1. [DEX '09] DESTRĂBĂLARE, destrăbălări, s. f. Faptul de a se destrăbăla, de a fi destrăbălat; desfrâu, dezmăț. – V. destrăbăla.
2. [MDA2] destrăbălare sf [At: BARONZI, L. 126 / V: (înv) ~reb~ / Pl: ~lări / E: destrăbăla] 1 Pierdere a moralității, a corectitudinii Si: destrăbălat1 (1), stricare, stricăciune. 2 Stare de decădere morală a cuiva Si: corupție, decadență, desfrâu, destrăbălat1 (2), dezmăț, imoralitate, perdiție, pierzare, viciu, (reg) destrăbălăciune, destrăbălătură, (înv) destrămare (6), destrămătură (4). 3 Depravare. 4 Petrecere destrăbălată Si: destrăbălat1 (4).
3. [CADE] DESTRĂBĂLARE sf. Faptul de a se destrăbăla; viață destrăbălată.
4. [DLRLC] DESTRĂBĂLARE s. f. Faptul de a fi destrăbălat; desfrînare, desfrîu, dezmăț. Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau [cîinelui] tristețea-i înțeleaptă, completa-i lipsă de trufie și de îmbătare. GALACTION, O. I 302.
5. [Șăineanu, ed. VI] destrăbălare f. desfrânare. [Origină necunoscută].
6. [Scriban] destrăbăláre f., pl. ărĭ. Desfrîŭ. – Rar. stră-.
7. [DEX '09] DESTRĂBĂLA, destrăbălez, vb. I. Refl. A duce o viață imorală, de desfrâu; a avea purtări dezmățate. – Probabil din destrăbălat.
8. [MDA2] destrăbăla vr [At: POLIZU / Pzi: ~lez / E: nct] 1 A-și pierde moralitatea, corectitudinea Si: a se corupe, a decădea, a se deprava, a se desfrâna, a se dezmăța, a se perverti, a se strica, a se vicia, (pfm) a se sminti, (înv) a se destrăma (12). 2 (D. femei) A duce o viață extrem de imorală, lăsându-se dominat de patimi Vz. curvi (5), preacurvi.
9. [MDA2] destrebălare sf vz destrăbălare
10. [CADE] DESTRĂBĂLA (-ălez) vb. refl. A începe să ducă o viață desordonată, a se strica, a se desfrîna.
11. [CADE] DESTRĂBĂLAT I. adj. p. DESTRĂBĂLA. 1 Care duce o viață lipsită de bunăcuviință și de rușine, desfrînat ¶ 2 Trans. Descheiat: nu umbla cu cămașa ~ la gît (PȘC.). II. sm., DESTRĂBĂLATĂ (pl. -te) sf. Cel ce, aceea care duce o viață destrăbălată: de-abia se putuseră aduna în silă vreo 300 de destrabălați (CAR.); pentru o destrăbălată... care-i mănîncă tinerețele! (BAS.).
12. [DLRLC] DESTRĂBĂLA, destrăbălez, vb. I. Refl. A se deda la o viață desfrînată, a avea purtări dezmățate.
13. [Scriban] destrăbăléz (mă) v. refl. (din mă străbălez, auzit de mine în Galațĭ supt forma străbălat, lat. pop. traballare, it. traballare, a dansa mult, a șovăĭ, a se clătina. V. bal, baladă, baĭaderă). Mă stric moralmente, încep a duce o viață desfrînată.
14. [DOOM 3] destrăbălare s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări
15. [DOOM 2] destrăbălare s. f., g.-d. art. destrăbălării; pl. destrăbălări
16. [DOOM 3] destrăbăla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă destrăbălez, 3 se destrăbălează; conj. prez. 1 sg. să mă destrăbălez, 3 să se destrăbăleze; imper. 2 sg. afirm. destrăbălează-te; ger. destrăbălându-mă
17. [DOOM 2] !destrăbăla (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se destrăbălează
18. [DER] destrăbăla (destrăbălez, destrăbălat), vb. – A corupe, a vicia, a perverti. Origine necunoscută. Prezența lui b intervocalic, ca și lipsa mărturiilor vechi, ne fac să credem că este vorba de un cuvînt modern, poate it. (s)traballare „a oscila”. Nu este posibilă der. din lat. *disterebellāre (Densusianu, GS, V, 358).
19. [DRAM 2021] destrăbălá, destrăbălez, v.r. 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER).
20. [DRAM 2015] destrăbăla, destrăbălez, vb. refl. – 1. A se deda la practici imorale. 2. A fi dezordonat. – Et. nec. (DER, MDA); probabil din it. (s)traballare „a oscila, a șovăi, a se clătina” (Scriban, DER); probabil din destrăbălat (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL