1. [DEX '09] DIRECȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni etc.; sens de desfășurare a unei acțiuni. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui autovehicul. ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiune s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.
2. [MDA2] direcție sf [At: HELIADE, O. II, 62 / V: (asr) ~iune, (îvr) ~epțiune, ~csie / Pl: ~ii / E: fr direction, lat directio, -onis] 1 Orientare în spațiu a unui corp față de un punct de referință Si: (îvr) directriță (3), (nob) directivă (4). 2 Sens al unei mișcări Si: (îvr) directriță (4), (nob) directivă (5). 3 (Mil; îs) ~ de atac Linie care marchează orientarea atacului până la obiectivul de cucerit. 4 (Îlav) În toate ~iile Pretutindeni. 5 (Mat) Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. 6 Conducere a unei instituții, a unei întreprinderi etc. 7 Organ de conducere al unei instituții, al unei întreprinderi, organizații etc. Si: (înv) directorat (1), (îvr) directorie (1). 8 (Îs) ~ de scenă Regie. 9 (Îs) ~ generală Organ superior de conducere care cuprinde mai multe direcții (7) în subordine. 10 Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 11 Funcție de director2 (1). 12 (Pex) Perioada în care cineva deține funcția de director2 (1). 13 Biroul directorului2 (1) Si: (iuz) directorat (4). 14 Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul. 15 (Șîs bară de ~) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție.
3. [DEX '98] DIRECȚIE, direcții, s. f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unei mișcări; sens în care se desfășoară ceva. ◊ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, funcție de director2; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ◊ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiune s. f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.
4. [DLRLC] DIRECȚIE, direcții, s. f. I. 1. (Adesea construit cu prep. «în») Orientare în spațiu a unei persoane sau a unui obiect față de altul. Undeva... în direcția în care se cufundau călăreții înșirați cîte unul, lucea un lac. SADOVEANU, Z. C. 24. Mi-e imposibil să știu în ce direcție mergem. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. ◊ Fig. [În Russo] se găsește tot atîta critică cît în toți ceilalți critici la un loc și în mai multe direcții decît la toți. IBRĂILEANU, SP. CR. 67. ◊ Expr. În toate direcțiile = peste tot. ♦ Sens (al unei acțiuni). Se pare că și Stoican lucrează în aceeași direcție. BARANGA, I. 172. 2. (Fiz.) Proprietate a unei drepte de a avea anumite înclinări față de trei axe date care nu sînt cuprinse într-un singur plan. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc.); conducere. A preluat direcția unei instituții. 2. Postul, funcția de director (într-o administrație, într-o instituție); p. ext. durata acestei funcții. Am luat iar direcția pe trei ani și doresc s-aduc mulțămire publicului. ALECSANDRI, T. I 283. 3. Organul de conducere al unei întreprinderi, instituții sau organizații sociale. ◊ Direcție generală = organ de conducere care cuprinde mai multe direcții în subordine. (Și în forma direcțiune) Șeful îl pusese... la dispoziția direcțiunii generale. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 187. ♦ Subdiviziune (în sistemul de organizare al unei instituții) care conduce o anumită ramură de activitate a instituției. 4. Biroul directorului. III. Ansamblul organelor folosite pentru dirijarea unui vehicul (automobil, tractor etc.). Podul rulant a ajuns din nou la ușa cuptorului... Bozan strînge în mîini direcția. SAHIA, N. 34. ♦ (Mai ales în expr. bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete (prin două dispozitive speciale) de roțile unui vehicul și servind la îndreptarea roților într-o anumită direcție. – Variantă: direcțiune (pronunțat -ți-u-) (MACEDONSKI, O. II 289) s. f.
5. [DN] DIRECȚIE s.f. I. 1. Orientare în spațiu a unei persoane sau a unui obiect față de un punct de referință; loc către care se îndreaptă cineva sau ceva; sens al unei mișcări, al unei poziții etc. 2. (Mat.) Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. II. 1. Conducere, dirijare (a unei instituții, a unei întreprinderi etc.). ◊ Direcție de scenă = regie. 2. Funcție de director; (p. ext.) durată cît o persoană îndeplinește această funcție. 3. Organ care conduce o întreprindere, o instituție etc. ♦ Diviziune în cadrul unui minister, al unei mari instituții etc., care se ocupă de o anumită ramură de activitate. 4. Birou, local unde funcționează o direcție. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijează un vehicul. ♦ Parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. [Gen. -iei, var. direcțiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].
6. [MDN '00] DIRECȚIE s. f. I. 1. orientare în spațiu a unui obiect, a unei mișcări față de un punct de referință: sens de desfășurare a unei acțiuni. 2. (mat.) proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. (organ de) conducere a unei instituții, întreprinderi etc. ♦ ~ de scenă = regie. 2. funcție de director; biroul directorului. ◊ subdiviziune în cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumită ramură de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijează un vehicul. ◊ parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. (< fr. direction, lat. directio)
7. [DEX '09] DIRECȚIUNE s. f. v. direcție.
8. [MDA2] direcsie sf vz direcție
9. [MDA2] direcțiune sf vz direcție
10. [MDA2] direpțiune sf vz direcție
11. [CADE] * DIRECȚIUNE, * DIRECȚIE sf. Faptul de a dirige, de a conduce, conducere; direcțiunea afacerilor ¶ 2 Administrațiune: ~a unui stabiliment; ~a generală a poștelor ¶ 3 Funcțiunea de director ¶ 4 Atribuțiunile, întinderea unei direcțiuni ¶ 5 Biroul și reședința unui director ¶ 6 Partea către care este îndreptată sau se îndreaptă o persoană sau un lucru ¶ 7 📻 Sensul în care lucrează o forță ¶ 8 🚗 Mecanismul care permite cîrmirea automobilului [fr.].
12. [DN] DIRECȚIUNE s.f. v. direcție.
13. [Șăineanu, ed. VI] direcțiune f. 1. acțiunea de a dirija, de a administra: direcțiunea unei afaceri; 2. diviziune administrativă încredințată unui director: direcțiunea generală a poștelor; 3. biuroul și reședința unui director; 4. sensul unei mișcări, al unei pozițiuni: direcțiunea uliței.
14. [Scriban] * direcțiúne f. (lat. diréctio, -ónis). Acțiunea de a dirija: direcțiunea uneĭ afacerĭ. Diviziune administrativă încredințată unuĭ director: direcțiunea uneĭ școale, direcțiunea căilor ferate. Directorat, funcțiunea funcțiunea de director. Directorat, cancelaria, rezidența directoruluĭ. Sensu uneĭ mișcărĭ, uneĭ propozițiunĭ: proĭectilele urmează o direcțiune parabolică, direcțiunea aculuĭ magnetic e spre nord. – Și écție, (rus. direckiĭa).
15. [DOOM 3] direcție (orientare în spațiu; sistem mecanic; conducere a unei instituții; diviziune majoră a unei oganizații) (desp. -ți-e) s. f., art. direcția (desp. -ți-a), g.-d. art. direcției; pl. direcții, art. direcțiile (desp. -ți-i-)
16. [DOOM 2] !direcție2 (-ți-e)/(înv.) direcțiune (conducere a unei instituții) s. f., art. direcția (-ți-a)/direcțiunea, g.-d. art. direcției/direcțiunii; pl. direcții/direcțiuni, art. direcțiile (-ți-i-)/direcțiunile
17. [DOOM 2] direcție1 (orientare în spațiu, sistem mecanic etc.) (-ți-e) s. f., art. direcția (-ți-a), g.-d. art. direcției; pl. direcții, art. direcțiile (-ți-i-)
18. [MDO] direcție
19. [DOOM 3] direcțiune (personalul de conducere a unei instituții) (desp. -ți-u-) s. f., art. direcțiunea, g.-d. art. direcțiunii; pl. direcțiuni, art. direcțiunile
20. [DOOM 2] direcțiune v. direcție2
21. [GTA] DIRECȚIE parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căreia pilotul manevrează avionul sau planorul în plan vertical.
22. [GTA] DIRECȚIA DE LANSARE / PARAȘUTARE, traiectul optim pe care se înscrie o aeronavă în vederea lansării parașutiștilor sau a materialelor pentru atingerea zonei de aterizare propuse.
23. [DAS] DIRECȚIE. Subst. Direcție, orientare, orientație (înv.), sens, parte, curs, făgaș (fig.); direcționare, îndreptare, îndrumare, dirijare, dirigere (înv.), ghidare, conducere, călăuzire; trasare, trasaj (rar), marcare, jalonare. Rută, traseu, parcurs, itinerar, mers, drum, cale, marșrut; traiectorie, orbită, coordonată. Reper, punct de orientare, punct de reper, semn, marcaj, indiciu, indicator; jalon; săgeată. Sens unic. Sens giratoriu. Adj. Dirijat; teleghidat. Orientativ, orientator (rar), de orientare, direcțional, călăuzitor, indicator; orientabil. Vb. A direcționa, a orienta, a stabili direcția, a dirija, a ghida, a conduce, a călăuzi, a îndrepta, a îndruma, a arăta drumul, a indica direcția. A teleghida; a plasa pe orbită; a corecta traiectoria. A se îndrepta, a merge spre..., a se orienta, a se ghida, a găsi calea, a găsi un punct de reper; a lua o direcție, a urma drumul (calea); a ținea calea, a ține înainte; a ține dreapta (stînga); a coti, a vira, a schimba direcția, a o lua la dreapta (la stînga). Adv. Înainte, în față; înapoi, în spate; în (la) stînga, în (la) dreapta; de-a (din, de la) stînga; de-a (din, de la) dreapta. Încolo; încoace. În sus; în jos. În toate direcțiile. V. călătorie, conducere, drum, mișcare, semn.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL