1. [DEX '09] CĂTUN, cătune, s. n. 1. Grup de așezări țărănești care nu constituie o unitate administrativă, cu un număr de locuitori mai mic decât al unui sat. 2. (Reg.) Pădurice, hățiș, desiș. [Pl. și: cătunuri] – Cf. alb., sb. katun.
2. [MDA2] cătun sn [At: I. GOLESCU, C. 240 b / V: ~nă sf, cot~, cotună sf, cut~ / Pl: ~e, ~uri / E: cf alb, srb katun] 1 Așezare arhaică a păstorilor români. 2 Sat de munte. 3 Grup izolat de case țărănești. 4 Sat mic (fără biserică), aparținând, administrativ, de un sat vecin. 5 Subdiviziune a comunei rurale. 6 (Ban) Mahala în jurul (sau în apropierea) unui oraș. 7 Grup de case păstorești. 8 Colibă ciobănească. 9 Locuință pentru porcari și pescari Si: bordei Cf hodaie. 10 (Îvp; îf cătună) Cuptor improvizat, săpat în pământ. Cf cotlon. 11 (Pex) Vizuină. 12 Loc gol, înconjurat de copaci. 13 Hățiș.
3. [MDA2] cătună sf vz cătun
4. [MDA2] cotun sn vz cătun
5. [MDA2] cotună2 sn vz cătun
6. [MDA2] cutun sn vz cătun
7. [CADE] CĂTUN, Mold. COTUN (pl. -ne) sn. 🌍 Sătuleț, sat mic cu un număr restrîns de case: Noaptea s’a lăsat pe vale și cătunu-i adormit (VLAH.) [probabil de orig. ilirică, comp. alb. srb. katun, etc.].
8. [CADE] ❍ COTUNĂ2 = CĂTUN.
9. [DEX '98] CĂTUN, cătune, s. n. 1. Grup de așezări țărănești care nu constituie o unitate administrativă, cu un număr de locuitori mai mic decât al unui sat. 2. (Reg.) Pădurice, hățiș, desiș. [Pl. și: cătunuri] – Cf. alb., scr. katun.
10. [DLRLC] CĂTUN, cătune, s. n. 1. Grup de așezări țărănești (uneori risipite) care nu constituie o unitate administrativă, avînd un număr de locuitori mai mic decît al unui sat. E un cătun de mineri acela ale cărui case stau presărate aici. BOGZA, C. O. 118. Pretutindeni amintirea ei mă înviora ca un val de vînt, adus deodată din cătunul meu cu miros de livadă și iasomie. C. PETRESCU, S. 26. Pe coasta și la capătul unui deal, un cătun de vreo zece case răzlețe abia se mai zărea, troienit de un viscol groaznic ce bătea dinspre miazănoapte. BUJOR, S. 55. Noaptea s-a lăsat pe vale și cătunu-i adormit. VLAHUȚĂ, P. 61. 2. (Regional) Pădurice, hățiș, desiș. Să cărăm fîn pentru boi, Pîn’ ce-a da frunza-n cătun Și-a cînta cucu-n alun. ALECSANDRI, P. P. 258. – Pl. și: (rar) cătunuri.
11. [DLRM] CĂTUN, cătune, s. n. 1. Grup de așezări țărănești care nu constituie o unitate administrativă, avînd un număr de locuitori mai mic decît al unui sat. 2. (Reg.) Pădurice, hățiș, desiș. – Comp. alb. katun.
12. [Șăineanu, ed. VI] cătun n. subdiviziunea unei comune, sat mic. [Albanez KATUN, sat; sensul primitiv pare a fi fost «locuință ciobănească, stână», ca și al sinonimului său sat].
13. [Scriban] cătún n., pl. e (vsl. katunŭ, lagăr, d. kirghizu kotan, țarc de oĭ; Calmuc chotton, chottun, comunitate de 10-12 corturĭ saŭ colibe de nomazĭ; tăt. Siberia kotun, mongol. khoton, khotun, a. î.; bg. katún, Țigan nomad; sîrb. kátun, strungă, alb. katunt, regiune, sat; mgr. katúna, bagaj, cort, lagăr, de unde și it. cantone, canton). Sat maĭ mic care depinde de primăria altuĭ sat maĭ mare. Olt. Colibă la baltă (BSG. 1922, 122). Serbia. Colibă, bordeĭ. – Și cotun și cotună, f., pl. e (Mold.). V. covergă.
14. [Scriban] cotún și cotúnă, V. cătun.
15. [DOOM 3] cătun s. n., pl. cătune
16. [DOOM 2] cătun s. n., pl. cătune
17. [MDO] cătun, pl. cătune
18. [DER] cătun (cătune), s. n. – Grup de așezări țărănești, sat. – Mr. cătună, megl. cătun. Unul din cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom. Este cuvînt comun tuturor limbilor balcanice: katunt (var. katund(i), kotun) „sat; casă de țară”; ngr. ϰατοῦνα „cort; tabără de corturi”; sl. katunĭ „tabără”; sb. katun „cătun de ciobani; stînă”; bg. katun „colibă”; katunar „cătun”; katunište „tabără de țigani nomazi”; țig. katuna „cort”. Totuși, termenul nu se explică prin nici una din aceste limbi; astfel încît este nevoie să i se caute originea în alte fonduri lingvistice. Opiniile sînt foarte variate, și însăși varietatea lor indică inconsistența criteriilor posibile și lipsa de documentare cu care trebuie luptat. Miklosich a epuizat el singur posibilitățile cercetării, afirmînd că este vorba de un cuvînt de origine albaneză (Fremdw., 97), romînă (Wander., 8), turcă (Türk. El., I, 329), italiană (Alb. Forsch., II, 10) sau autohtonă (Slaw. El., 10). În general se consideră că este cuvînt autentic alb., adică al v. ilire (Meyer 183; Vasmer, Studien zur alb. Wortforschung, 28; Jokl, IF, XXXIII, 420; Philippide, II, 703; Skok, ZRPh., L, 519; DAR; cf. observațiile împotriva acestor opinii ale lui Rosetti, II, 113), și bazată pe o rădăcină indoeurop. *ka-ton. Treimer, Slavia, III, 450, presupunea o der. din avară; iar Densusianu, GS, VII, 90 propunea un iranian *katun „locuință subterană”. Mai prudent Berneker 494 se limitează să o califice drept „Balkanwort”. În sfîrșit, Rohlfs, EWUG 949 se gîndește la tc. osmanli katan „țarc”, ipoteză în care coincide cu Șeineanu, II, 96. Numai Jirecek, Geschichte der Serben, I, 156 (bazîndu-se fără îndoială pe una din multele opinii ale lui Miklosich) a propus etimonul it. cantone, pe care cercetătorii nu par a-l accepta, și care totuși se poate să fi intrat de foarte timpuriu în gr. (pentru pierderea lui n, cf. it. confetto › ngr. ϰουψίτον), și de acolo în celelalte limbi balcanice.
19. [DE] CĂTUNELE, com. în jud. Gorj; 2.839 loc. (1991).
20. [DRAM 2021] cătună, s.f. v. cătană („soldat”).
21. [DRAM 2015] cătună, s.f. – v. cătană („soldat”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL