1. [DEX '09] DESFIGURARE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urâțire, pocire, sluțire. – V. desfigura.
2. [MDA2] desfigurare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) def~ / Pl: ~rări / E: desfigura] 1 Urâțire, deformare a feței sau înfățișării cuiva prin lovire, ca efect al unei boli, în urma unei stări sufletești etc. Si: desfigurat1 (1). 2 Schimbare radicală a formei sau aspectului inițial al lucrurilor Si: desfigurat1 (2). 3 Denaturare a limbii sau limbajului Si: desfigurat1 (3). 4 (Înv) Ștergere (din registru) a unor notițe sau însemnări nefolositoare Si: desfigurat1 (4).
3. [DLRLC] DESFIGURARE, desfigurări, s. f. Faptul de a desfigura; urîțire, pocire. Știu că pentru delictul sau crima de barbarie nu există articol în codul penal [burghez]. Dar pentru desfigurare de persoane există. BOGZA, A. Î. 364.
4. [DN] DESFIGURARE s.f. Acțiunea de a (se) desfigura și rezultatul ei; sluțire. [< desfigura].
5. [DEX '09] DESFIGURA, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica, a urâți fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer.
6. [MDA2] defigura vtr vz desfigura
7. [MDA2] defigurare sf vz desfigurare
8. [MDA2] desfigura [At: PLEȘOIANU, I, III, 116/24 / V: (înv) def~ / Pzi: ~rez / E: fr défigurer] 1-2 vtr (D. fața, forma sau înfățișarea cuiva) (A face să devină sau) a deveni de nerecunoscut, urâtă, deformată (prin lovire, ca efect al unei boli, în urma unei stări sufletești etc.) Si: a poci, a schimonosi, a sluți. 3-4 vtr (D. forma, aspectul inițial al lucrurilor) A (se) face de nerecunoscut Si: a (se) poci, a (se) urâți. 5-6 vtr (D. limbă și limbaj) A (se) denatura. 7 vt (C.i. notițe, însemnări) A șterge din registru.
9. [CADE] * DESFIGURA (-urez) vb. tr. și refl. 1 A (~și) strica figura, fața, obrazul ¶ 2 A (-și) strica forma ¶ 3 A (se) poci, a (se) urîți [fr. défigurer].
10. [DEX '98] DESFIGURA, desfigurez, vb. I. Tranz. A strica fața, forma, înfățișarea firească a cuiva, urâțind-o; a poci, a sluți. – După fr. défigurer.
11. [DLRLC] DESFIGURA, desfigurez, vb. I. Tranz. (Cu privire la persoane) A strica fața, figura, forma, înfățișarea firească, urîțind-o; a poci, a sluți. Dacă mă lovea, nu știu ce s-ar fi putut întîmpla. M-ar fi desfigurat, poate m-ar fi ucis chiar. CAMIL PETRESCU, U. N. 93. Sultana și Domnica se repezeau la ea, s-o desfigureze cu unghiile. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 38.
12. [DN] DESFIGURA vb. I. tr. A poci, a urîți, a sluți (figura, fața cuiva). [Cf. fr. défigurer].
13. [MDN '00] DESFIGURA vb. tr. a poci, a urâți, a sluți (figura, fața cuiva). (după fr. défigurer)
14. [Șăineanu, ed. VI] desfigurà v. 1. a strica figura, forma; 2. fig. a altera: a desfigura limba; 3. a se face urît.
15. [Scriban] *desfiguréz v. tr. (fr. défigurer). Deformez, stric figura, urîțesc. Fig. Alterez, falsific: a desfigura istoria.
16. [DOOM 3] desfigurare s. f., g.-d. art. desfigurării; pl. desfigurări
17. [DOOM 2] desfigurare s. f., g.-d. art. desfigurării; pl. desfigurări
18. [DOOM 3] desfigura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfigurez, 3 desfigurează; conj. prez. 1 sg. să desfigurez, 3 să desfigureze
19. [DOOM 2] desfigura (a ~) vb., ind. prez. 3 desfigurează
20. [Argou] A DESFIGURA ÎN BĂTAIE a aranja mutra cuiva, a boți mutra (cuiva), a pavoaza, a rașcheta, a șifona mutra (cuiva).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL