1. [MDA2] decula vt [At: ȘINCAI, HR. II, 281/32 / V: ~lca / Pzi: ~cul și ~lez / E: ns cf dăhula] (Trs; înv; c.i. oameni) 1 A bate foarte tare, a doborî la pământ (ca urmare a unor lovituri). 2 (Pex) A nimici.
2. [CADE] ❍ DECULA vb. tr. Trans. A deșela, a speti: Într’aceea Găvan pe Ghițu-l omoară, Cocoloș pe Titirez deculă (BD.-DEL.) [comp. DĂULA].
3. [DLRM] DECULA, decul, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate rău, a deșela.
4. [MDA2] deculca v vz decula
5. [CADE] ❍ DECULAT adj. p. DECULA. Trans. Deșelat, spetit.
6. [Scriban] dăhuléz, dăuléz, dehuléz, dihuléz și dihăĭnéz (sud) și deculéz (Trans.) și dihănésc (est.) v. tr. Ostenesc grozav, storc de puterĭ. V. refl. M’am dehuiat de atîta trebușoare (Car. VR. 1909, 11, 232). – Și dăobesc (Olt.): dăobit de alergătură (NPl. Ceaur, 84). V. dărîn, deșel, devoc, odîrnesc, spetesc.
7. [Scriban] deculéz v. tr. V. dăhulez.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL