1. [DEX '09] DESTĂINUI, destăinui, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinuiesc] – Pref. des- + tăinui.
2. [MDA2] destăinui [At: PLEȘOIANU, T. I, 120/3 / V: (înv) distăina / Pzi: ~ăinui, ~esc și (înv) distain / E: des- + tăinui] 1 vt (D. oameni; c.i. fapte tăinuite, nedescoperite sau informații) A nu mai ține ascuns Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 2 vt A face să fie cunoscut, înțeles, pătruns de mintea omenească Si: a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a încredința, a mărturisi, a releva. 3 vr A-și da pe față (toate) gândurile, sentimentele, spunând deschis, fără ocol, (tot) ce are pe suflet Si: a se confesa, a declara, a se spovedi. 4 vr (Fig; d. gânduri sau sentimente) A ieși la iveală (brusc și cu intensitate). 5 vtr (Fig) A (se) face vizibil Si: a (se) arăta. 6 vtr (Fig) A (se) pune în evidență.
3. [CADE] DESTĂINUI (-uesc) I. vb. tr. A spune, a descoperi cuiva o taină: avea un confident căruia-i destăinua toate... planurile și speranțele lui (I.-GH.). II. vb. refl. A mărturisi, a încredința cuiva o taină a sufletului său: dacă ar fi avut mamă, i s-ar fi destăinuit, și ar fi povățuit-o (VLAH.) [des – + tăinui].
4. [DEX '98] DESTĂINUI, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destăinui] – Des1- + tăinui.
5. [DLRLC] DESTĂINUI, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gînd ascuns; a mărturisi, a împărtăși, a divulga. Nevasta a crezut că slujnica va fi destăinuit ceva soțului. SADOVEANU, D. P. 41. Mi-a destăinuit că între grecii din Fanar este o fracțiune care ar vrea să-l ridice pe el patriarh. GALACTION, O. I 92. [Badea] cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi, Dorul a-și destăinui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. ◊ Fig. Adierile călătoare ale dimineții își destăinuiesc frunzelor adormite ale codrului eterna lor dragoste. HOGAȘ, M. N. 91. 2. Refl. A-și da pe față toate gîndurile sau sentimentele. Dar tu ești popă, ești judecător, să se destăinuiască în fața ta? PAS, Z. I 185. Nici celui mai bun prieten nu i s-ar fi putut destăinui. BART, E. 183. După ce se încredință de cinstea babei, se destăinui ei și-i spuse din fir pînă în ață cine era și tot ce vrea. POPESCU, B. III 81. Dacă nu ești în stare s-o iubești pre cît te iubește, pentru ce nu te destăinuiești ei? NEGRUZZI, S. I 48. 3. Refl. Fig. A se da pe față, a ieși la iveală, a se trăda. Trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede. M. I. CARAGIALE, C. 11. Ridinger, subt a cărui mînă de meșter natura sălbatică a fiarelor s-a destăinuit într-un chip așa de măreț. ODOBESCU, S. III 143. – Prez. ind. și: destăinui (MACEDONSKI, O. I 383).
6. [Șăineanu, ed. VI] destăinuì v. 1. a descoperi o taină, a divulga.
7. [MDA2] distăina v vz destăinui
8. [MDA2] distăinui v vz destăinui
9. [Scriban] destăĭnuĭésc v. tr. (d. taĭnă). Descoper cuĭva o taĭnă, revelez, divulg. V. refl. Fac confidențe.
10. [DOOM 3] !destăinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destăinui, 3 destăinuie, imperf. 1 destăinuiam, conj. prez. 1 sg. să destăinui, 3 să destăinuie
11. [DOOM 2] !destăinui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destăinui/destăinuiesc, imperf. 3 sg. destăinuia; conj. prez. 3 să destăinuie/să destăinuiască
12. [MDO] destăinui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. destăinuiesc, conj. destăinuiască)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL