1. [DEX '09] CĂTRĂNIT1 s. n. (Rar) Cătrănire. – V. cătrăni.
2. [DEX '09] CĂTRĂNIT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, înveninat. – V. cătrăni.
3. [MDA2] cătrănit2, ~ă a [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: cătrăni] 1 Uns cu catran (2) Si: încătrănit2. 2 (Pex) Negru. 3 (Fig) Care are haine negre Si: încătrănit2. 4 (Fig) Înnorat. 5 (Fig) Supărat. 6 (Fig) Mânios. 7 (Fig) Rău la inimă Si: încătrănit2.
4. [MDA2] cătrănit1 sn [At: DUNĂREANU, SĂM. VI, 370 / Pl: ~uri / E: cătrăni] 1-6 Cătrănire (1-6).
5. [DLRLC] CĂTRĂNIT1 s. n. (Rar) Cătrănire. Cătrănitul traverselor de cale ferată.
6. [DLRLC] CĂTRĂNIT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă, tuciuriu, negru. Eram.. lung și mustăcios și cătrănit la chip. PAS, L. 1 101. Își zări ca prin vis chipul oglindit în apele cătrănite ale Ghenunei Dracului. ODOBESCU, S. III 179. 2. Fig. (Uneori determinat prin «de mînie», «de necaz», «de ciudă» etc.) Amărît, supărat; mînios, turbat, furios. Era atît de cătrănit, că ar fi putut s-o facă vinovată și de vintul care bătea și de băltoaca de pe jos. PAS, Z. I 178. Am făcut o față cătrănită. EMINESCU, N. 97. ◊ Fig. Seceta cătrănită trecea mereu mai furioasă, sărăcind satele cu oameni gălbejiți. CĂLUGĂRU, O. P. 34. 3. Fig. Otrăvitor, veninos. Balele cătrănite... se scurg năclăite de-a lungul movilițelor. ODOBESCU, S. III 187.
7. [DLRM] CĂTRĂNIT2, -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărît, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, veninos. – V. cătrăni.
8. [DLRM] CĂTRĂNIT1 s. n. (Rar) Cătrănire. – V. cătrăni.
9. [DEX '09] CĂTRĂNI, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi, a îmbiba un stâlp, un zid, o traversă etc. cu catran, cu scopul de a le proteja. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra tare, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi (1), a învenina. – Din catran.
10. [MDA2] cătrămi v vz cătrăni
11. [MDA2] cătrămit2, ~ă a vz cătrănit2
12. [MDA2] cătrămit1 sn vz cătrănit1
13. [MDA2] cătrăna v vz cătrăni
14. [MDA2] cătrănat1 sn vz cătrănit1
15. [MDA2] cătrănat2, ~ă a vz cătrănit2
16. [MDA2] cătrăni [At: I. IONESCU, M. 85 / V: ~ămi / Pzi: ~nesc / E: catran] 1 vt A unge cu catran (2) o corabie (sau funii etc.) spre a nu putrezi Si: a gudrona, a încătrăni (1). 2-3 vtr (Pex) A (se) înnegri. 4 vt (Pex) A face întunecat Si: a încătrăni (4). 5 vt A pârli. 6 vt (Pex) A arde un bulumac, un stâlp de telegraf etc. (sau numai partea care se bagă în pământ a acestora) pentru a nu putrezi Si: a încătrăni (8-9). 7 vr A se îmbrăca în haine negre Si: a încătrăni. 8-9 vtr (Fig) A (se) umple de amărăciune Si: a încătrăni. 10-11 vtr (Fig) A (se) mânia. 12 vt (Fig) A transforma în catran (4) Si: a încătrăni, învenina, a otrăvi. 13-14 vtr A (se) umple de miros greu (ca) de catran Si: a încătrăni.
17. [CADE] CĂTRĂNI (-ănesc) I. vb. tr. 1 A unge cu catran: caută nouă piei de bivol, să le cătrănești și să le așezi bine pe mine (ISP.) ¶ 2 Ⓕ A învenina, a amărî: mînca-l-ar focu, că ne-a cătrănit sufletul (D.-ZAMF.) ¶ 3 Ⓕ A înfuria, a întărîta grozav. II. vb. refl. 1 A se face negru ca catranul ¶ 2 Ⓕ A se întărîta peste măsură, a se face foc și pară de mînie: se cătrăni de mînie cînd văzu necuviincioasa purtare a haiducului (ISP.).
18. [DLRLC] CĂTRĂNI, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu catran, a face impermeabil turnînd catran. Cu pași ușori începu să se primble pe puntea cătrănită. DUNĂREANU, CH. 149. Du-te de caută nouă piei de bivol, să le cătrănești. ISPIRESCU, L. 27. Trupu-i cătrănea, După ce-l golea, Apoi foc îi da. ALECSANDRI, P. P. 118. 2. Refl. Fig. (Uneori determinat prin «de mînie», «de necaz», «de ciudă» etc.) A se necăji, a se supăra rău, a se amărî. Cucoana Marița se cătrănește că toi n-a sosit încă Spiridon cu cega. SLAVICI, N. 1 286. Se cătrăni de mînie cînd văzu necuviincioasa purtare a haiducului. ISPIRESCU, L. 143. ◊ (Despre suflet sau inimă) Lui Moș Gheorghe i s-a cătrănit din nou sufletul; nu-i mai arde nici de mitropolie, nici de nimic. SP. POPESCU, M. G. 83. ◊ Tranz. Olteanca din Slatina, Cu ochii cît strachina, Mi-a cătrănit inima. TEODORESCU, P. P. 337. 3. Tranz. Fig. A otrăvi. Ne căra prin cine știe ce fund de mahala, să ne cătrănească cu vreo poșircă mucegăită și tulbure. M. I. CARAGIALE, C. 60. ♦ Intranz. Fig. (Rar) A se face venin; a se învenina. [Calul] departe-l azvîrlea, Fierea-ntr-însul cătrănea. TEODORESCU, P. P. 523.
19. [DLRM] CĂTRĂNI, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu catran. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra rău, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi. ♦ Intranz. Fig. (Rar) A se învenina. – Din catran.
20. [Șăineanu, ed. VI] cătrănì v. 1. a unge cu catran: trupu-i cătrănia; 2. fig. a se aprinde de mânie, a se înfuria: să-și uite necazul care-l cătrănia PANN.
21. [Scriban] cătrănésc v. tr. (d. catran). Ung orĭ amestec cu catran: a cătrăni o corabie, o șosea, apa. Fig. Fam. Supăr, mohorăsc, posomorăsc: această veste l-a cătrănit răŭ. V. refl. Mă întunec, mă posomorăsc: ceru s’a cătrănit. Mă supăr, mă posomorăsc: auzind vestea, s’a cătrănit. – Maĭ rar încătr-. Barb. gudronez (fr. gudronner).
22. [DOOM 3] cătrănit (desp. că-tră-) s. n.
23. [DOOM 2] cătrănit (rar) (că-tră-) s. n.
24. [DOOM 3] cătrăni (a ~) (desp. că-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănesc, 3 sg. cătrănește, imperf. 1 cătrăneam; conj. prez. 1 sg. să cătrănesc, 3 să cătrănească
25. [DOOM 2] cătrăni (a ~) (că-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănesc, imperf. 3 sg. cătrănea; conj. prez. 3 să cătrănească
26. [DRAM 2015] cătrănit, -ă, cătrăniți, -te, adj. – (fig.) Amărât, necăjit, supărat. – Din cătrăni.
27. [DRAM 2015] cătrăni, cătrănesc, vb. refl. – A se amărî, a se necăji, a se supăra. – Din catran (< tc. katran < arab. alqitrān, prin interm. srb. katran, magh. katrány) (Scriban, DLRM, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL