1. [MDA2] denumit2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: denumi] 1 Desemnat (2) printr-un nume. 2 (Înv) Numit într-o funcție.
2. [MDA2] denumit1 sn [At: MDA ms / E: denumi] 1 (Înv) Desemnare (2). 2 Denumire (2).
3. [DLRLC] DENUMIT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.
4. [DEX '09] DENUMI, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume).
5. [MDA2] denumi vt [At: ODOBESCU, I, 486 / Pzi: ~mesc / E: de4 + numi] 1 (Înv) A desemna. 2 A da nume unei ființe sau unui lucru.
6. [CADE] * DENUMI (-umesc) vb. tr. 1 A numi o persoană, a o pomeni într’un act ¶ 2 A da un nume unei persoane sau unui lucru [fr. dénommer, refăcut după numi].
7. [DEX '98] DENUMI, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – De4 + numi (după fr. dénommer).
8. [DLRLC] DENUMI, denumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui un nume unei ființe sau unui lucru; a numi. Stilul muzical, cam pipernicit... al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit în țările occidentale cu porecla comică de stilul perucilor. ODOBESCU, S. III 95. ♦ (Învechit) A desemna. (Refl. pas.) Acea comisie [filologică] se și denumi. ODOBESCU, S. I 486.
9. [DN] DENUMI vb. IV. tr. A numi. [P.i. -mesc. / < de- + numi, după fr. dénommer].
10. [MDN '00] DENUMI vb. tr. a numi. (după fr. dénommer)
11. [Șăineanu, ed. VI] denumì v. a desemna cu un nume.
12. [Scriban] *denumésc v. tr. (de- și numesc, după fr. dénommer). Numesc o persoană într’un act, o menționez pe nume. – Barb. ardelenesc (după germ. ernennen): a denumi pe cineva într’o funcțiune îld. a-l numi.
13. [DOOM 3] denumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumesc, 3 sg. denumește, imperf. 1 denumeam; conj. prez. 1 sg. să denumesc, 3 să denumească
14. [DOOM 2] denumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumesc, imperf. 3 sg. denumea; conj. prez. 3 să denumească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL