1. [DEX '09] DESTRĂBĂLAT, -Ă, destrăbălați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care duce o viață imorală; desfrânat. ♦ (Despre purtarea, ținuta oamenilor) Care denotă imoralitate, plin de imoralitate; dezmățat. 2. S. m. și f. Persoană desfrânată. – Et. nec.
2. [MDA2] destrăbălat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: destrăbăla] 1-2 Destrăbălare (1-2). 3 Depravare. 4 Destrăbălare (4).
3. [MDA2] destrăbălat2, ~ă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C.159 / Pl: ~ați, ~e / E: destrăbăla] 1 (D. oameni) Care are o comportare ieșită din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, pervertit, vicios, (liv) libertin, (rar) deșănțat (1), (pop) deșucheat, (îrg) destrămat (5), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 2 (D. femei) Care duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Si: depravat, desfrânat, deșănțat (1), imoral, pierdut, stricat, (pop) parșiv. 3 (D. viața, atitudinea, purtarea sau ținuta oamenilor) Care denotă ieșirea din limitele bunului simț Si: corupt, decăzut, indecent, pervertit, vicios, (liv) libertin, (pop) deocheat, deșucheat (1), (îrg) destrămat (6), rușinat, (înv) demoralizat, spurcat, teșnit. 4 (Trs; d. obiecte de îmbrăcămnte) Descheiat. 5 (Reg; d. oameni) Foarte sărac.
4. [CADE] DESTRĂBĂLAT I. adj. p. DESTRĂBĂLA. 1 Care duce o viață lipsită de bunăcuviință și de rușine, desfrînat ¶ 2 Trans. Descheiat: nu umbla cu cămașa ~ la gît (PȘC.). II. sm., DESTRĂBĂLATĂ (pl. -te) sf. Cel ce, aceea care duce o viață destrăbălată: de-abia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrabălați (CAR.); pentru o destrăbălată... care-i mănîncă tinerețele! (BAS.).
5. [DLRLC] DESTRĂBĂLAT, -Ă, destrăbălați, -te, adj. (Despre persoane și, p. ext., despre viața, atitudinea, purtarea sau ținuta lor) Care duce o viață imorală; desfrînat, dezmățat, depravat. Don Juan nu-i mulțumit de cum trăiește și în viața lui, care ni se pare nouă destrăbălată, el găsește deseori pricini de durere. IONESCU-RION, C. 84. ♦ (Substantivat) Persoană desfrînată. Damian nu ar fi crezut minciuna pe care o ascultase Lahu de la o destrăbălată ca oricare alta. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 32.
6. [Șăineanu, ed. VI] destrăbălat a. dezordonat.
7. [Scriban] destrăbălát, -ă adj. Desfrînat. – Rar. stră-. V. dezmățat și zbrehud.
8. [DEX '09] DESTRĂBĂLA, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.
9. [MDA2] destrăbăla vr [At: POLIZU / Pzi: ~lez / E: nct] 1 A-și pierde moralitatea, corectitudinea Si: a se corupe, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se dezmăța, a se perverti, a se strica, a se vicia, (pfm) a se sminti, (înv) a se destrăma (12). 2 (D. femei) A duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Vz. curvi (5), preacurvi.
10. [CADE] DESTRĂBĂLA (-ălez) vb. refl. A începe să ducă o viață desordonată, a se strica, a se desfrîna.
11. [DLRLC] DESTRĂBĂLA, destrăbălez, vb. I. Refl. A se deda la o viață desfrînată, a avea purtări dezmățate.
12. [Scriban] destrăbăléz (mă) v. refl. (din mă străbălez, auzit de mine în Galațĭ supt forma străbălat, lat. pop. traballare, it. traballare, a dansa mult, a șovăĭ, a se clătina. V. bal, baladă, baĭaderă). Mă stric moralmente, încep a duce o viață desfrînată.
13. [DOOM 3] destrăbălat adj. m., s. m., pl. destrăbălați; adj. f., s. f. destrăbălată, pl. destrăbălate
14. [DOOM 2] destrăbălat adj. m., s. m., pl. destrăbălați; adj. f., s. f. destrăbălată, pl. destrăbălate
15. [DOOM 3] destrăbăla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă destrăbălez, 3 se destrăbălează; conj. prez. 1 sg. să mă destrăbălez, 3 să se destrăbăleze; imper. 2 sg. afirm. destrăbălează-te; ger. destrăbălându-mă
16. [DOOM 2] !destrăbăla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbălează
17. [DER] destrăbăla (destrăbălez, destrăbălat), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).
18. [DRAM 2021] destrăbălát, -ă, destrăbălați, -te, adj. 1. Desfrânat. 2. Dezordonat. – Din destrăbăla (MDA).
19. [DRAM 2015] destrăbălat, -ă, destrăbălați, -te, adj. – 1. Desfrânat. 2. Dezordonat. – Et. nec. (DEX); din destrăbăla (MDA).
20. [DRAM 2021] destrăbălá, destrăbălez, v.r. 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER).
21. [DRAM 2015] destrăbăla, destrăbălez, vb. refl. – 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (DER, MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER); probabil din destrăbălat (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL