1. [DEX '09] CURATIV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. ◊ Medicină curativă = parte a medicinii care se ocupă cu tratarea și cu vindecarea bolilor. – Din fr. curatif.
2. [MDA2] curativ, ~ă [At: COSTINESCU / Pl: ~i, ~e / E: fr curatif] 1 a Care vindecă Si: lecuitor, tămăduitor, vindecător. 2 sn Substanță vindecătoare.
3. [CADE] * CURATIV adj. 🩺 Lecuitor, vindecător, tămăduitor [fr.].
4. [DLRLC] CURATIV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă; lecuitor, tămăduitor. Izvoarele și apele cu efecte curative sînt supuse regimului sanitar stabilit de organele indicate în art. 13. B. O. 1953, 101.
5. [DLRM] CURATIV, -Ă, curativi, -e, adj. Care lecuiește, vindecă. – Fr. curatif.
6. [DN] CURATIV, -Ă adj. Care vindecă; (fam.) tămăduitor. [< fr. curatif].
7. [MDN '00] CURATIV, -Ă adj. care vindecă o medicină ~ă = parte a medicinei care se ocupă cu tratarea și vindecarea bolilor. (< fr. curatif)
8. [Șăineanu, ed. VI] curativ a. ce privește sau are de scop vindecarea boalei.
9. [Scriban] *curatív, -ă adj. (d. lat. curare, curatum, a îngriji). Care are de scop să vindece, să cureze: metoadă curativă.
10. [DOOM 3] curativ adj. m., pl. curativi; f. curativă, pl. curative
11. [DOOM 2] curativ adj. m., pl. curativi; f. curativă, pl. curative
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL