1. [DEX '09] DESTRĂMARE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma și rezultatul ei. – V. destrăma.
2. [MDA2] destrămare sf [At: POLIZU / V: (pop) dis~ / Pl: ~mări / E: destrăma] 1 Pierdere a rezistenței unor materiale textile, țesături sau obiecte țesute ori confecționate din fire împletite, prin rărirea, desfacerea neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizări necorespunzătoare) Si: deșirare, rărire, zdrențuire, (rar) destrămat1 (1), dezlânare, (înv) rânjire, (reg) desfirare, sitire. 2 Răspândire în toate părțile a norilor, a ceței, a fumului etc. Si: împrăștiere, risipire, spulberare, (rar) destrămat1 (2). 3 Slăbire sau pierdere a puterii, rezistenței Si: descompunere, (rar) destrămat1 (3). 4 Pierdere a coeziunii Si: dezmembrare, (rar) destrămat1 (4). 5 Desfacere în părți componente Si: dezmembrare, (rar) destrămat1 (5). 6 (Înv) Destrăbălare (2). 7 (Ccr) Vorbe, fapte destrăbălate.
3. [CADE] DESTRĂMARE sf. 1 Faptul de a (se) destrăma ¶ 2 Ⓕ Destrăbălare.
4. [DLRLC] DESTRĂMARE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma. 1. Desfacere, deșirare. 2. Descompunere, dizolvare, dezmembrare, împrăștiere. [Bătrînul] socotea planul lui drept începutul destrămării. REBREANU, R. I 48. 3. (Învechit) Dezmăț, desfrîu; faptă sau vorbă desfrînată. Lăsa oricare patimi ș-oricare destrămări Să-i treacă peste frunte. MACEDONSKI, O. I 267.
5. [Șăineanu, ed. VI] destrămare f. fig. desfrâu.
6. [DEX '09] DESTRĂMA, destram, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă.
7. [MDA2] dastrama[1] v vz destrăma
8. [MDA2] destrăma [At: PSALT. 181 / V: (pop) dis~, (reg) ~rema, dăs~[1] / Pzi: ~ram, (reg) ~mez / E: des- + tramă] 1-2 vtr (D. materiale textile, țesături sau obiecte țesute sau confecționate din fire împletite) (A face să-și piardă sau) a-și pierde rezistența prin rărire, desfacere neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare) Si: a (se) desfira, a (se) deșira (2), a (se) rări, a (se) zdrențui, (rar) a (se) dezlâna, (înv) a (se) rânji, (reg) a (se) siti. 3 vt A deșira (1). 4 vr (D. nori, ceață, fum etc.) A deveni mai puțin compact prin răspândire în toate părțile Si: a se deșira (2), a se împrăștia, a se risipi, a se spulbera (4). 5-6 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde puterea, rezistența Si: a (se) descompune. 7-8 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde coeziunea, desfacându-se în părțile componente Si: a (se) dezmembra. 9 vt (Rar) A face să slăbească. 10 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se împrăștia. 11 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se răspândi în toate părțile. 12 vr (D. abstracte) A deveni mai puțin intens, mai puțin viu, mai puțin concentrat etc. sau a deveni mai slab (9, 10, 11) Si: a se atenua, a descrește, a se diminua, a se împuțina, a se micșora, a se reduce, a scădea, a slăbi, a se tempera2, (înv) a se mici, (îvr) a se scurta, a se slei. 13 vr A lua sfârșit Si: a înceta, a dispărea. 14 vr A înceta să se manifeste, să se producă Si: a pieri. 15 vr (Înv; d. oameni) A se destrăbăla (1).
9. [MDA2] destrema v vz destrăma
10. [MDA2] distrăma v vz destrăma
11. [MDA2] distrămare sf vz destrămare
12. [CADE] DESTRĂMA (-am, -am) I. vb. tr. 1 A desface, a scoate firele unei țesături: pentru a scoate acum acele lătunoioase fire, trebue a destrăma toată pînza (NEGR.); ~ capetele unei panglici ¶ 2 pr. ext. A desface, a rupe, a face sdrențe, a sdrențui. II. vb. refl. 1 A se desface (firele unei țesături) ¶ 2 pr. ext. A se sdrențui ¶ 3 Ⓕ A se destrăbăla, a se desfrîna [tramă].
13. [CADE] DESTRĂMAT adj. 1 p. DESTRĂMA ¶ 2 pr. ext. Cu hainele în desordine, atîrnate, sdrențuite ¶ 3 Ⓕ (și sm.) Destrăbălat, desfrînat: sînt din potrivă un cheltuitor, un ~ (ALECS.).
14. [DEX '98] DESTRĂMA, destram, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în paste de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.), A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Des1- + tramă.
15. [DLRLC] DESTRĂMA, destram, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte confecționate) A se zdrentui (prin desfacerea și ruperea firelor), a se rupe, a se strica. Covorul s-a destrămat. ◊ Tranz. Trebui a destrăma toată pînza. NEGRUZZI, S. I 267. ◊ Fig. Pămîntul ca un strai se va destrăma. SADOVEANU, D. P. 179. Întunericul se destramă, Material, ca țesăturile de scamă. CAMIL PETRESCU, V. 38. Trebuie să mă scot la aer ca un covor bătrîn îmbîcsit de molii, aminteri simt că mă destram. CARAGIALE, O. VII 41. ♦ Fig. A se răsfira. Cîțiva nori albi și spumoși se destrămau, închipuind imagini nelămurite. BOGZA, C. O. 285. Niște nourași albi se destrămară în aer. GALACTION, O. I 160. Și numai părul proaspăt, ca un regret de aur, Se destrăma pe creștet, zadarnic de frumos. LESNEA, I. 142. 2. Tranz. A deșira, a desfira (o împletitură, un ghem etc.). (Fig.) Razele piezișe... destrămau tortul brumelor în toate fețele curcubeului. M. I. CARAGIALE, C. 40. ◊ Refl. Fig. În poiana de aramă, Firul vorbei se destramă Pe nebăgate de seamă. DEȘLIU, M. 61. 3. Tranz. A desface, a descompune (în elementele componente); a risipi, a dizolva, a dezmembra, a sfărîma, a distruge, a nimici; p. ext. a slăbi. Dintre cele trei regimente trebuie să scoți neapărat regimentul III, pe care Solomon și Odobescu l-au demoralizat și destrămat. CAMIL PETRESCU, B. 134. ◊ Fig. Ți-ai destrămat durerea din priviri. TULBURE, V. R. 36. Nu vă trebuiască avuție... Că vin furii și vi le fură și moliile să vi le destrame. CAMILAR, T. 124. Nu vrei să destrami impresia puternică și suavă pe care ai încercat-o în momentul acela. PAS, Z. I 181. ◊ Refl. Obștia dată lui în seamă se destrămase. CAMILAR, T. 148. De la o vreme coloanele nu au mai păstrat distanța prevăzută. S-au destrămat. PAS, Z. III 54. A simțit că magazia în care a stat închis se destramă, fuge în mii de direcții. SAHIA, N. 83. ◊ Refl. Fig. Simt cum se destramă în mine tot ce-am zidit, tot ce-am crezut... Am fost un lucru oarecare, în mînile celor mari... Ca o biciușcă în mîna căruțașilor, CAMILAR, N. I 157. ♦ Refl. Fig. A se frînge, a se sfîșia. Și sufietu-i de mîngîiere dornic S-a destrămat, învins de nebunie. CAZIMIR, L. U. 63.
16. [Șăineanu, ed. VI] destrămà (distrămà) v. 1. a desface firele: a destrăma pânza; 2. a desface în genere: furtunelor dă sborul pământul de-l destramă EM. [V. întrămà].
17. [Șăineanu, ed. VI] distrămà v. Mold. V. destrămà.
18. [Scriban] destrám și distrám, a -trămá v. tr. (d. tramă, va și în-tram). Desfac firele, scămoșez. Fig. Desfac, stric. V. refl. Vechĭ. Slăbesc, perd puterea. – Și -ăm.
19. [Scriban] distrám V. destram.
20. [DOOM 3] destrămare s. f., g.-d. art. destrămării; pl. destrămări
21. [DOOM 2] destrămare s. f., g.-d. art. destrămării; pl. destrămări
22. [DOOM 3] destrăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destram, 2 sg. destrami, 3 destramă; conj. prez. 1 sg. să destram, 3 să destrame; imper. 2 sg. afirm. destramă
23. [DOOM 2] destrăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destram, 2 sg. destrami, 3 destramă; conj. prez. 3 să destrame
24. [MDO] destrăma (ind. prez. 1 sg. destram)
25. [IVO-III] destrăm, -trămi 2.
26. [DER] destrăma (destram, destrămat), vb. – A se rupe, a se zdrențui, a se desface o țesătură. – Mr. distrămedz, distrămare, megl. distram. Lat. *dĭstramāre, de la trama (P. Papahagi, Notițe, 19; Pascu, I, 171; Tiktin), cf. mr. tramă „urzeală”; sau, mai probabil, de la tramă, care trebuie să fi existat în rom. veche și care astăzi se folosește ca neol. – Der. destrămătură, s. f. (fire rupte sau destrămate dintr-o țesătură).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL