1. [DEX '09] CUVÂNTARE, cuvântări, s. f. Acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvânta.
2. [MDA2] cuvântare sf [At: MARDARIE, L. 208 / Pl: ~tări / E: cuvânta] 1 (Înv) Exprimare a gândului prin grai Si: comunicare, declarare, enunțare, exprimare, expunere, grăire, spunere, vorbire, zicere. 2 (Rar) Capacitatea de a vorbi. 3 Vorbă. 4 (Înv) Conversație. 5 (Înv) Rațiune. 6 Discurs. 7 Cugetare. 8 Predică. 9 (Înv) Prefață. 10 (Îs) Mare ~ Răstire. 11 Fală.
3. [Șăineanu, ed. VI] cuvântare f. 1. fapta de a cuvânta; 2. efectul cuvântării, discurs.
4. [DEX '09] CUVÂNTA, cuvântez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și; cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
5. [MDA2] cuvânta [At: DOSOFTEI, PS. 16 / Pzi: cuvânt / E: ml convento, -are] 1 (Înv) A vorbi. 2 (Nob; înv) A descrie. 3 vr (Înv) A se spune. 4 vt (Îe) A ~ de bine sau de rău (pe cineva) A vorbi de bine sau de rău pe cineva. 5 vt A articula cuvinte. 6 vr A se adresa cuiva. 7 vt A pune o vorbă bună pe lângă cineva. 8 vt (Rar; îe) A-l ~ (pe cineva) A se adresa cuiva. 9 vt (Îae) A-i da cuiva cuvântul. 10 vr (Nob; înv; îe, după sl vele-recevati] A mare ~ A se răsti la cineva. 11 vt (Înv) A slăvi. 12 vr (Înv) A binecuvânta. 13 vt A da ordin. 14 vt A declara. 15 vr A ține un discurs. 16 vr A recita.
6. [MDA2] cuvânta [At: PSALT. SCH. 64/13 / Pzi: ~tez, (îpp) ~vânt; 2 și (îvp) ~vânți; 3 și (îvp) ~vântă; 6 -tează, (îvp) ~tă / E: ml conventare cf cuvânt] 1 vt A-și exprima gândul prin grai Si: a comunica, a declara, a enunța, a exprima, a expune, a grăi, a spune, a vorbi, a zice. 2-3 vt (Îe) A ~ de bine (sau de rău) pe cineva A spune lucruri bune (sau rele) despre ceva sau cineva Si: a vorbi de bine. 4 vi A avea capacitatea de a articula cuvinte ca și omul Si: a pronunța. 5 vi (Construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, „către”) A începe vorba cu cineva. 6 vi A declara solemn. 7 vi (Îe) A mare-~ A se răsti. 8 vt (Înv) A slăvi. 9 vt (Înv) A binecuvânta. 10 vt (Înv) A ordona.
7. [CADE] CUVÎNTA (-întez, -intez) vb. tr. și intr. A vorbi, a zice; a rosti o cuvîntare: s’o întoarcem și pe foaia cealaltă, să vedem ce cuvîntează (ISP.); ‡ a ~ de rău, a vorbi de rău [lat. conventare].
8. [CADE] CUVÎNTARE sf. 1 Faptul de a cuvînta ¶ 2 Vorbire în public și cu oare-care solemnitate, discurs.
9. [CADE] CUVÎNTĂTOR I. adj. verb. CUVÎNTA ¶ ¶ C. NECUVÎNTĂTOR 1 Care cuvîntează: cuvîntătoarele oi ale sfintei turme a lui Hs. (PRV.-MB.) ¶ 2 Înzestrat cu graiu, grăitor, vorbitor. II. sm. Cel ce cuvîntează.
10. [DEX '98] CUVÂNTA, cuvântez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și: cuvintez] – Lat. conventare „a se întruni mereu”.
11. [DLRLC] CUVÎNTA, cuvîntez, vb. I. (Mai ales arhaizant) 1. Tranz. (Folosit și absolut) A vorbi, a spune, a grăi, a zice; a declara, a exprima. Simeon Bîrnovă... cuvîntă cu îndrăzneală: Eu, măria-ta, nu cer nimica. SADOVEANU, O. VII 17. Sufletul mi-e dornic să te-asculte. Cuvîntează. DAVILA, V. V. 182. În fine să mai cuvîntăm ceva și despre numele... acestei păsări. MARIAN, O. II 292. Cuvîntînd aceasta, s-au acățat de lanț și s-au suit pînă în ceri. SBIERA, P. 91. ◊ (Determinat prin «din gură») Merge badea... Din gură cuvîntînd. HODOȘ, P. P. 45. Irina din gură a cuvîntat: Turcilor... Ia lăsați-mă-napoi. ȘEZ. I 44. ◊ (Cu complement intern) Cînd se apropie... de dînsul și începu să-l mîngîie... cînd își deschise gura spre a-i cuvînta niște vorbe... nu mai știu ce face. ISPIRESCU, U. 93. 2. Tranz. A ține un discurs; a recita. Vei binevoi a le învăța pe de rost, pentru ca să le poți cuvînta curat și pe înțeles. NEGRUZZI, S. I 8. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte (ca omul). Din lumea celor care nu cuvîntă [titlu]. GÎRLEANU. Toate juvinele cuvîntau omenește. DELAVRANCEA, S. 240. – Prez. ind. și: cuvîntez (SADOVEANU, F. J. 43, ISPIRESCU, U. 15, TEODORESCU, P. P. 51), cuvînt (C. PETRESCU, C. V. 267).
12. [DLRLC] CUVÎNTARE, cuvîntări, s. f. 1. Vorbire în public, desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. Cuvîntarea istorică a tovarășului Stalin înaripează pe comuniștii din toate țările în lupta lor nobilă pentru binele popoarelor lor, pentru binele omenirii, pentru triumful cauzei lui Marx-Engels-Lenin-Stalin. GHEORGHIU-DEJ, C. XIX 10. 2. Spusă, vorbă; vorbire, conversație. Tu n-ai șir în cuvîntare... Eu i-oi spune Lucrul neted și băiatul va pricepe de minune. DAVILA, V. V. 144.
13. [DLRM] CUVÎNTA, cuvîntez, vb. I. 1. Tranz. A vorbi, a grăi, a zice; a declara. 2. Tranz. A ține un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. și: cuvintez] – Lat. conventare.
14. [DLRM] CUVÎNTARE, cuvîntări, s. f. Vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs. – V. cuvînta.
15. [Șăineanu, ed. VI] cuvântà v. a vorbi în șir (cu o nuanță de solemnitate): se urcă pe tribună și astfel cuvântează. [Lat. CONVENTARE, a se aduna la un loc].
16. [Scriban] cuvîntáre f. Acțiunea de a cuvînta. Discurs. V. predică, conferență.
17. [Scriban] cuvîntéz v. tr. și intr. (d. cuvînt). Vorbesc maĭ serios, țin discurs. – Și cuvintez, -ezĭ, -eáză, să -ez, -ezĭ, -eze (cînd în silaba următoare e un e saŭ un ea, ca cuvînt, cuvinte).
18. [DOOM 3] cuvântare s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântări
19. [DOOM 2] cuvântare s. f., g.-d. art. cuvântării; pl. cuvântări
20. [DOOM 3] cuvânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cuvântez, 3 cuvântează; conj. prez. 1 sg. să cuvântez, 3 să cuvânteze
21. [DOOM 2] cuvânta (a ~) vb., ind. prez. 3 cuvântează
22. [IVO-III] cuvântez, -vintezi 2.
23. [DERC] CUVÂNTA A cuvânta de bine (sau de rău) pe cineva = A spune lucruri bune (sau rele) despre ceva sau cineva: Apoi drept la Domn căta / Și-n glas mare cuvânta: / Alei! Doamne din domnie! / Ieri ai fost dat la beție; / Astăzi veniși la trezie, / Dar n-ai prins la cuminție. (VASILE ALECSANDRI) Pentru aceea mă voi mărturisi și Te voi lăuda și bine voi cuvânta numele Domnului. (BIBLIA)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL