1. [DEX '09] DEZNĂDEJDE, deznădejdi, s. f. Stare sufletească a omului care nu mai are nicio nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Pref. dez- + nădejde.
2. [MDA2] deznădejde sf [At: HELIADE, O. II, 345 / V: (înv) desnădejdie / S și: desn~ / Pl: ~di / E: dez- + nădejde] 1 (Îoc nădejde) Stare sufletească extrem de apăsătoare, caracterizată prin lipsa oricărei speranțe (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații) Si: desperare, (înv) deznădăjduire, nenădejde. 2 (Îlav) Cu (sau în) ~ Lipsit de (orice) speranță, în mod desperat, deznădăjduit. 3 (Îlav) (Până) la ~ În cel mai înalt grad, la maximum. 4 (Îe) A cădea în ~ A-și pierde orice speranță.
3. [DEX '98] DEZNĂDEJDE, (rar) deznădejdi, s. f. Stare sufletească extrem de apăsătoare specifică omului care nu mai are nici o nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Dez- + nădejde.
4. [DLRLC] DEZNĂDEJDE, (rar) deznădejdi, s. f. Stare sufletească apăsătoare a omului care nu mai are nici o nădejde; desperare. [Oltul] e tot una cu tristețile, bucuriile, deznădejdile și îndîrjirile unui întreg ținut de țărani ardeleni. BOGZA, C. O. 263. Mă simțeam abătut pînă la deznădejde. M. I. CARAGIALE, C. 43. Acela ce se omoară de deznădejde ar fi putut face mult bine puindu-și viața în primejdie [pentru frații săi]. BĂLCESCU, O. I 353.
5. [Scriban] deznădéjde f. Lipsă de nădejde. – Vechĭ. nenădejde.
6. [MDA2] desnădejdie sf vz deznădejde
7. [CADE] DESNĂDEJDE, DEZ- sf. Pierderea ori-cărei nădejdi, starea omului care a pierdut ori-ce nădejde: un fel de desgust, mai sdrobitor chiar decît ~a, apăsa greu pe amândoi umerii bătrîni (CAR.).
8. [Șăineanu, ed. VI] desnădejde f. desperare. [V. nădejde].
9. [DOOM 3] deznădejde s. f., g.-d. art. deznădejdii; pl. deznădejdi
10. [DOOM 2] deznădejde s. f., g.-d. art. deznădejdii; pl. deznădejdi
11. [DAS] DEZNĂDEJDE. Subst. Deznădejde, deznădăjduire, desperare, desperație (înv.), apelpisie (înv.); dezamăgire, descurajare, demoralizare, demoralizație (înv.), deziluzie, decepție, deprimare, dezolare, depresiune (fig.). Mîhnire, mîhniciune (înv.), supărare, tristețe, întristare, amărăciune, amărîre (rar), necaz, necăjire, apăsare, regret, durere, îndurerare, jale. Pesimism, scepticism, decepționism. Pesimist, sceptic; desperat, apelpisit (înv.). Adj. Deznădăjduit, desperat, apelpisit (înv.), fără speranță, dezolat, dezamăgit, descurajat, demoralizat, deziluzionat, decepționat, deprimat. Mîhnit, supărat, trist, întristat, amărît, abătut, necăjit. Plin de durere, îndurerat, jalnic, de jale. Pesimist, sceptic. Depresiv, deprimant, descurajator, descurajant, dezamăgitor, apăsător, întristător, dezolant (livr.), dezolator (rar), demoralizator, demoralizant. Vb. A deznădăjdui, a despera (a dispera), a apelpisi (înv.), a-și pierde speranța, a-și pierde nădejdea, a fi desperat, a fi deznădăjduit, a-și smulge părul din cap, a se da cu capul de pereți, a se lua cu mîinile de cap, a nu mai avea nici o speranță, a nu se mai aștepta la nimic, a se descuraja, a se dezamăgi, a-și pierde iluziile. A se mîhni, a se supăra, a se întrista, a se demoraliza. A aduce în stare de desperare, a despera (rar), a dezamăgi, a deznădăjdui, a descuraja, a deziluziona, a decepționa, a deprima, a dezola (livr.), a provoca o depresie, a demoraliza. A mîhni, a supăra, a întrista, a amărî (fig.), a necăji, a îndurera. Adv. Cu deznădejde, cu desperare; fără speranță. Cu tristețe, cu amărăciune, cu durere, cu jale. V. necaz, nefericire, pesimism, supărare, tristețe.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL