1. [DEX '09] DEZAVUA, dezavuez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer.
2. [MDA2] dezavua vt [At: ALEXI, W. / S și: desa~ / P: ~vu-a / Pzi: ~uez[1] / E: fr désavouer] (C.i. oameni, idei, acțiuni etc.) 1 A dezaproba. 2 A condamna. 3 A nu recunoaște. 4 A contesta.
3. [DLRLC] DEZAVUA, dezavuez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A dezaproba, a se desolidariza de spusele sau de actele cuiva. «Contemporanul» a fost printre primele publicații care au dezavuat atacul lipsit de umanitate al lui Al. Macedonski împotriva lui Eminescu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 6/4. – Pronunțat: -vu-a.
4. [DN] DEZAVUA vb. I. tr. 1. (Rar) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva, a se desolidariza de cineva. 2. A pretinde că nu s-a spus sau nu s-a făcut ceva. ♦ A nu recunoaște ceva. [Pron. -vu-a. / < fr. désavouer].
5. [MDN '00] DEZAVUA vb. tr. 1. a dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. 2. a refuza să recunoască ceva; a renega. (< fr. désavouer)
6. [Scriban] * dezavuéz v. tr. (fr. désavouer). Declar că n’am autorizat pe cineva să facă ce a făcut, reprob: a dezavua un ministru plenipotențiar.
7. [DOOM 3] dezavua (a ~) (livr.) (desp. de-za-/dez-a-vu-a) vb., ind. prez. 1 sg. dezavuez (desp. -vu-ez), 3 dezavuează (desp. -vu-ea-), 1 pl. dezavuăm (desp. -vu-ăm); conj. prez. 1 sg. să dezavuez, 3 să dezavueze; ger. dezavuând (desp. -vu-ând)
8. [DOOM 2] !dezavua (a ~) (livr.) (de-za-vu-a/dez-a-) vb., ind. prez. 3 dezavuează, 1 pl. dezavuăm (-vu-ăm); conj. prez. 3 să dezavueze (-vu-e-); ger. dezavuând (-vu-ând)
9. [IVO-III] desavuez, -uează 3, -ueze 3 conj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL