1. [DEX '09] CUMINECARE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca. – V. cumineca.
2. [MDA2] cuminecare sf [At: CORESI, EV. 479/9 / V: (înv) ~men~ / Pl: ~cări / E: cumineca] 1-2 Cuminecătură (1-2).
3. [DLRLC] CUMINECARE, cuminecări, s. f. (În practicile religiei creștine) Acțiunea de a (se) cumineca; cuminecătură, împărtășire.
4. [DLRM] CUMINECARE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca.
5. [DEX '09] CUMINECA, cuminec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminica vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).
6. [DEX '09] CUMINICA vb. I v. cumineca.
7. [MDA2] comineca v vz cumineca
8. [MDA2] cominica v vz cumineca
9. [MDA2] cumeneca v vz cumineca
10. [MDA2] cumenecare sf vz cuminecare
11. [MDA2] cumereca v vz cumineca
12. [MDA2] cumineca [At: PSALT. 225/10 / V: (înv) ~men~, (în textele rotacizate) ~mere~, ~mun~, ~nica / Pzi: cuminec / E: ml *comminico, -are] 1-2 vtr (Îrc) A primi (sau a da) cuminecătură (2) Si: a (se) împărtăși, a (se) griji. 3 vt A face să fie iertat (prin cuminecătură) un păcat, o greșeală. 4 vr (Înv; construit cu dativul sau cu pp „de”) A se face părtaș. 5 vr (Înv) A avea parte de... 6 vr (Înv; construit cu pp „în” sau „cu”) A fi inițiat într-o credință. 7 vr (Înv) A aparține unei biserici. 8 vi (Înv) A fi (sau a se pune) de acord. 9 vi (Înv) A se uni. 10 vi A avea legături cu cineva.
13. [MDA2] cuminica v vz cumineca
14. [MDA2] cumuneca v vz cumineca
15. [MDA2] cumunica v vz cumineca
16. [CADE] CUMINECA (-nec), CUMINICA (-nic) I. vb. tr. ⛪ A împărtăși, a da sfînta cuminecătură. II. vb. refl. ⛪ A se împărtăși cu sfintele taine: preoții carii cuminecă pe creștinii ... să nu ia nici să ceară plată (PS.-SCH.) [lat. vulg. * commĭnĭcare < communĭcare].
17. [DLRLC] CUMINECA, cuminec, vb. I. Refl. (În practicile religiei creștine; și în forma cuminica) A primi cuminecătura; a se împărtăși, a se griji. Cînd m-oi cumineca, Să vie și vlădica. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 458. ♦ Tranz. A da cuiva cuminecătura, a săvîrși asupra cuiva ritualul cuminecăturii. La mine vii cu cartea, cu gînd să-mi dai canoane, Și vrei să mă cumineci, părinte Solomoane. GOGA, P. 99. Nu-i slobod a-i spînzura, Pîn’nu i-i cuminica. ȘEZ. I 109. ♦ Tranz. (Rar, cu privire la greșeli, păcate) A anula, a face să fie iertat prin cuminecătură. S-ar mira de tine-altarul. Ce păcat ai să cuminici! COȘBUC, P. I 97. – Variantă: cuminica vb. I.
18. [DLRM] CUMINECA, cuminec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertat prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminica vb. I] – Lat. comminicare (= communicare).
19. [DLRM] CUMINICA, vb. I. v. cumineca.
20. [Șăineanu, ed. VI] cuminecà v. a da sfânta cuminecătură: a împărtăși cu sfintele taine. [Vechiu rom. cumeneca = lat. *COMMINICARE, în loc de COMMUNICARE (cu sensul ecleziastic)].
21. [Scriban] cumínec, a -á v. tr. (lat. comminico îld. commúnico, -áre, a comunica, a’mpărtăși; vfr. acomengier, pv. comengar). Vechĭ. Daŭ cuĭva cuminecătura, îl împărtășesc. Mă unesc cu cineva. – Și a cumeneca (la formele cu acc. pe -ca).
22. [DOOM 3] cuminecare s. f., g.-d. art. cuminecării; pl. cuminecări
23. [DOOM 2] cuminecare s. f., g.-d. art. cuminecării; pl. cuminecări
24. [DOOM 3] cumineca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cuminec, 2 sg. cumineci, 3 cuminecă; conj. prez. 1 sg. să cuminec, 3 să cuminece
25. [DOOM 2] cumineca (a ~) vb., ind. prez. 3 cuminecă
26. [IVO-III] cuminec.
27. [DER] cumineca (-c, -at), vb. – 1. A împărtași, a griji. – 2. (Înv.) A comunica. – Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei var. vulg. *commĭnĭcare (Densusianu, Hlr., 188; Pușcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61); cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637), it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290, crede că rom. provine din sl., ceea ce nu pare posibil, cf. Vasmer 608). Este dublet al neol. comunica, vb. – Der. cuminecătură, s. f. (împărtășanie).
28. [DRAM 2021] cuminecá, cuminec, v.t.r. A (se) împărtăși; a primi sau a da cuminecătură pentru iertarea păcatelor: „Adă-l, l-oi cumineca, / Iară-n mână ți l-oi da” (Papahagi, 1925: 266). – Lat. *comminicar (Densusianu, Pușcariu, MDA).
29. [DRAM 2015] cumineca, cuminec, vb. tranz, refl. – (bis.) A (se) împărtăși; a primi sau a da cuminecătură pentru iertarea păcatelor: „Adă-l, l-oi cumineca, / Iară-n mână ți l-oi da” (Papahagi, 1925: 266). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu același sens. – Lat. *comminicare < communicare (Densusianu, Pușcariu, CDDE, DA, Rosetti, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL