1. [DEX '09] DICOTOMIE, dicotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în alte două părți egale etc. [Var.: dihotomie s. f.] – Din fr. dichotomie.
2. [MDA2] dicotomie sf vz dihotomie
3. [DEX '98] DICOTOMIE s. f. v. dihotomie.
4. [DN] DICOTOMIE s.f. v. dihotomie.
5. [DEX '09] DIHOTOMIE s. f. v. dicotomie.
6. [MDA2] dichotomie sf vz dihotomie
7. [MDA2] dihotomie sf [At: LM / S și: dicho~ / V: dico~ / Pl: ~ii / E: fr dichotomie] 1 Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care la rândul lor se împart în două părți egale etc. 2 (Ast; rar) Fază a lunii în primul sau în ultimul pătrar. 3 (Pex) Metodă de diviziune binară. 4 (Log) Diviziune a unei noțiuni în doi membri contradictorii.
8. [DEX '98] DIHOTOMIE, dihotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Mod de ramificație a talului și a tulpinilor unor plante în două părți egale, care se împart la rândul lor în două părți egale etc. [Var.: dicotomie s. f.] – Din fr. dichotomie.
9. [DN] DIHOTOMIE s.f. 1. Diviziune în două părți, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni, care epuizează întreaga sferă a noțiunii împărțite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie].
10. [MDN '00] DIHOTOMIE s. f. 1. diviziune în două părți, grupe sau specii. 2. (log.) împărțire a unei noțiuni în alte două noțiuni. 3. ramificare a unui organ axial (rădăcină, tulpină, ramuri) prin bifurcare. (< fr. dichotomie, gr. dikhotomia)
11. [Scriban] * dico- și dihotomíe f. (vgr. dihotomia). Bot. Despărțirea ramurilor în doŭă. Astr. Faza luneĭ în primu saŭ ultimu pătrar, adică cînd se vede numaĭ pe jumătate.
12. [Scriban] * dihotóm -íe V. dicotom, -mie.
13. [DOOM 3] !dicotomie s. f., art. dicotomia, g.-d. art. dicotomiei; pl. dicotomii, art. dicotomiile (desp. -mi-i-)
14. [DOOM 2] !dicotomie/dihotomie s. f., art. dicotomia/dihotomia, g.-d. art. dicotomiei/dihotomiei; pl. dicotomii/dihotomii, art. dicotomiile/dihotomiile
15. [DOOM 2] dihotomie v. dicotomie
16. [DETS] DICO- (DICHO-, DIHO-) „în două părți”. ◊ gr. dikha „în două” > fr. dicho-, germ. id., engl. id. > rom. dico-, dicho- și diho-. □ ~fiză (dihofiză) (v. -fiză), s. f., parafiză ramificată simplu; ~gam (v. -gam), adj., (despre flori) la care gameții femeli și masculi ajung la maturitate funcțională la date diferite, împiedicînd autopolenizarea; ~gamie (v. -gamie), s. f., proces de maturizare la date diferite a anterelor și stigmatelor unei flori; ~petal (v. -petal), adj., cu petale despărțite în două; ~podiu (v. -podiu), s. n., sistem de ramificație dicotomică a axei inflorescenței în cîte două părți; ~tipie (v. -tipie), s. f., apariție a unor organe analoage de tip diferit la aceeași plantă; ~tom (v. -tom), adj., 1. Care se împarte în două. 2. (Despre tulpină) Care se divide prin bifurcație; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. Diviziune în două părți a unui concept, fără ca acesta să-și piardă înțelesul inițial. 2. Ramificație a unui organ vegetal prin bifurcare sau prin divizare repetată în alte două părți.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL