1. [DEX '09] DĂBILAR, dăbilari, s. m. (Înv.) Persoană care strângea biruri. – Dabilă + suf. -ar.
2. [MDA2] dăbilar sm [At: URECHE, L. 206 / V: dab~, ~băl~[1] / Pl: ~i / E: dabilă1 + -ar] (Înv) Perceptor.
3. [CADE] ‡ DĂBILAR sm. Strîngător de dări, perceptor: cu voia lui îmblau Turcii prin țară, cu ~ii, de strîngeau dabile (GR.-UR.) [dabilă].
4. [DEX '98] DĂBILAR, dăbilari, s. m. (Înv.) Strângător de biruri. – Dabilă + suf. -ar.
5. [DLRLC] DĂBILAR, dăbilari, s. m. (Învechit și arhaizant) Strîngător de biruri. Domnia-ta te trudeai cu rînduielile și cărțile dăbilarilor împărăției. SADOVEANU, D. P. 9. Se duc dăbilarii și adună de la oameni, cu îngăduința lui vodă, peșcheșuri sultanatului. id. N. P. 138. Umblau cu dăbilarii domnești pentru strîngerea dăjdiilor. BĂLCESCU, O. II 26.
6. [Șăineanu, ed. VI] dăbilar m. od. strângător de dări.
7. [Scriban] dăbilár m. (d. dabilă). Vechĭ. Încasator, perceptor. – Și da- (N. Cost.). V. cĭocoĭ, mumbașir, taxidar.
8. [MDA2] dabilar sm vz dăbilar
9. [MDA2] dăbălair sm vz dăbilar
10. [Scriban] dabilár V. dăbilar.
11. [DOOM 3] dăbilar (înv.) s. m., pl. dăbilari
12. [DOOM 2] dăbilar s. m., pl. dăbilari
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL