1. [DEX '09] CURMARE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma.
2. [MDA2] curmare sf [At: (a. 1640) BV I, 109 / Pl: ~mări / E: curma] 1 Constricție puternică, astfel încât legăturile să intre în carne Si: curmănire (1), gâtuire. 2 (Reg) Tăiere a unui lemn de-a curmezișul Si: curmat1 (1). 3 Retezare. 4 Aplecare de mijloc a unui om. 5 (Fig) întrerupere bruscă. 6 (Fig) Sinucidere. 7-8 (Fig; spc) Întrerupere (sau încheiere) a unei conversații. 9 (Înv; d. vocale) Elidare. 10 Traversare.
3. [CADE] CURMARE sf. Faptul de a (se) curma; întrerupere, încetare: porunci ... să țină chipul acesta fără ~ în foc (ISP.) ¶ ¶ C. NECURMARE.
4. [DLRLC] CURMARE s. f. Acțiunea de a curma; încetare, contenire, sfîrșit. ◊ Loc. adv. Fără curmare = neîncetat, neîntrerupt. Făcu chipul lui Greuceanu... din fier, apoi porunci... să țină chipul acesta fără curmare în foc. ISPIRESCU, L. 220.
5. [DLRM] CURMARE s. f. Acțiunea de a (se) curma, încetare, conținere.
6. [DEX '09] CURMA, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.
7. [MDA2] curma1 [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: curm / E: pbl curm1 cf alb kurmue] 1 vt (D. sfori, legături etc.) A strânge tare, încât pătrunde în carne. 2 (Reg) vt A tăia un lemn de-a curmezișul. 3-4 vtr A (se) rupe. 5 vr (D. oameni) A se apleca de mijloc. 7 vtr A (se) obosi. 8-9 vtr (Fig) A (se) întrerupe brusc. 10-11 vtr (Fig) A (se) omorî. 12-13 vt (Fig) A încheia (sau a întrerupe) o conversație. 14 vt (C. i. părul) A lega strâns. 15-16 vtr (Cop „din drum”) A (se) abate din drum. 17 vt A traversa. 18-19 vt (Îe) A ~ pământul A umbla (sau a se zbate) mult. 20-21 vtr A (se) decide (în cele din urmă). 22-23 vtr (D. o acțiune judiciară) A (se) stinge.
8. [CADE] CURMA (curm) I. vb. tr. 1 A tăia în două de-a curmezișul: se treziră strîngîndu-se în brațe, de-ai fi crezut că brațele le curmă trupul (DLVR.) ¶ 2 A tăia: a început a ~ securea jur împrejurul bolții (MAR.) ¶ 3 Ⓕ A pune capăt: Răul nu pot să-l curme (ALX.); ~ firul vieții, ~ viața, ~ zilele, a lua viața, a pune capăt vieții: Ș’apoi e mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi (VLAH.) ¶ 4 A reteza: se repezi și luîndu-i sabia, îi curmă capul (BOL.) ¶ 5 A tăia șirul, a întrerupe: ~ vorba, ~ tăcerea; o viforoasă șuerătură a vîntului îi curmă povestirea (ODOB.) ¶ 6 A încinge, a lega de-a curmezișul: eu să-ți dau părul pe spate, eu să ți-l curm pe la mijloc c’o panglică albastră (DLVR.) ¶ 7 A strînge prea tare, ca și cînd ar tăia în două (vorb. de o sfoară, de o legătură, etc.): mă curmă găitanul (ALECS.) ¶ 8 A frînge; a lua puterile: ce să facă ei, că-i curmase foamea de flămînzi ce erau (SB.). II. vb. intr. A înceta. III. vb. refl. 1 A se frînge în două; a se speti: cercevelele ferestrelor se curmau subt presiunea zidurilor vechi (EMIN.) ¶ 2 A lua sfîrșit, a înceta: după opreală, se curmă și pomenirea lui, adecă nu-l mai pomenesc (PRV.-MB.); vîntul iar se curmase (GRL.); un an întreg să nu se mai curme beția (SLV.) ¶ 3 A se tăia șirul, a se întrerupe: glasul i se curmase pe loc (ALECS.) [lat. vulg. * cormare < gr. κορμάζω „a tăia în bucăți”].
9. [CADE] CURMAT adj. 1 p. CURMA ¶ ¶ C. 👉 NECURMAT ¶ 2 Tăiat; frînt ¶ 3 Spetit.
10. [DLRM] CURMA, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frînghii, legături) A strînge tare, a pătrunde în carne. 2. Tranz. A tăia un lemn deacurmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frînge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig 1. Tranz. și Refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ Tranz. A(-și) pune capăt vieții, zilelor. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Comp. alb. kurmue.
11. [Șăineanu, ed. VI] curmà v. 1. a rupe, a frânge: foamea îl curma la inimă; 2. fig. a întrerupe, a tăia șirul: îi curmă vorba; 3. a înceta, a se stinge: vieața mi se curmă. [Dintr’un primitiv curm, trunchiu (conservat în derivatul curmeiu), înrudit cu sinonimul gr. mod. KORMÓS, de unde și macedo-rom. curmatu, spetit (lit. paralizat sau butucit): sensul primitiv al verbului e a «trunchià»].
12. [Scriban] 2) curm și (vechĭ) curméz, a -á v. tr. (d. curm 1; vgr. kormázo, curm. Cp. cu scurm). Taĭ, frîng: a curma un lemn (cu feresteu saŭ cu toporu în curmeziș). Fig. Întrerup, taĭ: a curma cuĭva vorba, un glonț îĭ curmă vĭața. A o curma cu cineva, a rupe relațiunile cu el. A te curma la inimă foamea, a fi foarte flămînd. V. refl. Mă sfîrșesc, încetez, mă sting: vĭața i s’a curmat. Brațele i se curmă, fac îndoiturĭ de grase ce-s (ca la copiĭ).
13. [Scriban] curmá f., pl. ale (ngr. kurmás și hurmás, d. turc. [d. pers.] hurma). Poama curmaluluĭ. (Curmalele-s lungărețe, foarte dulcĭ și aŭ un sîmbure foarte dur. Ele cresc unele lîngă altele pe o coadă ca frunzele salcîmuluĭ). Constitue un aliment al Africanilor. – Vechĭ și hurma.
14. [Scriban] curméz, V. curm 2.
15. [DOOM 3] curmare s. f., g.-d. art. curmării; pl. curmări
16. [DOOM 2] curmare s. f., g.-d. art. curmării; pl. curmări
17. [DOOM 3] curma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. curm, 3 curmă; conj. prez. 1 sg. să curm, 3 să curme
18. [DOOM 2] curma (a ~) vb., ind. prez. 3 curmă
19. [DRAM 2021] curmá, curm, v.t.r. 1. A tăia de-a curmezișul. 2. A (se) frânge, a (se) rupe. – Cf. alb. kurmue (DEX, MDA); cuv. autohton, cf. alb. kurmue, din i.-e. *sker-, *ker- „a tăia”, sau *skeu- „a tăia, a desface, a răzui, a scurma” (Russu). ■ Cuv. rom. > ucr. kurmej „ștreang făcut din câlți”, scr. kormen (Russu).
20. [DRAM 2015] curma, curm, vb. tranz., refl. – A tăia de-a curmezișul; a (se) frânge, a (se) rupe. – Cf. alb. kurmue (DEX, MDA); cuvânt autohton, cf. alb. kurmue, din i.-e. *sker-, *ker- „a tăia”, sau *skeu- „a tăia, a desface, a răzui, a scurma” (Russu). Cuv. rom. > ucr. kurmej „ștreang făcut din câlți”, scr. kormen (Russu).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL