1. [DEX '09] DESPERARE s. f. v. disperare.
2. [MDA2] desperare sf [At: I. GOLESCU, C., ap. Da ms / V: dis~ / Pl: ~rări / E: despera] 1-2 Pierdere a oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: desperat1 (1-2), desperație (1-2). 3-4 Aducere a cuiva în stare de desperare (1-2) Si: desperat1 (3-4), desperație (3-4). 5-6 (Ajungere sau) aducere a cuiva în stare de exasperare Si: desperat1 (5-6), desperație (5-6). 7-8 Stare sufletească apăsătoare, specific umană, caracterizată prin pierderea oricărei speranțe (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: deznădejde, (înv) desperanță (1-2), desperație (7-8). 9 (îlav) Cu ~ În mod deznădăjduit. 10 (Îal) Din toate puterile Si: aprig, tare. 11 (Îlav) În ~ (de cauză) Într-o situație fără ieșire. 12 (Îlav) La ~ În cel mai înalt grad. 13 (Îe) A duce pe cineva la ~ A face pe cineva să-și piardă nădejdea. 14 (Îae) A exaspera.
3. [CADE] * DESPERARE sf. Faptul de a despera; desnădejde, desnădăjduire: Desperări de porunceală și dureri închipuite (VLAH.).
4. [DEX '98] DESPERARE, desperări, s. f. Faptul de a despera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: disperare s. f.] – V. despera.
5. [DLRLC] DESPERARE, desperări, s. f. (Și în forma disperare) Faptul de a despera; deznădejde. Își smulsese părul din cap de desperare. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 205. Bătrînul își lăsă capul în jos, cu un aer de supremă desperare. VLAHUȚĂ, CL. 87. În Țara Romînească, starea țăranilor merse din zi în zi mai rău, pînă la 1821, cînd desperarea lor izbucni. BĂLCESCU, O. I 143. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit. Aș voi să întreb unde mergem, vorbi într-o vreme cu disperare domnul Paul de Marenne. SADOVEANU, Z. C. 191. Mărinda, pierdută pintre popor, se uita cu mirare și cu luare-aminte la soldați și deodată, țipînd cu desperare, pică la pămînt leșinată. ALECSANDRI, O. P. 227. La desperare = într-o împrejurare grea, în care sînt puține posibilități de scăpare. La desperare te agăți de orice. ◊ Expr. A duce (sau a aduce, a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera (pe cineva). – Variantă: disperare s. f.
6. [DN] DESPERARE s.f. Acțiunea de a despera și (mai ales) rezultatul ei; deznădejde. ◊ Cu desperare = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile. [Var. disperare s.f. / < despera].
7. [MDN '00] DESPERARE/DISPERARE s. f. faptul de a despera; deznădejde; desperație. ♦ cu ~ = în mod deznădăjduit; (fig.) din toate puterile; a împinge (pe cineva) la ~ = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea. (< despera)
8. [Șăineanu, ed. VI] desperare f. 1. pierderea speranței; 2. întristare violentă, descurajare; 3. ceeace cauzează desperarea.
9. [Scriban] *desperáre f. Perderea speranțeĭ, desnădejde: am ajuns la desperare cu boala asta. Ceĭa ce produce desperare: acest băĭat e desperarea familiiĭ. – Și disp- (după it.).
10. [DEX '09] DESPERA vb. I v. dispera.
11. [DEX '09] DISPERA, disper, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: disperez. – Var.: despera vb. I] – Din lat. desperare.[1]
12. [DEX '09] DISPERARE, disperări, s. f. Faptul de a dispera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu disperare = (în mod) disperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la disperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: desperare s. f.] – V. dispera.
13. [MDA2] despera [At: KOGĂLNICEANU, S. 215 / V: dis~ / Pzi: ~per și (îrg) ~rez / E: lat desperare] 1-2 vi A pierde orice speranță (în rezolvarea sau) îndreptarea unei situații Si: a se descuraja, a deznădăjdui. 3-4 vt A face pe cineva să despere (1-2). 5-6 vtr A (se) exaspera.
14. [MDA2] dispera v vz despera
15. [MDA2] disperare sf vz desperare
16. [CADE] * DESPERA (-per, -perez) I. vb. tr. A face să piardă nădejdea, a aduce la desnădejde. II. vb. intr. A se desnădăjdui [fr. désespérer].
17. [CADE] * DESPERAT adj. p. DESPERA. 1 Desnădăjduit, fără nădejde ¶ 2 Fără nădejde de scăpare, pierdut: într’o stare ~¶ 3 Făcut de un om care și-a pierdut ori-ce nădejde: o hotărîre ~¶ 4 Ⓕ Adînc mîhnit.
18. [CADE] * DISPERA, * DESPERA (-er, -erez) vb. intr. A nu mai avea speranță, a nu mai trage nădejde, a (se) desnădăjdui [fr. d é s e s p é r e r].
19. [DEX '98] DESPERA, desper, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez. – Var.: dispera vb. I] – Din lat. desperare.[1]
20. [DEX '98] DISPERA vb. I v. despera.
21. [DEX '98] DISPERARE s. f. v. desperare.
22. [DLRLC] DESPERA, desper și (mai rar) desperez, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. (Atestat în forma de prez. ind. pers. 3 pl. desper). Așa virtuoșii murind nu desper, Speranța-a lor frunte-nsenină. EMINESCU, O. I 12. ◊ Refl. (Învechit) Dacă la vîrsta ta te desperezi, apoi noi acei cari sîntem mai bătrîni... ce trebuie să facem? KOGĂLNICEANU, S. 215. 2. Tranz. (Rar) A aduce (pe cineva) la desperare; a exaspera. Se arătară îndată pintre stuh vro patru dorobanți... care ne spuseră că ne găsim chiar în dreptul Călărașilor, și în lungă depărtare de orice sat. Această aflare ne desperă, căci toate proviziile noastre se înecaseră! ALECSANDRI, O. P. 210. – Variantă: dispera vb. I.
23. [DN] DESPERA vb. I. intr. A-și pierde speranța, a deznădăjdui. [P.i. desper și (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. désespérer].
24. [DN] DISPERA vb. I. v. despera.
25. [DN] DISPERARE s.f. v. desperare.
26. [MDN '00] DESPERA/DISPERA vb. intr. a-și pierde speranța, a deznădăjdui. (< lat. desperare, după fr. désespérer)
27. [MDN '00] DISPERA vb. elem. despera.
28. [MDN '00] DISPERARE s. f. elem. desperare.
29. [Șăineanu, ed. VI] desperà 1. a pierde toată speranța: a despera de succes; 2. a aduce la desperare: a despera pe amicii săi; 3. a se lăsa în voia desperării.
30. [Scriban] *despér și -ez, a -á v. intr. (lat. despéro, -áre). Perd speranța, desnădăjduĭesc: nu desper de reușita luĭ (că va reuși). V. tr. Aduc la desperare: m’ai desperat cu atîtea cheltuĭelĭ! V. refl. Ajung la desperare: m’am desperat cu boala asta! – Și disper (după it.).
31. [Scriban] * dispér și -éz V. desper.
32. [MDO] desperare
33. [DOOM 3] dispera (a ~) (desp. dis-pe-/di-spe-) vb., ind. prez. 1 sg. disper, 3 disperă; conj. prez. 1 sg. să disper, 3 să dispere (nefolosit la imper. afirm.)
34. [DOOM 3] disperare (desp. dis-pe-/di-spe-) s. f., g.-d. art. disperării; pl. disperări
35. [DOOM 2] !dispera (a ~) (dis-pe-/di-spe-) vb., ind. prez. 3 disperă
36. [DOOM 2] !disperare (dis-pe-/di-spe-) s. f., g.-d. art. disperării; pl. disperări
37. [MDO] despera (ind. prez. 1 sg. desper)
38. [IVO-III] desperez.
39. [DE] QUI NIL POTEST SPERARE DESPERET NIHIL (lat.) cine nu are a spera nu are de ce despera – Seneca, „Medeea”, I, 163.
40. [CECC] Nil desperandum (lat. „Să nu desperi!”) sau, cu alte cuvinte, să nu pierzi niciodată speranța, să nu te lași niciodată pradă deznădejdii. Acest sfat al lui Horațiu se găsește în Ode (I, 7, versul 27). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL