, putregăire (rar), putrezeală, rîncezire, rîncezeală; alterare,; ruginire; mucegăire, mucezeală, mucezire. Putregai, putrejune (înv.); rugină, ruginitură; cangrenă. Cadavru, leș, mortăciune, hoit, stîrv, putreziciune, putrezime (rar), putrezitură (rar), putriditate (livr.). Alterabilitate. Adj. Descompus, destrămat, dezarticulat, dezintegrat, dezagregat, dizolvat. Împărțit, desfăcut, despărțit, fărîmițat; distrus, sfărîmat, desființat. Stricat, alterat, putred, putrid (livr.), putrezit, putrescent (livr.), putregăit (rar), putregăios (pop.); mucezit, mucegăit; ruginit; rînced, rîncezit. Alterabil, putrescibil (livr.), putrefiabil (livr.). Fisionabil; divizibil; demontabil. Vb. A se descompune, a se diviza, a se divide, a se destrăma, a se desface, a se dezmembra, a se dezarticula; a se dezintegra, a se dezagrega, a se dizolva. A se fărîmița, a se sfărîma, a se distruge, a se mistui. A se strica, a se altera, a putrezi, a mucegăi, a mucezi, a putregăi (rar), a rugini, a se putrefia (livr.), a intra în putrefacție, a se cangrena. A descompune, a destrăma, a dezorganiza; a dezmembra, a dezarticula; a dezintegra, a fisiona, a dezagrega, a dizolva. A împărți, a diviza, a divide, a îmbucăți, a face bucăți, a fărîmița. A desface, a demonta. A distruge, a nimici, a sfărîma, a desființa, a devasta, a mistui. V. dezordine, dispersare, distrugere, moarte, separare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL