1. [DEX '09] CĂSCĂUND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f., adj. (Pop.) (Persoană) care își pierde vremea în zadar; (persoană) care dă dovadă de neglijență, de dezinteres; gură-cască, nătăfleț, zăpăcit. – Lat. *cascabundus.
2. [MDA2] căscăund, ~ă smf, a [At: DOSOFTEI, V. S. II, 54/1 / V: ~nt, căscăun / Pl: ~nzi, ~e / E: ml *cascabundus] 1-2 (Persoană) care cască gura la tot ceea ce vede, fără să înțeleagă sensul evenimentelor Si: boblete, hăbăuc, nătăfleț, nătărău, năuc, neghiob, prostănac, tândală, tont, zăpăcit, zevzec.
3. [DEX '98] CĂSCĂUND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f. (Pop.) Gură-cască, nătăfleț, zăpăcit. – Lat. *cascabundus.
4. [DLRLC] CĂSCĂUND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f. Persoană care castă gura la tot ce vede și aude, fără să priceapă bine; gură-cască, nătăfleț, tont, zăpăcit. Ei devin vagabonzii ulițelor, căscăunzii răspîntiilor, trîntorii cafenelelor. VLAHUȚĂ, O. A. 189. Ei îl porecleau zicîndu-i căscăundul satului. ISPIRESCU, L. 299. – Variantă: căscăun, -ă (CONTEMPORANUL, III 730) s. m. și f.
5. [DLRM] CĂSCĂUND, -Ă, căscăunzi, -de, s. m. și f. Gură-cască, nătăfleț, zăpăcit. – Lat. *cascabundus.
6. [Șăineanu, ed. VI] căscăund m. cașcă-gură: de boiul lui mărunțel cu chipul căscăund ISP. [Lat. CASCABUNDUS].
7. [Scriban] căscăúnd, -ă s. și adj. (d. căscăŭ cu term. din bolund). Munt. Căscăŭ.
8. [MDA2] căscăun sm vz căscăund
9. [MDA2] căscăunt sm vz căscăund
10. [CADE] ❍CĂSCĂUIU adj. Olten. Mold. Zevzec, năuc, uituc; căscăund RV.-CRG. CIAUȘ. [comp. CĂSCĂUND].
11. [CADE] CĂSCĂUN(D) adj. și sm. Care umblă cu gura căscată, care cască gura la tot ce vede și aude, fără însă să priceapă cele văzute sau auzite; neghiob: se arăta prostănac, pentru aceasta ei îI porecleau zicîndu-i căscăundul satului ISP.; Fi-vor teferi ori nebuni, ori zevzeci și căscăuni SPER. [lat. vulg. *chascabundus].
12. [DLRLC] CĂSCĂUN, -Ă s. m. și f. v. căscăund.
13. [DOOM 3] căscăund (pop.) adj. m., s. m., pl. căscăunzi; adj. f., s. f. căscăundă, pl. căscăunde
14. [DOOM 2] !căscăund (pop.) adj. m., s. m., pl. căscăunzi; adj. f., s. f. căscăundă, pl. căscăunde
15. [IVO-III] căscăund, -zi.
16. [Argou] căscăun, -ă, căscăuni, -e s. m., sf. persoană distrată / aiurită.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL