1. [DEX '09] DELFIN2, delfini, s. m. 1. Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2. Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). – Din delfin1 (după fr. dauphin).
2. [DEX '09] DELFIN1, delfini, s. m. 1. Mamifer marin cu corpul în formă de fus, care atinge mărimea de trei metri, cu botul alungit, prevăzut cu numeroși dinți conici, și care trăiește în grupuri compacte în toate mările; porc-de-mare (Delphinus delphis). 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, în vecinătatea Căii-Laptelui. 3. Procedeu tehnic de înot în care sportivul, culcat cu fața în jos, înaintează la suprafața apei prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu bătaia simultană în plan vertical a picioarelor. – Din lat. delphinus, it. delfino.
3. [MDA2] delfin2 sm [At: VALIAN, V. / Pl: ~i / E: fr dauphin, lat Delphinus] 1 Titlu feudal purtat de unii conți din Franța. 2 Titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné).
4. [MDA2] delfin1 sm [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 66v/3 / Pl: ~i / E: it delfino, lat delphinus, ngr δελφίν] 1 Mamifer marin cu corpul în formă de fus, cu botul alungit, prevăzut cu numeroși dinți conici, care atinge mărimea de trei metri și care trăiește în grupuri compacte în toate mările Si: (pop) porc-de-mare (Delphinus delphis). 2 (Ast) Constelație din emisfera boreală, în vecinătatea Căii-Lactee Si: (pop) crucea, crucea-mică. 3 Stil de înot în care sportivul, culcat cu fața în jos, înaintează la suprafața apei prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu bătaia simultană în plan vertical a picioarelor.
5. [CADE] * DELFIN sm. 1 🐒 Mamifer marin din ordinul cetaceelor (Delphinus delphis) (🖼 1775): cîțiva ~i se joacă împrejurul lui, sărind pe fața apei (ALECS.); Dobrogea e reprezentată în marca țării noastre prin doi ~i ¶ 2 💫 Constelațiune, numită de popor „Crucea” sau „Crucea mică” (🖼 1776) ¶ 3 🔎 Titlu pe care-l purta odinioară fiul cel mai mare al regelui Franței, moștenitorul presumptiv al tronului [lat.].
6. [DLRLC] DELFIN, delfini, s. m. 1. Mamifer marin din ordinul cetaceelor, care atinge mărimea de trei metri și trăiește în cete în toate mările (Delphinus); porc-de-mare. Du-te cu Nicola să te scalzi... Să-l vezi hîrjonindu-se ca un delfin cu valurile. CAMIL PETRESCU, T. II 210. Bucurați-vă, jucați-vă în apă ca delfinii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 99. Delfini fără număr care, sărind din mare Și-n spume luminoase mișcînd a lor spinare, În valuri... pe rînd se cufundau. ALECSANDRI, P. I 238. 2. Constelație din emisfera boreală, în vecinătatea căii-laptelui, compusă din zece stele; crucea, crucea-mică.
7. [DN] DELFIN1 s.m. 1. Mamifer marin din ordinul cetaceelor, care trăiește în cete în toate mările. 2. Stil de înot, caracterizat prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, coordonată cu mișcarea picioarelor în plan vertical. 3. Constelație din emisfera boreală, situată în vecinătatea Căii lactee. [< lat. delphinus, it. delfino].
8. [DN] DELFIN2 s.m. Titlu feudal purtat de conții Viennois din Franța; titlu purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului (și suzeran al provinciei Dauphiné). [Cf. fr. dauphin < Dauphiné – provincie din Franța].
9. [MDN '00] DELFIN1 s. m. 1. mamifer cetaceu marin cu corpul fusiform și botul ascuțit, care trăiește în cete în toate mările. 2. stil de înot, caracterizat prin mișcarea simultană și simetrică a brațelor, dinainte spre înapoi, cu mișcarea picioarelor în plan vertical. (< lat. delphinus, it. delfino)
10. [MDN '00] DELFIN2 s. m. titlul purtat de fiul cel mai mare al regilor Franței, moștenitorul prezumtiv al tronului. (după fr. dauphin)
11. [Șăineanu, ed. VI] delfin m. 1. od. fiul cel mai mare al regelui sau principele moștenitor în Franța; 2. mamifer din familia cetaceelor: marca României coprinde și doi delfini, simbolul provinciei maritime Dobrogea.
12. [Scriban] *delfín m. (vgr. deplhin și delphis, lat. delphinus, délphin și délphis). Un cetaceŭ care trăĭește în toate mările și căruĭa-ĭ place să înoate pe lîngă vapoarele în mers. O constelațiune (pop. Crucea). Fiul cel maĭ mare al regeluĭ în Francia odinioară. – În Marea Neagră sînt foarte mulțĭ delfinĭ și-s de treĭ mărimĭ: phocaena relicta, pînă pe la 1,1. m.; delphinus delphis, pînă pe la 2,50 m. și túrsiops truncatus, pînă pe la 3,10 m.
13. [DOOM 3] delfin1 (animal; moștenitor al tronului Franței) s. m., pl. delfini
14. [DOOM 3] +delfin2 (stil de înot) s. n.
15. [DOOM 2] delfin (animal) s. m., pl. delfini
16. [DER] delfin (delfini), s. m. – Mamifer marin, porc-de-mare (Delphinus delphis). – Mr. dilfin. Ngr. δελφίνι, și modern din lat. delphinus; cf. tc. dülfin, alb. dhelfin, bg., tc. delfin. Din tc. provine var. (înv.) dulf, s. m., conservată ca nume de familie și nume de cîine.
17. [DE] AD USUM DELPHINI (lat.) pentru uzul Delfinului – Mențiune pe edițiile din clasicii latini întocmite de Bossuet și Huet pentru fiul lui Ludovic al XIV-lea, ediții din care erau omise pasaje licențioase. În sens ironic, ediție prescurtată, epurată.
18. [CECC] Ad usum Delphini (lat. „Pentru folosința Delfinului”) – Le Dauphin, adică Delfinul, era titlul acordat fiului mai mare al regilor Franței. Primind însărcinarea de a-l educa pe Dauphin, moștenitorul regelui Ludovic al XIV-lea, învățații Bossuet și Huet, amîndoi prelați, au alcătuit ediții speciale, prelucrate din clasicii latini, îndepărtînd cu grijă preacuvioasă părțile pe care le-au considerat frivole, vulgare. De atunci, despre cărțile, publicațiile, discursurile din care au fosti extrase pasajele socotite dăunătoare, sau despre cele cărora li s-au făcut adăugiri ticluite cu un anume scop, se spune în ironie că sînt întocmite „ad usum delphini”! Vorbind despre felul cum dascălii greci de odinioară îi instruiau pe feciorii de boieri, Ion Ghica notează în Scrisorile către V. Alecsandri: „Metoda și programul de învățătură era același pentru toți. Începeau cu Eclogarion…, un fel de crestomație ad usum delphini” (Editura tineretului, 1955, pag. 77). IST.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL