1. [DEX '09] CĂLUGĂR, călugări, s. m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ.
2. [MDA2] călugăr sm [At: (a. 1632) EUSTRATIE, ap. GCR I, 78/1 / Pl: ~i, (înv) ~gheri / E: vsl калугеръ, калогеръ ngr ϰαλόγηρος] 1 Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească Si: monah. 2 (Îe) A se ține (după cineva) ca dracul după ~ A se ține insistent după cineva. 3 (Îcs) Maica și ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 4 (Pan) Om care duce o viață retrasă și înfrânată, căruia nu-i place contactul cu lumea Si: monah, pustnic. 5 (Lpl; maa) Dans nedefinit mai îndeaproape. 6 (Lpl; maa) Melodie după care se execută acest dans. 7 (Lpl; maa) Dans împreună cu melodia. 8 (Teh) Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din eleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea înlocuirii ei cu alta curată. 9 (Bot; reg) Calomfir (1) (Chrysantemum balsamita).
3. [CADE] CĂLUGĂR sm., CĂLUGĂRIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 ⛪ Persoană care s’a lepădat de viața lumească petrecînd, într’o mănăstire, o existență închinată rugăciunii și abstinenței (🖼 765, 766) ¶ 2 🌿 FLOAREA-CĂLUGĂRULUI, plantă verde-albăstrie, cu flori roze, numită și „văcăriță” sau „,văcărică” (Saponaria vaccaria) (🖼 767 ) ¶ 3 🌿 CAPUL-CĂLUGĂRULUI 👉 CAP113 ¶ 4 🐙 CĂLUGĂRIȚĂ, insectă carnivoră, cu piciorușe lungi și subțirele, care, cînd e atinsă cu mîna sau cu un bețișor, își împreună cele două lăbuțe dinainte, ca și cum s’ar ruga (Mantis religiosa) (🖼 768): a văzut o lăcustă, de ale de le zice ~, cum odată s’a sbîrlit BR. -VN. [vsl. kalugero (< gr. -biz.), kalugerica].
4. [CADE] CĂLUGĂRAȘ sm. 1 ⛪ dim. CĂLUGĂR: pe drum întîlni un ~DLVR. ¶ 2 ~ de afumat, pastilă (adesea de formă conică) de afumat în odaie.
5. [CADE] CĂLUGĂREL (pl. -rei) sm. ⛪ dim. CĂLUGĂR.
6. [CADE] CĂLUGĂRIȚĂ 👉 CĂLUGĂR.
7. [DEX '98] CĂLUGĂR, călugări, s. m. I. Bărbat care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monah. II. Instalație hidrotehnică cu ajutorul căreia se poate evacua apa din heleșteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ (< gr.).
8. [DLRLC] CĂLUGĂR, -IȚĂ, călugări, -ițe, s. m. și f. Persoană care trăiește într-o comunitate mănăstirească. V. monah, pustnic, sihastru. Un călugăr scobora încet pe potecă, la vale, cu o mare și umflată traistă la șold. HOGAȘ, M. N. 111. Pustnicul... chemase pe toate călugărițele la ascultare. ISPIRESCU, L. 30. Călugărul ce ședea în acea chilie era un om ca de șeizăci de ani, cu barba albă și lungă pînă la brîu. ALECSANDRI, C. 27. – Accentuat și: (f.) călugăriță.
9. [DLRM] CĂLUGĂR, călugări, s. m. Bărbat care trăiește într-o comunitate mănăstirească. – Slav (v. sl. kalugerŭ < gr.).
10. [Șăineanu, ed. VI] călugăr m. om care s’a lepădat de ale lumii și duce o vieață pioasă într’o mănăstire. [Gr. KALOGHÉRAS, lit. bunul bătrân, nume onorific ca și preot].
11. [Șăineanu, ed. VI] Misail Călugărul m. V. Eustratie.
12. [Scriban] călúgăr m., pl. ărĭ (ngr. kalógeros și kalógiros, dial. kalúgeros, d. vgr. kalós géras, fericit în etate; vsl. kalugerŭ și kalogerŭ). Monah, om retras la mînăstire și îmbrăcat în rasă. – În Olt. -ăre. V. pustnic, schimnic, sihastru, anahoret, eremit, ascet și cenobiŭ.
13. [DOOM 3] călugăr s. m., pl. călugări
14. [DOOM 2] călugăr s. m., pl. călugări
15. [DER] călugăr (călugări), s. m. – 1. Monah. – 2. Încălzitor pentru pat. – Mr., megl. călugăr. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. călugăraș, s. m. (dim. al lui călugăr; pastilă aromată); călugăresc, adj. (monahal); călugărește, adv. (în felul călugărilor); călugăret, s. n. (mulțime de călugări); călugări, vb. (a face pe cineva călugăr, a-l închide într-o mănăstire, în general împotriva voinței lui; refl., a se face călugăr); călugărie, s. f. (viață de călugăr); călugărime, s. f. (mulțime de călugări); călugărire, s. f. (acțiunea de a se face călugăr); călugărit, s. n. (starea de a fi călugăr; călugărie); călugăriță, s. f. (femeie care trăiește într-o comunitate mănăstirească; insectă, Mantis religiosa; libelulă, Libellula depressa; gărgăriță, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica „specie de ciupercă”, bg. kalugerica „călugăriță, nagîț”, ngr. ϰαλογρίτζα „silvie”.
16. [DE] CĂLUGĂRU, Alice (pseud.: Alice Orient) (1886- înainte de 1940, Paris), scriitoare română. Stabilită la Paris (1906). Lirică romantică („Viorele”), dominată de sentimentalism și livresc, sau simbolistică. Un roman poematic, cu elemente autobiografice („Tunica verde”), scris în limba franceză.
17. [DE] CĂLUGĂRU, Ion (pseud. lui Buium Croitoru) (1902-1956, n. Dorohoi), prozator român. Proză fantastică și grotescă („Paradisul static”), romane evocînd mediul evreiesc provincial (ciclul „Copilăria unui netrebnic”) sau viața de uzină („Oțel și pîine”).
18. [DE] LUIZI-CĂLUGĂRA, com. în jud. Bacău, situată în Subcarpații Tazlăului, la poalele de NE ale vf. Pietricica (586 m alt.); 5.354 loc. (2000). Biserică romano-catolică (1851).
19. [DE] MISAUL CĂLUGĂRUL (a două jumătate a sec. 17), cărturar din Moldova. Amintit de Miron Costin și Ion Neculce pentru interpolările sale referitoare la cucerirea Daciei de către Traian, precum și la informații ulterioare privind domniile lui Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.
20. [Argou] călugăr, călugări s. m. (deț.) condamnat care are de efectuat o pedeapsă mare.
21. [DAS] CĂLUGĂR. Subst. Călugăr, călugăraș (dim.), monah; anahoret (rar), ermit (rar), pustnic, schimnic (rar), ascet (livr.), schimonah (înv.), sihastru; cenobit; metocar. Călugăriță, mireasa domnului, monahie; pustnică, ascetă (livr.), schimnică, schimonahă (înv.); desăgăriță (rar). Egumen, abate, stareț, singhel; protosinghel; arhimandrit, proestos (înv.). Egumenă, stareță, abatesă (rar). Augustin; benedictin; capucin; carmelit; celestin; franciscan; dominican; iacobin; iezuit; minorit; templier, trapist. Benedictină; capucină; dominicană; carmelită; franciscană; ursulină. Călugăr musulman, derviș, călugăr indian, fachir. Călugărie, monahie (rar), monahism; ermitaj (rar), pustnicie, pustnicire, schimnicie (rar), schimnicit, sihăstrie; cenobitism. Stâreție, abație, egumenie. Adj. Călugăresc, de călugăr, monahal, monahicesc, monastic; anahoretic (rar), eremitic (rar), schimnicesc (rar), ascetic, pustnicesc (înv.); schimnicit, pustnicit, sihăstrit. Benedictin; capucin; dominican; franciscan; iacobin; iezuitic. Vb. A (se) călugări; a (se) pustnici, a (se) schimnici (rar), a (se) sihăstri, a (se) duce (închide, intra, trimite, băga) la (o) mănăstire. A egumeni (rar), a stăreți. Adv. Călugărește, schimnicește (rar). V. ascetism, așezămînt de cult, cler, singurătate.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL