1. [DEX '09] DEFERI, defer, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre.
2. [MDA2] deferi vt [At: HELIADE, PARALELISM I, 66 / V: ~ri / Pzi: ~fer / E: fr déférer] 1 (C.i. titluri) A acorda. 2 (C.i. distincții) A decerna. 3 (C.i. persoane etc.) A trimite în judecată. 4 (C.i. situații etc.) A supune urmăririi penale. 5 (Jur; îe) A ~ jurământ A cere ca cineva să jure înainte de a face declarații sau depoziții.
3. [CADE] * DEFERI (-fer) vb. tr. 1 A acorda cuiva onoruri, demnități: ~ coroana ¶ 2 ⚖️ A trimite, a aduce înaintea judecății ¶ 3 ⚖️ ~ jurămîntul, a cere să jure, să depună jurămîntul [fr.].
4. [DEX '98] DEFERI, defer, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Neobișnuit) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre.
5. [DLRLC] DEFERI, defer, vb. IV. Tranz. (Folosit mai ales la participiu și la formele compuse cu participiul) 1. (Determinat prin «justiției», «tribunalului» etc.) A trimite (pe cineva) în judecată; a supune o cauză unui for judecătoresc. Sabotorii au fost deferiți tribunalului. ◊ A deferi jurămînt = a pune pe cineva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. 2. (Neobișnuit) A da, a acorda (cinste, demnități, distincții); a conferi. Maiorul... își înălță vesel sabia în sus, mulțumind cu entuziasm colonelului că a deferit lui și muscelenilor săi această onoare. ODOBESCU, S. III 583.
6. [DN] DEFERI vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite în judecată, a supune spre judecare în fața justiției. ◊ A deferi jurămînt = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. [P.i. defer. / < fr. déférer, lat. deferre].
7. [MDN '00] DEFERI vb. tr. 1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.) 2. a supune spre judecare în fața justiției. ♦ a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. (< fr. déférer, lat. deferre)
8. [Șăineanu, ed. VI] deferì v. 1. a da, a conferi: a deferi onoruri; 2. a trage în judecată; 3. a condescinde din respect.
9. [MDA2] defera vt vz deferi
10. [Scriban] *defér, a -í v. tr. (lat. dé-fero, -férre, d. férre, a purta, a duce. – Defer, deferă, defeream; să defere. V. con-, in-, pre-, su-fer, delațiune). Decern, daŭ: a deferi onorurĭ. A deferi în justiție, a da în judecată. V. intr. Cedez, condescind: a deferi etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva, a ceda, a condescinde etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva.
11. [DOOM 3] deferi (a ~) (a trimite la un for judiciar) vb., ind. prez. 1 sg. defer, 3 deferă, imperf. 1 defeream; conj. prez. 1 sg. să defer, 3 să defere (mai ales în: a deferi justiției)
12. [DOOM 2] deferi (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deferă, imperf. 3 sg. deferea; conj. prez. 3 să defere
13. [MDO] deferi (juridic)
14. [IVO-III] defer, -feră 3.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL