1. [MDA2] descurcare sf [At: DA ms / Pl: ~cări / E: descurca] 1 Descâlcire a părului, lânei Si: descurcat1 (1). 2 Găsire a drumului Si: descurcat1 (2). 3-4 Lămurire (a unei situații sau) a unui text confuz Si: descurcat1 (3-4). 5 Ieșire a cuiva dintr-o situație complicată Si: descurcat1 (5). 6 Soluționare a unei probleme complicate Si: descurcat1 (6).
2. [DEX '09] DESCURCA, descurc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Pref. des- + [în]curca.
3. [MDA2] descurca [At: CORESI, EV. 212/34 / V: (reg) dis~ / Pzi: ~urc / E: des- + (în)curca] 1-2 vtr (D. păr, lână) A (se) descâlci. 3 vt (Îe) Cine a încurcat pânza, trebuie să o ~rce Cine a făcut rău trebuie să o dreagă. 4 vt A găsi drumul. 5 vt (Îe) A ~ urma A căuta urmele unui animal. 6-9 vtr A (se) lămuri (o situație sau) un text confuz. 10 vt (Îe) ~că-mi drumul! Du-te din drumul meu! 11 vt (Îe) ~că-mi lumina! Du-te din lumină! 12 vr (D. persoane) A ieși dintr-o situație încurcată. 13 vt A soluționa o problemă complicată.
4. [CADE] DESCURCA (-curc) vb. tr. și refl. 1 A (se) desface, a (se) despărți ceva încurcat: firele cînd se încurcă, anevoie se descurcă (ZNN.) ¶ 2 Ⓕ A lămuri un lucru greu de priceput ¶ 3 Ⓕ A scoate (a ieși) din încurcătură: te-ai vîrît în încurcătura asta, acum descurcă-te, dacă poți [încurca].
5. [DEX '98] DESCURCA, descurc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat; a descâlci. 2. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate pe cineva dintr-o situație încurcată, dificilă, neobișnuită. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a clarifica o problemă, o situație confuză, încurcată. – Des1- + [în]curca.
6. [DLRLC] DESCURCA, descurc, vb. I. 1. Tranz. A face să nu mai fie încurcat, a descîlci, a desprinde, a alege, a desface dintr-o încurcătură. Un mistreț cît toate zilele de mare prăvălise pe un flăcău tînăr la față și se silea a-și descurca colții din arcul flăcăului. ISPIRESCU, L. 371. Cînd aș fi, o Magdalină! Mielul a căruia lînă O descurcă mîna ta! NEGRUZZI, S. II 90. ◊ Fig. Se întunecase și nu mai putură să descurce drumul. GALACTION, O. I 285. ◊ Refl. Numai eu știam să... arunc [ciulini] în părul fetelor, ca să nu se mai descurce. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 14. 2. Refl. Fig. A ieși dintr-o situație dificilă, nouă, neobișnuită, încurcată. Tăun descurce-se cum știe, treaba lui! numai arătura să fie gata la vreme. CAMILAR, TEM. 97. Nu se interesa de felul cum izbutește femeia, cu mijloace puține, să se descurce. PAS, Z. I 95. Iți mulțumesc pentru toate... Fără dumneata, greu mă descurcam eu aici. C. PETRESCU, A. 327. ◊ Tranz. Lasă, mă Mitreo, o să văz eu și o să te descurc. SADOVEANU, M. C. 61. 3. Tranz. A lămuri, a limpezi, a pune la punct (o problemă, o situație confuză, încurcată). Pentru prima oară în cariera mea mi se întîmplă asemenea complicație pe care n-o pot descurca. SADOVEANU, P. M. 103. Mi se pare mie că pricina încă n-am descurcat-o. id. D. P. 169.
7. [Șăineanu, ed. VI] descurcà v. 1. a desface un lucru; 2. a lămuri: descurcă-mi fraza asta; 3. a ieși din încurcătură: descurcă-te, cum vei putea. [V. încurcà].
8. [Scriban] *descúrc, a -á v. tr. (d. în-curc). Descîlcesc, desfac un lucru încurcat. Fig. Lămuresc, explic bine: a descurca o frază. V. refl. Ies din încurcătură, dintr’o situațiune dificilă: mă voĭ descurca eŭ singur.
9. [DOOM 3] descurca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descurc, 2 sg. descurci, 3 sg. descurcă; conj. prez. 1 sg. să descurc, 3 să descurce
10. [DOOM 2] descurca (a ~) vb., ind. prez. 3 descurcă; conj. prez. 3 să descurce
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL