1. [DEX '09] CUVINȚEL, cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvânt. – Cuvânt + suf. -el.
2. [MDA2] cuvințel sn [At: CANTEMIR, HR. 52 / Pl: ~e / E: cuvânt + -el] (Pfm; șhp) 1-2 Cuvânt (1) (scurt).
3. [CADE] CUVINȚEL (pl. -ele) sn. dim. CUVÎNT.
4. [DLRLC] CUVINȚEL, cuvințele, s. n. Diminutiv al lui cuvînt; vorbă, șirul vorbei. Văzură că el nu răspunde nici un cuvințel. ISPIRESCU, L. 247. Nu-ți uita cuvințelul. ALECSANDRI, T. I 341. Spune, mîndră, maică-ta Să-ngrădească ulița, Tot cu pari și cu nuiele Si cu cuvințele grele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 268.
5. [DLRM] CUVINȚEL, cuvințele. s. f. Diminutiv al lui cuvînt.
6. [Scriban] cuvințél n., pl. ele. Fam. Iron. Cuvînt: așa ĭ-a fost cuvințelu pîn’ĭ-a ĭeșit suflețelu.
7. [DOOM 3] cuvințel s. n., pl. cuvințele
8. [DOOM 2] cuvințel s. n., pl. cuvințele
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL