1. [DEX '09] DEZLĂNȚUI, dezlănțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Pref. dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).
2. [MDA2] dezlănțui [At: PONTBRIANT, D. / S și: desl~ / Pzi: ~lănțui și (înv) ~esc / E: dez- + lanț + -ui, după fr déchaîner] 1 vt (Înv) A da drumul la lanț. 2-3 vtr (D. fenomene naturale sau procese naturale, pex d. conflicte, evenimente etc.) A (se) porni brusc și a se manifesta cu violență sau cu (zgomot de) mare intensitate Si: (fig) a se aprinde, a se declanșa, a se isca, a izbucni, (rar) a se prăvăli, (îvp) a se scorni, (înv) a se sparge, a se stârni. 4 vr (D. oameni) A se năpusti cu furie (asupra cuiva sau a ceva) Si: a izbucni, (rar) a se prăvăli. 5 vr (D. oameni) A se angaja (într-o acțiune, într-o problemă etc.) cu pasiune. 6 vr (Pex; d. oameni) A se manifesta violent.
3. [DEX '98] DEZLĂNȚUI, dezlănțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).
4. [DLRLC] DEZLĂNȚUI, dezlănțui, vb. IV. 1. Refl. (Despre forțele naturii; p. ext. despre forțe descătușate de mîna omului) A porni cu violență, a-și da curs liber, a izbucni, a se declanșa. Cînd se dezlănțuie uraganul, [crestele muntelui] pornesc... împotriva lui, cu toate muchiile lor de piatră, ciocnindu-se groaznic. BOGZA, C. O. 59. În aceeași clipă se dezlănțui tunetul. C. PETRESCU, R. DR. 57. O salvă de focuri se dezlănțui în zăpușeala de moarte. SAHIA, N. 37. ◊ Tranz. (Poetic) Din sarabanda pe care necontenit elementele naturii o dezlănțuie pe crestele lui [ale Hăsmașului], trei rîuri mari pornesc în largul țării. BOGZA, C. O. 55. ♦ A năvăli cu furie, a se năpusti. Cu o crudă voluptate Oltul... se dezlănțuie asupra lor [a brazilor], înecîndu-i. BOGZA, C. O. 97. 2. Tranz. (Rar) A desface ceva din lanțuri, a da drumul din lanț. Numai după ce strigară... că ei sînt... dezlănțui bunica poarta și-i lăsă în curte. La TDRG.
5. [CADE] DESLĂNȚUI, DEZ- (-țuesc) I. vb. tr. 1 A desface lanțul de care e legat ceva ¶ 2 A da drumul, a da curs liber. II. vb. refl. A se porni cu putere, a se repezi cu violență: o furtună grozavă s’a deslănțuit asupra orașului [înlănțui].
6. [Șăineanu, ed. VI] deslănțuì v. 1. a desface lanțul; 2. fig. a da curs liber; a deslănțui patimile; 3. a se repezi cu violență.
7. [Scriban] deslănțuĭésc v. tr. (d. lanț). Fig. Daŭ drumu. V. refl. Mă răped, năvălesc: furtuna s’a deslănțuit. Și dezl-.
8. [Scriban] dezlănțuĭésc V. deslănțuĭesc.
9. [DOOM 3] dezlănțui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuia; conj. prez. 1 și 2 sg. să dezlănțui, 3 să dezlănțuie
10. [DOOM 2] dezlănțui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. dezlănțui, 3 dezlănțuie, imperf. 3 sg. dezlănțuia; conj. prez. 3 să dezlănțuie
11. [MDO] dezlănțui (ind. prez. 1 sg. dezlănțui, 3 sg. și pl. dezlănțuie)
12. [IVO-III] deslănțuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL