1. [DEX '09] DESCOMPUS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.
2. [MDA2] descompus2, ~ă a [At: DEX / Pl: ~uși, ~e / E: descompune] 1 Desfăcut în părțile componente. 2 (Fig) Destrămat2. 3 (D. materii, corpuri organice) Alterat2. 4 (Fig; d. oameni) Care are înfățișarea morală sau fizică deformată. 5 (Fig; d. fața omului) Crispat2.
3. [MDA2] descompus1 sns [At: MDA ms / E: descompune] 1 Descompunere (1). 2 (Fig) Destrămare. 3-6 Descompunere (3-6).
4. [DEX '98] DESCOMPUS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care are înfățișarea morală sau fizică deformată; (despre fața omului) crispat, contractat. – V. descompune.
5. [DLRLC] DESCOMPUS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. (Despre materii organice) Intrat în descompunere, putrezit, alterat. 2. Fig. (Despre om sau despre fața omului) Care are caracterul, înfățișarea, trăsăturile deformate. Învins, descompus, Andrei se prăbușește a doua oară. CAMIL PETRESCU, T. I 109.
6. [Scriban] *descompús, -ă adj. Alterat: față descompusă. – Și dis-.
7. [DEX '09] DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer).
8. [MDA2] descompune [At: DEX / Pzi: descompun / E: des- + compune cdp fr décomposer] 1 vt A desface în părțile componente. 2 vr (Fig) A se destrăma. 3 vr (D. materii și corpuri organice) A se altera. 4 vr (Fig; d. oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică. 5 vr (Fig; d. față, trăsături etc.) A se crispa.
9. [CADE] * DESCOMPUNE (-pun) I. vb. tr. 1 A desface un lucru în părțile din care e alcătuit; a despărți elementele care intră într’un corp: ~ apa în oxigen și hidrogen; ~ o frază ¶ 2 ➕ ~ factorii unui produs. a-i pune în evidență ¶ 3 📐 A schimba: ~ un poligon în triunghiuri ¶ 4 📻 ~ o forță, a o înlocui prin mai multe forțe care produc același efect ¶ 5 A strica, a altera: cădura descompune carnea. II. vb. refl. 1 A se despărți în elementele din care e alcătuit ¶ 2 A se strica. a se altera trăsăturile feței: figura sa se descompuse, încît nu-l mai cunoșteai (I.-GH.) [fr. décomposer, refăcut după compune].
10. [DEX '98] DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des1- + compus (după fr. décomposer).
11. [DLRLC] DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. [Ceasornicul] e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l reconstituie prin sinteză. IBRĂILEANU, A. 38. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. După moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241) statul se descompune în mici stătulețe. IST. R.P.R. 68. 2. Refl. (Cu privire la materii și corpuri organice) A se altera, a se strica, a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. Fața i se descompuse într-un zîmbet asemănător durerii. CAMILAR, N. I 152. – Forme gramaticale: perf. s. descompusei, part. descompus.
12. [DN] DESCOMPUNE vb. III. 1. tr. A desface în elementele componente. 2. refl. A se strica, a se altera; a putrezi. ♦ (Fig.) A se destrăma. 3. refl. (Fig.) A-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. [P.i. descompun, perf. s. -pusei, part. -pus. / < des- + compune, cf. fr. décomposer].
13. [MDN '00] DESCOMPUNE vb. I. tr. a (se) desface în elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substanțe organice) a se strica, a se altera. ◊ (fig.) a se destrăma. 2. (fig.) a decădea moral; a-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. (după fr. décomposer)
14. [Șăineanu, ed. VI] descompune v. 1. a separa elementele cari intră în compozițiunea unui corp: a descompune apa; 2. a altera profund, a strica: căldura descompune cărnurile.
15. [Scriban] *descompún, -pús, a -púne v. tr. (d. compun, după fr. décomposer). Separ, desfac în elementele luĭ ceĭa ce era compus: a descompune apa. Corup, stric, alterez: căldura descompune carnea. – Și dis-.
16. [Scriban] * discompún V. descompun.
17. [DOOM 3] descompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 2 sg. descompui, 3 sg. descompune, perf. s. 1 sg. descompusei, 1 pl. descompuserăm, m.m.c.p. 1 pl. descompuseserăm; conj. prez. 1 sg. să descompun, 3 să descompună; ger. descompunând; part. descompus
18. [DOOM 2] descompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 1 pl. descompunem; conj. prez. 3 să descompună; ger. descompunând; part. descompus
19. [IVO-III] descompun, -pui 2, -pună 3 conj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL