1. [DEX '09] DEZGUST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Pref. dez- + gust (după fr. dégoût).
2. [MDA2] dezgust sn [At: (a. 1693), ap. TDRG / Pl: ~uri / E: dez- + gust] Aversiune pentru mâncare (sau pentru un lucru, pentru o persoană etc.) Si: scârbă, silă.
3. [DEX '98] DEZGUST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Dez- + gust (după fr. dégoût).
4. [DLRLC] DEZGUST s. n. Aversiune pentru mîncare sau, p. ext., pentru un lucru sau o persoană; scîrbă, greață, silă. [În satire] Eminescu nu descrie durerile lui directe, ci dezgustul și nemulțumirea lui despre mediul care-l înconjura. IONESCU-RION, C. 89. Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I 137. ◊ Loc. adv. Cu dezgust = cu scîrbă, în silă. Irina trece pe lîngă el cu dezgust. DAVIDOGLU, M. 19. Horia Țincoca luă nota de pe masă, întinzîndu-i-o și privind-o cu dezgust. C. PETRESCU, A. 388. Împăratul... îi asculta cu dezgust și numai înghițea noduri. CREANGĂ, P. 260.
5. [DN] DEZGUST s.n. Scîrbă, lipsă de gust pentru mîncare; (p. ext.) scîrbă, silă (față de cineva, de ceva). [Cf. it. disgusto, fr. dégoût].
6. [MDN '00] DEZGUST s. n. repulsie față de unele alimente etc.; scârbă, silă. (după fr. dégoût)
7. [Scriban] * 1) dezgust n., pl. urĭ. (d. gust, după fr. dégoût). Neplăcere, greață, aversiune: carnea inspiră dezgust.
8. [Scriban] * 2) dezgúst și -éz, a -á v. tr. (d. a degusta, după fr. dégoûter). Produc dezgust, fac să peardă gustu, pofta, simpatia: purtarea luĭ l-a dezgustat. V. refl. Nu-mĭ maĭ place: m’am dezgustat de carne.
9. [DEX '09] DEZGUSTA, dezgust, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Pref. dez- + gusta (după fr. dégoûter).
10. [MDA2] dezgusta [At: (a. 1823), ap. TDRG / Pzi: dezgust / E: dez- + gusta (după fr dégouter)] 1-2 vtr A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. 3 vt A provoca cuiva dezgust, scârbă, aversiune.
11. [MDA2] dizgust sn vz dezgust
12. [MDA2] dizgusta v vz dezgusta
13. [CADE] * DESGUST, DEZ- sbst. 1 Lipsă de gust ¶ 2 Scîrbă, greață: în vorbele lui era atîta durere și ~, încît ar fi mișcat pe cel mai împietrit om (DLVR.) [fr. dégout, refăcut după gust].
14. [CADE] * DESGUSTA, DEZ- (-gust) I. vb. tr. 1 A produce desgust, a-i lua gustul, a face să-i treacă pofta ¶ 2 A scîrbi, a îngrețoșa. II. vb. refl. A prinde desgust; a i se scîrbi [fr. dégouter, refăcut după gusta].
15. [DEX '98] DEZGUSTA, dezgust, vb. I. Tranz. și refl. A face pe cineva să-și piardă sau a-și pierde gustul, dorința pentru ceva. ♦ Tranz. A provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune. – Dez- + gusta (după fr. dégoûter).
16. [DLRLC] DEZGUSTA, dezgust, vb. I. Tranz. A face pe cineva să-și piardă gustul (sau plăcerea, pofta, dorința) pentru ceva. L-am dezgustat de logodnă. ALECSANDRI, T. I 212. ♦ A trezi, a provoca, a inspira (cuiva) dezgust, greață, scîrbă, aversiune. O plictisesc ceaiurile, o dezgustă vizitele. C. PETRESCU, C. V. 261.
17. [DN] DEZGUSTA vb. I. tr., refl. A-și pierde sau a face să-și piardă gustul, pofta de ceva, a (se) scîrbi. [P.i. dezgust. / < des- + gusta, după fr. dégoûter].
18. [MDN '00] DEZGUSTA vb. tr., refl. a-și pierde, a face să-și piardă gustul, pofta (pentru ceva), a (se) scârbi. (după fr. dégoûter)
19. [Șăineanu, ed. VI] desgust n. 1. lipsă de gust; 2. aversiune, repugnanță.
20. [Șăineanu, ed. VI] desgustà v. 1. a produce desgust, a însufla greață; 2. a prinde, a simți desgust.
21. [DOOM 3] dezgust s. n.
22. [DOOM 2] dezgust s. n.
23. [MDO] dezgust
24. [DOOM 3] dezgusta (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 1 sg. dezgust, 2 sg. dezguști, 3 dezgustă; conj. prez. 1 sg. să dezgust, 3 să dezguste
25. [DOOM 2] dezgusta (a ~) (a scârbi) vb., ind. prez. 3 dezgustă; conj. prez. 3 să dezguste
26. [IVO-III] desgust.
27. [DE] TAEDIUM VITAE (lat.) dezgust de viață – Sentiment propriu mai ales oamenilor inactivi: urât, plictis, spleen.
28. [DE] VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL