Definiție și ce înseamnă Darabant

1. [DEX '09] DARABANT s. n. v. dorobanț.

2. [DEX '09] DARABAN s. m. v. dorobanț.

3. [DEX '09] DĂRĂBAN s. m. v. dorobanț.

4. [DEX '09] DOROBANȚ, dorobanți, s. m. (Înv.) 1. Soldat din infanterie (cu plată). 2. Jandarm (cu atribuții speciale). [Var.: daraban, darabant, dărăban s. m.] – Din magh. drabant.

5. [DEX '09] TĂRĂBOANȚĂ, tărăboanțe, s. f. (Pop.) Roabă. – Din magh. torbonca.

6. [MDA2] daraban sm [At: (a. 1832) DOC. EC. 503 / V: (înv) dărăban (1) / Pl: ~i și dărăbani / E: darabană] (Înv) 1 Dorobanț. 2 Toboșar.

7. [MDA2] dărăban sm vz dorobanț

8. [MDA2] dărăbanț sn vz tărăboanță1

9. [MDA2] dărăboanță sf vz tărăboanță1

10. [MDA2] dorobanț [At: CORESI, EV. 106/2 / V: (pop) ~ova~ sm, (înv) dăr~, dărăb~, ~an, dărăban smn / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: mg darabant, tc der-ban „portar”] 1 sm Soldat infanterist. 2 sm (Iuz) Aprod. 3 sm Jandarm (cu atribuții speciale). 4 sn (Iuz) Pachet cu foițe de țigară cu chipul unui dorobanț pe înveliș. 5 sn (Îrg) Numele unui dans țărănesc.

11. [MDA2] taraboanță sf vz tărăboanță1

12. [MDA2] tarabonț sn vz tărăboanță1

13. [MDA2] tarabonță sf vz tărăboanță1

14. [MDA2] tarboanță sf vz tărăboanță1

15. [MDA2] tarbonță sf vz tărăboanță1

16. [MDA2] tărăbanț sm vz dorobanț

17. [MDA2] tărăbanță sf vz tărăboanță1

18. [MDA2] tărăboanță1 sf [At: ECONOMIA, 119/11 / V: (reg) dăr~, tarab~, tarabon~, tarb~, tarbon-, ~ban~, ~oniță, ~on~, ~rban~, ~rb~, ~rboniță, ~rbon~, ~rbonție, târb~, târbon~, târbonțe, târbonție (Pl: ~ii), terib~, tirb~, tirib~, tiribon~, torob~, torogo~, trabolță, trabon~, trăboță, trib~, tribon~ sf, dărăbanț, tarabonț, ~rbonț, tribonț sn / Pl: ~țe, (reg) ~onți / E: mg targonca, torbonca] 1 (Pop) Roabă. 2 (Reg; îe) A lua pe cineva în ~ A lua pe cineva peste picior. 3 (Reg) Cotigă (1). 4 (Mun; dep) Om care umblă de colo-colo, fără să lucreze ceva. 5 (Mun; dep) Om lăudăros. 6 (Mun; dep) Palavragiu. 7 (Reg; îf tărboanță) Bucată de lemn, așezată pe fiecare din cele două telegi ale carului, în capetele căreia se înfig țepușele. 8 (Pfm; irn) Mijloc de transport foarte uzat.

19. [MDA2] tărăboniță sf vz tărăboanță1

20. [MDA2] tărăbonță sf vz tărăboanță1

21. [MDA2] tărbanță sf vz tărăboanță1

22. [MDA2] tărboanță sf vz tărăboanță1

23. [MDA2] tărboniță sf vz tărăboanță1

24. [MDA2] tărbonț sn vz tărăboanță1

25. [MDA2] tărbonță sf vz tărăboanță1

26. [MDA2] tărbonție sf vz tărăboanță1

27. [MDA2] târboanță sf vz tărăboanță1

28. [MDA2] târbonță sf vz tărăboanță1

29. [MDA2] târbonțe sf vz tărăboanță1

30. [MDA2] târbonție sf vz tărăboanță1

31. [MDA2] teriboanță sf vz tărăboanță1

32. [MDA2] tirboanță sf vz tărăboanță1

33. [MDA2] tiriboanță sf vz tărăboanță1

34. [MDA2] tiribonță sf vz tărăboanță1

35. [MDA2] toroboanță sf vz tărăboanță1

36. [MDA2] torogoanță sf vz tărăboanță1

37. [MDA2] trabolță sf vz tărăboanță1

38. [MDA2] trabonță sf vz tărăboanță1

39. [MDA2] trăboță sf vz tărăboanță1

40. [MDA2] triboanță sf vz tărăboanță1

41. [MDA2] tribonț sn vz tărăboanțâ1

42. [MDA2] tribonță sf vz tărăboanțâ1

43. [CADE] ‡ DARABAN, ‡ DĂRĂBAN(Ț) sm. 🔎 Soldat de gardă în Moldova, ostaș din pedestrime, corespunzător dorobanțului muntean: curg spre staniștea oștilor darabani și glotași (VLAH.) [pol. drabant].

44. [CADE] ‡ DĂRĂBANȚ 👉 DARABAN.

45. [CADE] DOROBANȚ sm. 🎖️ 1 Soldat de infanterie din armata teritorială care purta o căciulă îndoită la o parte, împodobită cu o pană de curcan prinsă de o cocardă tricoloră (de unde și porecla de „căciular” sau „curcan”) (🖼 1881): Toți ~i, toți căciulari, Români de viță veche (ALECS.); ținînd de mînă un băiețel... în costum de mic ~ (I.-GH.) ¶ 2 Jandarm care păzea hotarele, supraveghia trecătorile și vadurile rîurilor; care asigura ordinea în comune și era întrebuințat la diferite slujbe pe lîngă autorități (🖼 1882-1884): un ~ îi aduse un plic în care găsi permutarea lui la o altă plasă (NEGR.) [ung. darabant].

46. [CADE] DOROBĂNȚIME sf. 🎖️ col. DOROBANȚ. Mulțime de dorobanți, ceata dorobanților: multă ~ căzu în șanț (GN.).

47. [DLRLC] DARABAN, darabani, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat de gardă, ostaș. Cîțiva boieri cu privirile înnegurate pătrunseră pînă la Tomșa, mînați din urmă de darabani. SADOVEANU, O. VII 18. Lefegii și darabani, Cu-ai lor mîndri căpitani. ALECSANDRI, P. P. 180.

48. [DLRLC] DOROBANȚ, dorobanți, s. m. (Învechit) 1. Soldat din infanterie. V. curcan, căciular. Constantin trăsese sorț de cu primăvară și-l luase dorobanț. GALACTION, O. I 126. Strecurați prin plumb și săbii, dorobanții drum deschid. COȘBUC, P. II 44. Toți dorobanți, toți căciulari... Purtînd opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche. ALECSANDRI, P. A. 204. 2. Jandarm. L-au dibuit oamenii boierului și l-au adus cu dorobanții înapoi, legat, pe jos, prin zăpadă. CAMIL PETRESCU, B. 14. Trupul călăreț de jandarmi, cărora s-a dat vechea numire de dorobanți, s-a întocmit la 1832. BĂLCESCU, O. I 37. 3. Aprod, portar, ușier (la autorități). Un dorobanț îi aduse un plic în care găsi permutarea lui. NEGRUZZI, S. I 111. – Variantă: dărăban (BĂLCESCU, O. I 118) s. m.

49. [DLRLC] TĂRĂBOANȚĂ, tărăboanțe, s. f. Roabă. Apoi, de-a dura, pe umere, în spate, pe tragle, în tărăboanțe, se îndreptau spre beciuri. HOGAȘ, DR. II 40. Cari săpau cu cazmalele, cari cărau cu tărăboanțele, cari cu căruțele. CREANGĂ, A. 8. În acea învălmășeală, tărăboanțele încărcate cu marfă trepădau în toate părțile. ODOBESCU, S. III 249.

50. [Șăineanu, ed. VI] darabani m. pl. od. pedestrimea moldovenească (corespunzând dorobanților munteni): darabanii cei cu plete tot sinețe lungi purtând NEGR. [Vechiu-rom. darabant (Miron Costin); v. dorobanț].

51. [Șăineanu, ed. VI] dorobanț m. 1. soldat de infanterie din armata teritorială: au fost 34 regimente de dorobanți; 2. soldat de poliție, jandarm; 3. pl. od. pedestrime grea a Munteniei. [Ung. DARABANT (din nemț. Trabant)]. V. darabani.

52. [Șăineanu, ed. VI] tărăboanță f. Mold. roabă de cărat: cărau cu tărăboanțele CR. [Ung. TORBONCA].

53. [Scriban] darabán m. (ung. darabant. V. dorobanț). Vechĭ. Dorobanț moldovenesc. – Și dărăban și dărăbanț. – Darabaniĭ supt comanda unuĭ căpitan, împreună cu seimeniĭ supt comanda agiĭ și armășeiĭ supt comanda mareluĭ armaș, formaŭ o pedestrime de 20,000 de oamenĭ, care în timp de războĭ, se îndoĭa și întreĭa. Căpitanu de darabanĭ îngrijea de straja pedestră a curțiĭ și ținea locu agiĭ absent.

54. [Scriban] dărăbán, dărăbánț V. daraban.

55. [Scriban] dorobánț m. (din pl. dorobanțĭ, care vine din *dorobant, ĭar acesta din ung. darabant, de unde mold. daraban, d. turc. pers. der-ban, portar, aprod; pol. germ. drabant, trabant, it. trabante, fr. traban, draban). Munt. Vechĭ. Infanterist (La 1872, grăniceriĭ aŭ primit numele de dorobanțĭ, ĭar familiar li s’a zis și căciularĭ și curcanĭ și se deosebeaŭ pin coloarea albastră, pînă pe la 1891, cînd generalu Iacob Lahovari, ministru de războĭ, ĭ-a unificat cu infanteria de linie, deosebită pin coloarea roșie, pe care o are și azĭ). Azĭ. Munt. Aprod, portar, ușier (pe la autoritățĭ). Dorobanțĭ călărĭ, călărașĭ care (înființațĭ între 1829-34 în Țara Românească) îndeplineaŭ rolu de jandarmĭ (Eraŭ 18 cete cîte una de fie-care județ, comandată de cîte un tist). Numele de dorobanț și coloarea albastră s’a reintrodus supt Carol II.

56. [Scriban] taraboánță, V. tărăboánță.

57. [Scriban] tărăboánță (oa dift.) f., pl. e (ung. torbonca, torgonca, tărăboanță, rudă cu targă). Nord. Roabă. – Și tarab- și torob-. V. patașcă.

58. [Scriban] toroboánță, V. tărăboanță.

59. [DOOM 3] dorobanț s. m., pl. dorobanți

60. [DOOM 3] tărăboanță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboanței; pl. tărăboanțe

61. [DOOM 2] dorobanț s. m., pl. dorobanți

62. [DOOM 2] tărăboanță (pop.) s. f., g.-d. art. tărăboanței; pl. tărăboanțe

63. [DER] dorobanț (dorobanți), s. m. – Soldat de infanterie din armata națională, aparținînd unui corp a cărui existență este atestată începînd din sec. XVII, sub conducerea marelui agă, din 1657. Desființat în 1688, reînființat la jumătatea sec. XIX. – Var. înv. dărăban(ț). Germ. Trabant, prin intermediul mag. darabant (Berneker 218; Tiktin; Candrea). Consoana finală a rezultatului normal *dorobant a fost alterată prin analogie cu pl. (Byck-Graur 259). – Der. dorobănțesc, adj. (al infanteriei naționale); dorobănțime, s. f. (trupe de infanterie).

64. [DER] tărăboanță (-țe), s. f. – Roabă. Mag. tarbonca, torbonca (Cihac, II, 531; Scriban, Arhiva, XXX, 285; Gáldi, Dict., 163). – Der. tărăbonțaș (var. tărăbunțaș), s. m. (cărător cu roaba la minele de sare).

65. [DE] DARABANT, Ignatie (?-1805, n. Sălașu de Sus, jud. Hunedoara), episcop român unit de Oradea (1790-1805). Luptător pentru cauza românilor din Transilvania, a colaborat la redactarea memoriului Supplex Libellus Valachorum (1791). Contribuții la dezvoltarea învățământului românesc din Transilvania.

66. [Onomastic] Darabant v. Dărăban 2.

67. [DE] DOROBÁNȚ (< germ. Drabant, prin magh.) s. m. 1. (În Transilvania, în sec. 15) Pedestraș mercenar cunoscut sub numele de trabant. 2. (În a doua jumătate a sec. 16, în Țara Românească și Moldova) Ostaș pedestru din corpul de slujitori militari. 3. (La pl.) (După 1832, în Țara Românească) Formațiune militară teritorială de factură populară (2/3 călări, 1/3 pedeștri); după anul 1859, a fost extinsă și la Moldova, unde se numeau darabani. 4. (La pl.) (Între 1872 și 1891) Trupe de infanterie teritorială, care au avut un rol însemnat în Războiul de Independență. După 1891, au fuzionat cu infanteria permanentă.

68. [Argou] daraban, darabani s. m. (deț.) gardian.

69. [Argou] dorobanț, dorobanți s. m. (pop.) unitate de măsură a băuturilor spirtoase egală cu 50 de ml

70. [Argou] tărăboanță, tărăboanțe s. f. 1. mașină veche / hârbuită. 2. tomberon (din dotarea măturătorilor).

71. [DAR] tărăboanță, tărăboanțe, s.f. (pop.) 1. roabă. 2. cotigă. 3. om lăudăros, palavragiu.

72. [DRAM 2021] darabán, darabani, s.m. (reg.; mil.) Soldat de infanterie; dorobanț. ■ (onom.) Daraban, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. darabont, darabant „dorobanț” (< germ. Trabant) (DER, Scriban, Șăineanu); din darabană „tobă” (MDA).

73. [DRAM 2015] daraban, darabani, s.m. – (reg.; mil.) Soldat de infanterie; dorobanț. ♦ (onom.) Daraban, nume de familie (79 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. darabont, darabant „dorobanț” < germ. Trabant (Berneker, Tiktin, Candrea, cf. DER; Scriban, Șăineanu); din darabană „tobă” (MDA).

74. [DRAM 2015] târboanță, târboanțe, (triboanță, tarboanță), s.f. – (reg.) Vehicul pentru transportul materialelor, alcătuit dintr-o ladă, o roată și două mânere; roabă (ALRRM, 1971: 250). – Din magh. targonca „roabă” (MDA).

75. [DRAM] târboanță, -e, (triboanță, tarboanță), s.f. – Vehicul pentru transportul materialelor, alcătuit dintr-o ladă, o roată și două mânere; roabă (ALR 1971: 250). – Din magh. targonca „roabă”.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '98] MEIȘOR, meișori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: […]
1. [MDA2] sanguinarie sf [At: DN4 / Pl: ~ii / E: lat sanguinaria, fr sanguinaire] […]
1. [DFL] Broughtonia sanguinea R. Br. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpur, labei în interior […]
1. [DFL] Calothamnus sanguineus R. Br. Specie care înflorește vara. Flori roșii-închis, 4 sepale, 4 […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
1. [MDA2] sorbestrea sf [At: GRECESCU, FL. 197 / V: (reg) soarbestre (A: nct) / […]
1. [DEX '09] SANGULIE, sangulii, s. f. (Înv. și pop.) Țesătură foarte fină (de mătase); […]
1. [DEX '09] SANGVINIC, -Ă, sangvinici, -ce, adj. Sangvin (2). [Var.: sanguinic, -ă adj.] – […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro