1. [MDA2] diavoloaică sf [At: ALECSANDRI, ap. CADE / Pl: ~ice / E: diavol + -oaică] (Pop) 1-2 Diavoliță (1-2).
2. [DLRLC] DIAVOLOAICĂ, diavoloaice, s. f. 1. Drăcoaică (1). Mi l-o întîlnit... diavolu cu diavoloaica. ȘEZ. V 147. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. (Atestat în forma regională devoloaică) Numai o devoloaică de șerpoaică, De să-ntinde, mă coprinde. PĂSCULESCU, L. P. 225. 2. Drăcoaică (2). Diavoloaica a-nceput să rîză. CARAGIALE, O. I 311. Ce cauți în garderob, diavoloaico? ALECSANDRI, T. I 58. – Pronunțat: dia-. – Variantă: (regional) devoloaică s. f.
3. [DLRM] DIAVOLOAICĂ, diavoloaice, s. f. (Adesea fig.) Diavoliță. – Din diavol + suf. -oaică.
4. [CADE] DIAVOLIȚĂ (pl. -țe), DIAVOLOAICĂ (pl. -ce) sf. Fată sburdalnică, neastîmpărată, ștrengăriță: diavolița asta trebue să știe toate (VLAH.); da vezi ce frumoasă-i diavoloaica! îți vine s’o mănînci de vie (ALECS.).
5. [DLRLC] DEVOLOAICĂ s. f. v. diavoloaică.
6. [Scriban] diavolíță, -oáĭcă f. V. diavol.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL