1. [DEX '09] CĂLĂFĂTUIRE, călăfătuiri, s. f. Acțiunea de a călăfătui și rezultatul ei. – V. călăfătui.
2. [MDA2] călăfătuire sf [At: LTR / V: ~lfă~ / P: ~tu-i-re / Pl: ~ri / E: călăfătui] Astupare, cu calafat, a găurilor dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării Si: călăfătuit1.
3. [DEX '09] CĂLĂFĂTUI, călăfătuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării. – Calafat + suf. -ui. Cf. ngr. kalafatizo.
4. [MDA2] călăfătui vt [At: CANTEMIR, I. I. I, 157 / V: ~lfă~ / Pzi: ~iesc / E: calafat] A astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării.
5. [MDA2] călfătui v vz călăfătui
6. [MDA2] călfătuire sf vz călăfătuire
7. [CADE] *CALFATA (-atez), CALFĂTUI (-uesc) vb. tr. ⛵ = CĂLĂFĂTUI [fr.].
8. [CADE] CĂLĂFĂTUI (-uesc) vb. tr. ⛵ A astupa cu cîlți crăpăturile dintre scîndurile unei corăbii și a le unge cu păcură, spre a nu lăsa apa să pătrundă printre ele: corăbierul care... găuricea... cu vreme nu călăfătuește CANT. [ngr. χαλαφατίξω].
9. [DLRLC] CĂLĂFĂTUI, călăfătuiesc, v b. IV. Tranz. A astupa găurile unei luntri, ale unei corăbii etc. cu calafat. Arabul evadase. Barca n-o putuse lua, că era păzită de santinelă. Se mulțumise să fugă pe mare cu sicriul pe care-l chituise și-l.călăfătuise bine ca să nu intre apă în el. BART, E. 276.
10. [DLRM] CĂLĂFĂTUI, călăfătuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa găurile unei luntre, corăbii etc. cu calafat. – Ngr. kalafatizo.
11. [Șăineanu, ed. VI] călăfătui v. a astupa crăpăturile unei corăbii cu câlți și a le unge apoi cu păcură. [Gr. mod.].
12. [Scriban] călăfătuĭésc v. tr. (d. calafat). Astup cu calafat. V. cîlțuĭesc.
13. [DOOM 3] călăfătuire s. f., g.-d. art. călăfătuirii; pl. călăfătuiri
14. [DOOM 2] călăfătuire s. f., g.-d. art. călăfătuirii; pl. călăfătuiri
15. [DOOM 3] călăfătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăfătuiesc, 3 sg. călăfătuiește, imperf. 1 călăfătuiam; conj. prez. 1 sg. să călăfătuiesc, 3 să călăfătuiască
16. [DOOM 2] călăfătui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăfătuiesc, imperf. 3 sg. călăfătuia; conj. prez. 3 să călăfătuiască
17. [DE] CĂLĂFĂTUIRE (< ngr.) s. f. Operație de astupare cu calafat a rosturilor dintre scîndurile bordajelor sau ale punții unei nave din lemn în vederea etanșării; peste calafat se toarnă un strat de bitum.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL