1. [DEX '09] DETUNARE, detunări, s. f. Acțiunea de a detuna (1) și rezultatul ei; bubuit, detunătură. – V. detuna.
2. [MDA2] detunare1 sf [At: HELIADE, O. I, 332 / Pl: ~nări / E: detuna] 1 (Pop) Trăsnet. 2 (Îvp) Declanșare a unor arme de foc (cu scopul de a ucide) Si: împușcătură, (rar) detunat1 (2). 3 (Îvp; pex) Încărcare a unei arme de foc Si: (rar) detunat1 (3). 4 (Înv) Bombardament. 5 Detunătură (6).
3. [DLRLC] DETUNARE, detunări, s. f. (Ieșit din uz) Acțiunea de a detuna (1) și zgomotul produs de o armă care detună; bubuit, bubuitură, detunătură. Deodată zbucni în tăcerea nopții detunarea unei arme. VLAHUȚĂ, O. A. 151. Se aude de departe o detunare de tun. NEGRUZZI, S. III 390.
4. [Șăineanu, ed. VI] detunare f. sgomotul produs de o explozie.
5. [DEX '09] DETUNA, detun, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. și tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare.
6. [MDA2] detuna [At: URECHE, ap. LET. 103 / Pzi: detun / E: lat detonare] 1-2 vti (Pop) A lovi fulgerul Si: a trăsni. 3 vi (Înv) A tuna. 4-5 vtr (Îvr; fig) A (se) dărâma. 6 vt (Îvr; fig; c.i. mintea) A tulbura. 7 vt (Îvp) A descărca o armă de foc (cu scopul de a ucide) Si: a împușca. 8 vt (Înv) A bombarda. 9 vt (Înv; pex) A doborî. 10 vt (Înv) A lovi. 11 vt (Înv; pex) A birui. 12 vi A face un zgomot ca al tunetului Si: a bubui. 13 vi (Pex) A răsuna. 14 vi (D. arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale egale Si: a exploda. 15 vi (Fig; d. oameni) A-și manifesta mânia în mod zgomotos. 16 vi (Fig; d. voce, cuvinte) A răsuna puternic. 17 vt (Reg; fig) A crăpa. 18 vr (Olt) A se chinui să ducă o greutate Si: (îrg) a se huțupăui.
7. [CADE] DETUNA (-tun) I. vb. tr. 1 A trăsni, a lovi cu trăsnetul: au căzut fulger din ceriu de l-au detunat (DOS.); Sîntilie prorocul... unde-l zărește, acolea-l detună (BD.-DEL.); Ⓟ: detuna-l-ar (PAMF.), unul din numeroasele epitete ale diavolului ¶ 2 A dărîma, a nărui, a surpa, a doborî la pămînt: fie-care lovitură spărgea... detuna păreții de pămînt ai dușmanului (GN.). II. vb. intr. A pocni, a răsună ca tunetul, a bubui [lat. detonare].
8. [CADE] DETUNAT adj. p. DETUNA. 1 Trăsnit, lovit de trăsnet; surpat: un brad se înălța singur și ~ pe un vîrf de munte (EMIN.) ¶ 2 F Amețit de băutură.
9. [CADE] DETUNĂTOR¹ adj. verb. DETUNA. 1 Care detună ¶ 2 Răsunător: un glas ~.
10. [DLRLC] DETUNA, pers. 3 detună, vb. I. 1. Intranz. A face un zgomot ca al tunetului, a produce o detunătură (sau detunături); a bubui (puternic); p. ext. a răsuna tare. Răgetul de leu al lui boier Cristea detună în liniștea de la odăi. SADOVEANU, M. C. 207. Toba detuna cutremurînd geamurile. C. PETRESCU, C. V. 198. Neîncetat îi detunau în urechi: ucigașule, hoțule! CONTEMPORANUL, III 704. Vuiește aprig cîmpul și armele răsună Și tunurile crunte ca tunete detună. ALECSANDRI, P. A. 145. ◊ (Subiectul este locul în care se produce detunătura) Peste cîteva minute începu să detune casa de sforăiturile lui ca tunetul. POPESCU, B. II 97. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A face să răsune. A lovit aproape un obuz care-a detunat urechile. C. PETRESCU, Î. II 35. ♦ Fig. (Despre ființe) A-și manifesta mînia în mod zgomotos. Țîțaca noastră Leona avea nevoie să se mînie, să tune și să detune în fiecare zi. SADOVEANU, N. F. 6. 2. Intranz. A trăsni. Furtuna detuna o dată în mijlocul bolții și catapeteasma cerului era crăpată de fulger. ARGHEZI, P. T. 160. Un trăsnet în groaznica-i urgie Lucește, crapă, cade, detună-n vijelie. MACEDONSKI, O. I 252. ◊ Tranz. Un trăsnet îngrozitor detună stejarul. ȘEZ. III 235. 3. Tranz. A zdrobi, a nimici. Merg oștile sovietice cu putere înainte și-i detună pe nemți. SADOVEANU, M. C. 109. ◊ Refl. reciproc. Acei cocori vin de pe unde se bat încă oameni și se detună unii pe alții, omorîndu-se. SADOVEANU, M. C. 155. ♦ Fig. A nimici, a zdrobi prin cuvinte. Acesta, după ce detună pre toți vrăjmașii săi, într-un cuvînt potrivit cu împrejurările, se înturna biruitor acasă. NEGRUZZI, S. I 227.
11. [Șăineanu, ed. VI] detunà v. 1. a tuna tare, a răsuna cu sgomot: tunurile crunte ca tunete detună Al. 2. a trăsni, a lovi cu fulgerul; 3. a face explozie. [Lat. DETONARE].
12. [Scriban] detún, a -á v. tr. (lat. detóno, -áre, d. tonare, a tuna). Trăsnesc, izbesc cu fulgeru: un brad detunat. Dobor, prăbușesc pin foc de pușcă: îl detuna cu pistolu (Sadov. VR. 1924, 1, 8). V. refl. Mă prăbușesc de lovitură: munțiĭ s’aŭ detunat. V. intr. (neol. după fr. détoner). Bubuĭ, explodez cu tunet: tunu detună.
13. [DOOM 3] detunare s. f., g.-d. art. detunării; pl. detunări
14. [DOOM 2] detunare s. f., g.-d. art. detunării; pl. detunări
15. [DOOM 3] detuna (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detună, imperf. 3 pl. detunau; conj. prez. 3 să detune
16. [DOOM 2] detuna (a ~) (a bubui) vb., ind. prez. 3 detună
17. [DER] detuna (detun, detunat), vb. – 1. A fulgera, a cădea trăznetul[1] pe un obiect. – 2. A dărîma, a nărui, a doborî. – 3. A exploda. Lat. detǒnāre (Pușcariu 530; Tiktin; Candrea; Scriban). REW 2609 crede că este vorba despre o formație neol., ceea ce nu este adevărat decît pentru ultimul sens al cuvîntului rom.; de altfel, este cuvînt tradițional și cu desăvîrșire popular. – Der. detunătură, s. f. (trăznet[1]); detunător, adj. (bubuitor); detunător, s. n. (mecanism care provoacă explozia), din fr. détonateur. Cf. tuna și toponimul Detunata.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL