1. [DEX '09] DEZMĂȚARE s. f. Dezmăț. – V. dezmăța.
2. [MDA2] dezmățare sf [At: CANTEMIR, HR. 186 / S și: desm~ / Pl: ~țări / E: dezmățat] 1 (Înv) Destrămare (a unei țesături) Si: zdrențuire Si: dezmățat1 (1). 2 Dezmăț (1). 3 (Ccr, lpl) Fapte, atitudini care denotă dezmăț (1) Si: dezmățat1 (3). 4 (Rar) Dezmăț (3).
3. [DLRLC] DEZMĂȚARE s. f. Destrăbălare, dezmăț.
4. [DEX '09] DEZMĂȚA, dezmăț, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din dezmățat (derivat regresiv).
5. [MDA2] dezmăța [At: VALIAN, V. / S și: (înv) desm~ / Pzi: dezmăț / E: dezmățat] 1-2 vtr (Înv; d. țesături) A (se) zdrențui. 3 vr (D. oameni) A umbla cu hainele desfăcute, rupte, murdare etc. 4 vr (D. oameni) A duce o viață de dezmăț (1) Si: a se destrăbăla, a se desfrâna, a se deprava. 5 vt (Înv; c.i. bunuri materiale, bani) A risipi.
6. [CADE] DESMĂȚARE, DEZ- sf. Destrăbălare: era o amestecătură, o arababură și o ~ pe pământ, cărora nici dracul nu le-ar fi putut da de capătîiu (ISP.) [desmățat].
7. [DLRM] DEZMĂȚA, dezmățez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din des1- + maț(e).
8. [DOOM 3] !dezmățare s. f., g.-d. art. dezmățării; pl. dezmățări
9. [DOOM 2] dezmățare s. f., g.-d. art. dezmățării
10. [DOOM 3] dezmăța (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmăț, 2 sg. te dezmeți, 3 se dezmață; conj. prez. 1 sg. să mă dezmăț, 3 să se dezmețe; imper. 2 sg. afirm. dezmață-te; ger. dezmățându-mă
11. [DOOM 2] !dezmăța (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dezmăț, 2 sg. te dezmeți, 3 se dezmață; conj. prez. 3 să se dezmețe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL