1. [DEX '09] DENOTA, pers. 3 denotă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a arăta, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.
2. [MDA2] denota vt [At: RUSSO, S. 191 / Pzi: per 3 ~otă / E: fr dénoter, lat denoto, -are] 1 A dovedi. 2 A indica. 3 A exprima un anumit sens.
3. [CADE] * DENOTA (-not) vb. tr. A însemna, a arăta: uniformitatea și simetria denotă un gust ordinar (VLAH.) [fr.].
4. [DEX '98] DENOTA, pers. 3 denotă, vb. I. Tranz. 1. A dovedi (2), a vădi, a indica. 2. A exprima un anumit sens. – Din fr. dénoter, lat. denotare.
5. [DLRLC] DENOTA, pers. 3 denotă, vb. I. Tranz. A dovedi, a vădi, a indica. Opera ce ne-a lăsat-o nu denotă nici un moment de ezitare. CARAGIALE, O. III 236. De nu s-ar deosebi... sobrietatea de linii a artelor antice și oarecare imperfecțiuni de forme, care denotă o epocă de scădere, s-ar putea crede că acest episod a fost schițat de penelul energic al lui Rubens. ODOBESCU, S. III 124. Poezia poporală se mai deosebește și prin o cunoștință psihologică, care denotă spiritul observator al poporului. RUSSO, S. 191. – Prez. ind. și: (învechit) denotează (ODOBESCU, S. I 362).
6. [DN] DENOTA vb. I. tr. A vădi, a arăta; a marca, a indica. [P.i. 3,6 -tă. / < fr. dénoter, it., lat. denotare].
7. [MDN '00] DENOTA vb. tr. a vădi, a arăta; a indica; a exprima un anumit sens. (< fr. dénoter, lat. denotare)
8. [Șăineanu, ed. VI] denotà v. a desemna, a arăta.
9. [DOOM 3] denota (a ~) vb., ind. prez. 3 denotă, imperf. 3 pl. denotau; conj. prez. 3 să denote
10. [DOOM 2] denota (a ~) vb., ind. prez. 3 denotă
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL