1. [DEX '09] CUIBA, pers. 3 cuibează, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.
2. [MDA2] cuiba [At: ODOBESCU, S. III, 16 / Pzi: ~bez, (3) ~bează / E: cuib] 1 vi A încuiba. 2 vt (Nob) A crește puii în cuib.
3. [CADE] CUIBA (-bez) I. vb. intr. A-și face cuibul: la poalele lor cuibează vulturii cei falnici (ODOB.). II. vb. tr. A așeza în cuib: acolo, pe creștetele Craiului ... vulturii cuibează puii și-i reped la vînat (DLVR.).
4. [DLRLC] CUIBA, cuibez, vb. I. Intranz. A avea cuibul, a-și așeza cuibul (într-un loc). Un stirc dintre cei care cuibează în arbori prinsese un șarpe în plisc și-l aducea la pui. SADOVEANU, D. P. 141. La poalele lor [a movilelor] cuibează vulturii cei falnici. ODOBESCU, S. III 16.
5. [DLRM] CUIBA, cuibez, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.
6. [Scriban] *cuĭbéz v. intr. (d. cuĭb, după fr. nicher). Locuiesc, am cuĭbu: vulturiĭ cuĭbează în stîncĭ.
7. [DOOM 3] cuiba (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibează, imperf. 3 pl. cuibau; conj. prez. 3 să cuibeze
8. [DOOM 2] cuiba (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibează
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL