1. [DEX '09] DEGLUTIȚIUNE s. f. v. deglutiție.
2. [MDA2] deglutițiune sf vz deglutiție
3. [CADE] * DEGLUTIȚIUNE, * DEGLUTIȚIE sf. 🫀 Înghițire, trecerea substanțelor alimentare din gură în stomac prin faringe (🖼 1771) [fr.].
4. [DN] DEGLUTIȚIUNE s.f. v. deglutiție.
5. [Scriban] *deglutițiúne f. (lat. deglutitio, -ónis, d. deglutire, a înghiți. V. înghit, sughiț). Fiziol. Înghițire. -Și -íție.
6. [DEX '09] DEGLUTIȚIE, deglutiții, s. f. Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gură, prin esofag, în stomac; înghițire. [Var.: deglutițiune s. f.] – Din fr. déglutition.
7. [MDA2] deglutiție sf [At: PROT.-POP., N. D. / V: ~țiune, ~uțiune / Pl: ~ii / E: fr déglutition] (Med) Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gură, prin esofag, în stomac Si: înghițire.
8. [MDA2] degluțiune sf vz deglutiție
9. [DEX '98] DEGLUTIȚIE, deglutiții, s. f. Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gură, prin esofag, în stomac; înghițire. [Var.: degluțiune s. f.] – Din fr. déglutition.
10. [DEX '98] DEGLUȚIUNE s. f. v. deglutiție.
11. [DLRLC] DEGLUTIȚIE, deglutiții, s. f. (Fiziol.) Act mecanic prin care bolul alimentar, după ce a suferit masticația, trece din gură prin faringe în esofag; înghițire. Masticația și deglutiția erau foarte penibile din cauza paraliziei mușchilor masticatori și ai limbii. PARHON, O. A. I 264.
12. [DN] DEGLUTIȚIE s.f. Înghițire. [Gen. -iei, var. deglutițiune s.f. / cf. fr. déglutition, lat. deglutitio].
13. [MDN '00] DEGLUTIȚIE s. f. actul fiziologic al înghițirii. (< fr. déglutition)
14. [DOOM 3] deglutiție (desp. de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutiția (desp. -ți-a), g.-d. art. deglutiției; pl. deglutiții, art. deglutițiile (desp. -ți-i-)
15. [DOOM 2] deglutiție (de-glu-, -ți-e) s. f., art. deglutiția (-ți-a), g.-d. art. deglutiției; pl. deglutiții, art. deglutițiile (-ți-i-)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL