1. [DEX '09] CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv).
2. [MDA2] cutremur [At: PSALT. 3 / 15 / Pl: ~e, (înv) ~uri, ~i sm / E: drr cutremura] 1 Zguduitură. 2 (Șîs) ~ de pământ Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței pământului, provocată de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc. Si: seism, (înv) cutremurare (4), (pop) cutremurat1 (4), cutremurătură (4). 3 (Fig) Înfiorare. 4 (Fig) Groază. 5 (Fig) Panică.
3. [CADE] CUTREMUR (pl. -ure) sn. 1 Faptul de a se cutremura, tremurătură: îl apucă un ~ de scîrbă, aducîndu-și aminte de cele ce pățise (ISP.) ¶ 2 ~ de pămînt, mișcare violentă care sgudue cu putere scoarța pămîntească (🖼 1728): cel mai mare ~ care o surpă fu cel din anul 1778 (BOL.).
4. [DEX '98] CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței pământului, provocată de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc.; seism. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior; p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din cutremura (derivat regresiv).
5. [DLRLC] CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. (Adesea determinat prin «de pămînt») Mișcare oscilatorie puternică a scoarței pămîntului, provocată de dizlocări subterane, de erupții vulcanice etc. De. prin văi ajungea un vuiet surd... ce prevestea apropierea unui cutremur de pămînt. HOGAȘ, M. N. 216. Prin cutremur pămîntul rovini deschide. CONACHI, P. 265. Cînd se întîmplă cutremure de pămînt, omul e foarte ingrijat. ȘEZ. II 193. 2. Fig. înfiorare, cutremurare, fiori (de spaimă, de scîrbă, mai rar de plăcere); p. ext. frică, groază. S-a scuturat în întreaga-i făptură de un cutremur și a închis ochii ca și cum ar fi poftit să moară. SADOVEANU, N. F. 15. Zău, mamă, de cîte ori mă gîndesc la boierul acela, parcă m-apucă un fel de cutremur. BUJOR, S. 87. Flori cîntau în aer... și murmurul lor implea lumea de un cutremur voluptos. EMINESCU, N. 66. Se duse acasă, plin de frică și cutremur. ȘEZ. V 35. ◊ Fig. Văile gem și geme și urlă pămîntul, Plin de cutremur și el, de spaima cumplitului urlet. COȘBUC, P. II 61.
6. [DLRM] CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare oscilatorie (puternică) a scoarței pământului, provocată de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc. 2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior ; p. ext. frică, groază. – Postverbal al lui cutremura.
7. [Șăineanu, ed. VI] cutremur n. 1. fapta de a se cutremura; 2. mișcare violentă care sgudue pământul: aprigul cutremur de munți răsturnător AL. [Abstras din cutremurà].
8. [Scriban] 2) cutrémur, a -á v. tr. (lat. contrémulo, -trĕmulare saŭ rom. cu și tremur). Zguduĭ din temelie, zguduĭ tare: acest om cutremură casa cînd merge. Fig. Îngrozesc: mă cutremurĭ cu vorba asta. V. refl. Tremur din temelie: pămîntu s’a cutremurat. Fig. Mă îngrozesc: auzind trista veste, s’a cutremurat.
9. [Scriban] 1) cutrémur n., pl. e (d. cutremur 2). Zguduitură din temelie: cutremur de pămînt.
10. [DEX '09] CUTREMURA, cutremur, vb. I. 1. Refl. (Despre pământ) A se zgudui din cauza unui cutremur (1). ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresări sau a face să tresară; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta. – Lat. *contremulare.
11. [MDA2] cutrămura v vz cutremura
12. [MDA2] cutremura vtr [At: PSALT. 114/4 / V: ~trăm~, ~trim~ / Pzi: cutremur / E: ml *contremule, -are cf tremura, cutremur] 1-2 A tremura sau a face să tremure, să se zguduie. 3-4 A (se) înfiora. 5-6 (Pex) A (se) îngrozi. 7-8 (D. pământ) A (se) zgudui din cauza unui cutremur (2).
13. [MDA2] cutrimura v vz cutremura
14. [CADE] CUTREMURA (-mur) I. vb. tr. A face să tremure, să se înfioare, să se sgudue. II. vb. refl. 1 A tremura din toate puterile: se cutremură carnea omului cînd se gîndește la grozăvenia aceea (ISP.) ¶ 2 A se sgudui: răcnea de se cutremurau codrii (ISP.); s’a cutremurat pămîntul ¶ 3 A se înfiora, a se îngrozi: Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei (VLAH.) [lat. contrĕmulare].
15. [CADE] CUTREMURĂTOR adj. verb. CUTREMURA. Care cutremură, sguduitor; înfiorător.
16. [DLRLC] CUTREMURA, cutremur, vb. I. Refl. 1. (Despre pămînt) A se zgudui din cauza unui cutremur, a suferi o zguduire seismică. Se cutremură pămîntul, văile răsună, mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. ♦ (Despre obiecte acționate de cineva) A se zgudui, a se clătina, a se scutura, a tremura. I se cutremurau umerii și i se încrețeau cutele mărunte de pe lîngă ochi. DUMITRIU, V. L. 9. ◊ (Prin exagerare) Cerurile clocoteau subt descărcările zguduitoare ale tunetelor și pămîntul înfricoșat se cutremura nemernic... sub ropotul de trăsnete. HOGAȘ, M. N. 176. Răcnea de se cutremurau codrii. ISPIRESCU, L. 17. ◊ Tranz. Tresărind în cercuri albe, El [lacul] cutremură o barcă. EMINESCU, O. I 74. ◊ (Prin exagerare) Porunca luiDima a izbucnit cutremurînd... zidurile vechi. GALAN, Z. R. 247. Trîmbița de alamă cutremura castelul. VLAHUȚĂ, O. A. 152. 2. Fig. (Despre oameni) A se înfiora, a tresări (de spaimă, de scîrbă); p. e xt. a se înspăimînta, a se îngrozire cutremurară la un astfel de gînd. SAHIA, N. 105. Să te miri, să te cutremuri De cîte-au fost-nainte vremuri. IOSIF, PATR. 5. Auziră, la o depărtare, o strigătură puternică. Toți se cutremurară. RETEGANUL, P. II 41. Sufletul lui se cutremura la gîndirea că nu va putea scutura greutatea acestui amor. EMINESCU, N. 71. ◊ Tranz. Un fulger și-a deschis cărare, Cutremurîndu-mi pieptul șubred. GOGA, C. P. 11. Mai aruncă-ți o privire... Peste vechea zbuciumare ce cutremură-al meu piept. MACEDONSKI, O. I 272. Cu focul blînd din glasu-ți tu mă dori și mă cutremuri. EMINESCU, O. I 155.
17. [DLRM] CUȚREMURA, cutremur, vb. I. 1. Refl. (Despre pămînt, la pers. 3) A se zgudui din cauza unui cutremur. ♦ Refl. și tranz. A (se) clătina, a (se) scutura. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) înfiora, a tresari sau a face să tresară ; p. ext. a (se) îngrozi, a (se) înspăimînta. – Lat. *contremulare.
18. [Șăineanu, ed. VI] cutremurà v. a tremura din toate puterile, a se înfiora. [Cf. lat. CONTREMULUS, care tremură foarte].
19. [DOOM 3] cutremur (desp. cu-tre-) s. n., pl. cutremure
20. [DOOM 2] cutremur (cu-tre-) s. n., pl. cutremure
21. [DOOM 3] cutremura (a ~) (desp. cu-tre-) vb., ind. prez. 1 sg. cutremur, 3 cutremură; ind. prez. 1 sg. să cutremur, 3 să cutremure
22. [DOOM 2] cutremura (a ~) (cu-tre-) vb., ind. prez. 3 cutremură
23. [DER] cutremura (cutremur, cutremurat), vb. – 1. A face să tremure. 2. A scutura, a clătina. – 3. A înfiora, a inspira teamă, a îngrozi. – 4. (Refl.) A se cutremura pămîntul ca urmare a unui seism. – 5. (Refl.) A se speria. – Mr. cutream(b)ur, megl. cutrumur. Lat. *contrĕmŭlāre (Pușcariu 475; DAR). Este de asemenea posibil să fie vorba de o der. internă de la tremura, cu cu- expresiv. – Der. cutremur, s. n. (scuturătură; tremur; seism; teroare); cutremurător, adj. (îngrozitor).
24. [DE] CUTRÉMUR (< cutremura) s. m. 1. Zguduire bruscă și puternică, de scurtă durată, a scoarței Pămîntului, cauzată fie de factori interni (mișcări tectonice, erupții vulcanice), fie de factori externi (forțele mareice, căderi mari de presiune atmosferică, ciocnirea unor meteoriți cu Pămîntul). Îi sunt caracteristice: hipocentrul (locul din interiorul litosferei unde se declanșează energia care provoacă c.) și epicentrul (proiecția hipocentrului la suprafața scoarței Pămîntului). Intensitatea c. se măsoară pe scara Mercalli, iar magnitudinea pe scara Richter. Cele mai dustrugătoare au fost c. din: 24 ian. 1556 – în provincia Shanxi-China, 830 mii victime; 1 sept. 1923 – în provincia Kanto-Japonia, peste 576 mii case; 31 mai 1970 – Perú, 70 mii morți. În România s-au înregistrat pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale în c. din 10 nov. 1940 și 4 mart. 1977. 2. Fig. Înfiorare; p. ext. teamă, frică, groază; panică.
25. [Argou] a fi lovit de cutremur expr. (iron.) a fi fricos.
26. [CECC] Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei – Vlahuță, poezia Din prag. Poetul nu se teme de moartea fizică, ci de cea spirituală. Sensul e clar precizat în versurile următoare: „Bine e să știi, la moarte, că o dungă lași – un nume C-ai săpat la zidul nopții – c-ai muncit să-ți scoți în lume Din al creierului zbucium, ca pe-un diamant, ideea. Urma-ți va fi cunoscută pe-unde ți-ai purtat scînteia…” Așadar, o pledoarie pentru a crea opere durabile, prin care să trăiești și după moarte. În același spirit Montaigne spunea: „Ce nest pas la mort, cest le mourir qui minquiète”. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL