1. [DEX '09] DEROBARE s. f. Acțiunea de a se deroba. – V. deroba.
2. [MDA2] derobare sf [At: DLR ms / Pl: ~bări / E: deroba] 1 (D. cai) Părăsire bruscă a direcției impuse de către călăreț în momentul neputinței depășirii unui obstacol. 2 (Fig) Sustragere, eschivare de la ceva. 3 Declinare a răspunderii.
3. [DN] DEROBARE s.f. Faptul de a deroba; sustragere, eschivare. [< deroba].
4. [DEX '09] DEROBA, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober.
5. [MDA2] deroba vr [At: DEX / Pzi: ~bez / E: fr dérober] 1 (D. cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț. 2 (Fig) A se sustrage de la ceva. 3 (Fig) A-și declina răspunderea.
6. [CADE] * DEROBA (-obez) vb. refl. A nu asculta de călăreț, asvîrlindu-se în lături la sărirea unui obstacol, sau refuzînd de a o lua pe drumul hotărît (vorb. în spec. de caii de curse) (🖼 1786) [fr.].
7. [DN] DEROBA vb. I. refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția pe care i-o impune călărețul. ♦ (Fig.) A se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. [< fr. dérober].
8. [MDN '00] DEROBA vb. refl. 1. a se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. 2. (despre cai) a refuza să pornească în cursă, să sară un obstacol; a se abate de la pistă. 3. (mil.) a se desprinde de inamic, a rupe contactul cu acesta. 4. (med.; despre membre) a se muia, a slăbi, a nu mai ține. (< fr. dérober)
9. [DOOM 3] deroba (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă derobez, 3 se derobează; conj. prez. 1 sg. să mă derobez, 3 să se derobeze; imper. 2 sg. afirm. derobează-te; ger. derobându-mă
10. [DOOM 2] !deroba (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobează
11. [IVO-III] derobez.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL