1. [DEX '09] DEZOBIȘNUIRE s. f. Faptul de a (se) dezobișnui. – V. dezobișnui.
2. [MDA2] dezobișnuire sf [At: POLIZU / V: (înv) desobicin~ / S și: (înv) deso~ / Pl: ~ri / E: dezobișnui] Dezbărare de ceva.
3. [DLRLC] DEZOBIȘNUIRE s. f. Faptul de a se dezobișnui.
4. [DEX '09] DEZOBIȘNUI, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța. – Pref. dez- + obișnui (după fr. déshabituer).
5. [MDA2] desobicinui v vz dezobișnui
6. [MDA2] desobișnui v vz dezobișnui
7. [MDA2] dezobișnui vrt [At: LB / V: (înv) desobicin~ / S și: (înv) deso~ / Pzi: ~esc / E: dez- + obișnui (după fr déshabituer)] 1-2 A (se) dezbăra de ceva.
8. [CADE] DESOBICINUI, DESOBIȘNUI, DEZ- (-uesc) vb. tr. și refl. A (se) desvăța de un obiceiu [d e s – + o b i c i n u i].
9. [DEX '98] DEZOBIȘNUI, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța; a (se) dezbăra. – Dez- + obișnui (după fr. déshabituer).
10. [DLRLC] DEZOBIȘNUI, dezobișnuiesc, vb. IV. Refl. A pierde, a părăsi un obicei, un nărav; a se dezvăța, a se dezbăra de ceva.
11. [Șăineanu, ed. VI] desobișnuì v. a desbăra de un obiceiu.
12. [DOOM 3] dezobișnuire (desp. de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezobișnuirii
13. [DOOM 2] !dezobișnuire (de-zo-/dez-o-) s. f., g.-d. art. dezobișnuirii
14. [DOOM 3] dezobișnui (a ~) (desp. de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiesc, 3 sg. dezobișnuiește, imperf. 1 dezobișnuiam; conj. prez. 1 sg. să dezobișnuiesc, 3 să dezobișnuiască
15. [DOOM 2] !dezobișnui (a ~) (de-zo-/dez-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiesc, imperf. 3 sg. dezobișnuia; conj. prez. 3 să dezobișnuiască
16. [MDO] dezobișnui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezobișnuiesc, conj. dezobișnuiască)
17. [IVO-III] desobișnuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL