1. [MDA2] cătrăniță sf [At: PITIȘ, ȘCH. I, 231 / Pl: ~țe / E: catran + -iță] 1 (Reg) Chibrit. 2 Vas în care se ține catranul (1). 3 Conținutul cătrăniței (2). 4 Vasul împreună cu conținutul.
2. [CADE] ❍ CĂTRĂNIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Tr.-Carp. Chibrit ¶ 2 Olten. Vasul în care se ține catran păcorniță (RV.-CRG.).
3. [Scriban] cătrăníță f., pl. e (d. catran). Trans. Chibrit.
4. [Scriban] chibrít n., pl. urĭ și rar e (turc. ar. kibrit, pucĭoasă, chibrit). Bețișor care are lipită la un capăt puțină substanță chimică care se aprinde pin frecare. – Rar și cribit (ca sp. alcribite și alcrebite, din aceĭașĭ orig.). În Trans. și lemnuș și cătrăniță. – Chibritu a fost inventat de chimistu German Frederic Kammerer la 1833. La 1832, el se afla închis ca revoluționar. Directoru închisoriĭ îĭ permise să-șĭ facă un laboratorĭŭ. Aci, după multe încercărĭ, reuși să facă chibriturĭ din fosfor galben, care se aprind pin simplă frecare. După eliberare, vru să se folosească de invențiunea luĭ înființînd o fabrică de chibriturĭ. Dar nu găsi capital, ĭar autoritățile germane, supt pretext că asta ar provoca incendiĭ, l-aŭ oprit de a-șĭ pune în practică invențiunea. Ruinat și descurajat, Kammerer muri într’un spital de nebunĭ tocmaĭ cînd în Germania începuse a sosi chibriturĭ din alte țărĭ, care adoptase această invențiune (Chimistu Ungur Irinyi, considerat și el ca inventator, n’a fabricat chibriturĭ de cît la 1836).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL