1. [DEX '09] DEZMORȚIT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
2. [MDA2] dezmorțit2, ~ă a [At: PISCUPESCU, O. 249/17 / V: (reg) diz~, ~zam~ / S și: desm~ / Pl: ~iți, ~e / E: dezmorți] 1 (D. ființe sau părți ale corpului lor) Care a ieșit din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig, de îngheț, readus în simțire. 2 (Pex) Mlădios și sprinten. 3 (Fig) Trezit din starea de pasivitate Si: reanimat, reînsuflețit, reînviat. 4-5 (D. obiecte aflate la temperaturi scăzute) Adus sau ajuns la o temperatură mai ridicată.
3. [MDA2] dezmorțit1 sn [At: MDA ms / E: dezmorți] 1-4 Dezmorțire (1-4).
4. [DLRLC] DEZMORȚIT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe, mai ales despre părțile corpului omenesc) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală. Primăvara, albinele dezmorțite își încep munca. 2. (Despre natură și despre elementele ei) Reînviat. Se simte ca un trunchi dezmorțit în primăvară. C. PETRESCU, Î. II 76. Pămîntul dezmorțit... Și de asprimea iernii simțindu-se ferit, De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde. ALECSANDRI, P. III 35.
5. [DEX '09] DEZMORȚI, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeală; fig. a (se) trezi din inerție, a (se) anima, a (se) însufleți. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba, v. dezlega. 2. Refl. (Despre lichide foarte reci) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Pref. dez- + [a]morți.
6. [MDA2] dezamorți v vz dezmorți
7. [MDA2] dezamorțit, ~ă a vz dezmorțit
8. [MDA2] dezmorți vtr [At: LB / V: ~zam~, diz~ (S și: dis~), (reg) ~murțî (S și: ~murțî) / S și: desm~ / Pzi: ~țesc / E: dez- + (a)morți] 1 vt (D. ființe sau părți ale corpului lor) A ieși din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig, de îngheț, a reîncepe să miște, să simtă, a-și reveni din înțepenire. 2 vr (Rar; îe) A (i) se ~ (cuiva) limba A începe să vorbească, a i se dezlega limba Cf dezlega. 3-4 vtr (Fig) A (se) trezi din starea de pasivitate, a reveni sau a face să revină la viață, la o stare activă. 5 vt (Îvr) A intensifica. 6-7 vtr (C.i. obiecte la temperaturi scăzute) A aduce sau a ajunge la o temperatură mai ridicată
9. [MDA2] diazmorțit, ~ă a vz dezmorțit
10. [MDA2] disamorți v vz dezamorți
11. [MDA2] dizmorți v vz dezmorți
12. [CADE] DESMORȚI, DEZ- (-țesc) I. vb. tr. A scoate, a trezi din amorțeală, din înțepeneală: se ’ntinsese ca să-și desmorțească oasele (CAR.), II. vb. refl. 1 A ieși, a se trezi din amorțeală, a-și reveni din starea de amorțire: în acest moment suprem picioarele nu se dezmorțiră (GN.); mintea i se va desmorți și va începe să lucreze de la sine (VLAH.) ¶ 2 A se încălzi puțin (vorb. de cineva pătruns de frig): aprinseră și ei cîte un focșor ca să se mai desmorțească (ISP.) [d e s -+ a m o r ț i].
13. [DEX '98] DEZMORȚI, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig sau de îngheț; fig. a (se) trezi din starea de pasivitate, a reveni sau a face să revină la viață. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba. v. dezlega. 2. Refl. (Despre un lichid foarte rece) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Dez- + [a]morți.
14. [DLRLC] DEZMORȚI, dezmorțesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre ființe, mai ales despre om sau despre părți ale corpului său) A ieși din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig sau de îngheț; fig. a se trezi din starea de nesimțire sau de inerție. Ar trebui să te duci și tu cu femeile la bucătărie, să te dezmorțești puțin, că pînă acum te-ai zbuciumat. DEMETRIUS, V. 126. M-am scoborît din trăsură să mă dezmorțesc. IBRĂILEANU, A. 118. ◊ Expr. A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega limba, v. dezlega. Pe cînd însă, pe sub șure și la vatra bordeiului, ospățul și paturile se gătesc... limbile se dezmorțesc și prin glume, prin rîsuri cu hohote, ele răscumpără lungile ore de tăcere ale zilei. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Tranz. (Subiectul este omul sau, mai rar, un animal; complementul indică părți ale corpului, fig. oasele) Rîzînd către oșteni, își dezmorțeau ciolanele. SADOVEANU, Z. C. 204. Bătu talpa mai apăsat să-și dezmorțească vîrful degetelor în pantofii pirpirii. C. PETRESCU, C. V. 118. Dar calul răsuflă o dată bine și se scutură de-și dezmorți oasele, că doară stătuse multă vreme acolo ca-ntr-o temniță legat scurt. RETEGANUL, P. V 37. 2. (Despre o apă foarte rece) A deveni mai puțin rece (sub acțiunea căldurii). ♦ (Despre pămînt) A se dezgheța. Pămîntul începe să se dezmorțească. ♦ Fig. A reînvia, a se anima. Primăvara, întreaga vegetație se dezmorțește. ▭ Deși vremea se dezmorțise, zăpada era tot întreagă. GALACTION, O. I 101.
15. [Șăineanu, ed. VI] desmorți v. a trezi din amorțeală.
16. [Scriban] dezmorțésc v. tr. Scot din amorțeală, dezgurzesc. V. refl. Mă dezgurzesc. – În Olt. dezmu-.
17. [DOOM 3] dezmorți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțesc, 3 sg. dezmorțește, imperf. 1 dezmorțeam; conj. prez. 1 sg. să dezmorțesc, 3 să dezmorțească
18. [DOOM 2] dezmorți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmorțesc, imperf. 3 sg. dezmorțea; conj. prez. 3 să dezmorțească
19. [MDO] dezmorți
20. [IVO-III] desmorțesc, -țeam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL