1. [DEX '09] CUCUVEA, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penaj brun-cenușiu și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuvaie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia.
2. [MDA2] cucuvea sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 23 / V: ~ubea, ~cumea, ~cumeagă, ~vaie, ~elă, ~vai sm / Pl: ~ele / E: ngr χουχουβάγια] 1 Pasăre răpitoare de noapte, din familia bubonidelor, cu penele brune-cenușii și ochi galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, pe coșuri și prin scorburile copacilor Si: (reg) cucumeică, cucuveică, cocioveică (Athene noctua). 2 (Orn; reg; îc) ~-încălțată Cucuveaua (1) cu coada mai lungă și cu ghearele acoperite cu mai multe pene (Nyctale Tengmalmi). 3 (Ic) ~-pitică Cucuvea, care trăiește prin pădurile de brad, al cărei țipăt se aseamănă cu al unui cățel răgușit Si: (reg) ciuvică (Glaucidium passerinum). 4 (Reg; fig) Persoană cu ochi mari, care vorbește (prea) mult. 5 (Pop) Ferestruică lăsată în acoperișul casei, pe unde intră lumina și pe unde iese fumul.
3. [DEX '98] CUCUVEA, cucuvele, s. f. Pasăre răpitoare de noapte, cu penele de culoare brună-cenușie și cu ochii galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, prin scorburi etc.; cucuveică (Athene noctua). [Var.: cucuvaie s. f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia.
4. [DLRLC] CUCUVEA, cucuvele, s. f. Pasăre de noapte cu penele de culoare cenușie; trăiește pe lîngă casele părăsite, în coșuri, prin scorburile copacilor etc. (Athene noctua). V. bufniță. Cînta cucuveaua cu glas cobitor. ALEXANDRESCU, M. 40.
5. [DLRM] CUCUVEA, cucuvele, s. f. Pasăre de noapte cu penele de culoare cenușie, care trăiește pe lîngă casele părăsite, prin scorburi etc. (Athene noctua). – Din cucuv[aie] + suf. -ea.
6. [Șăineanu, ed. VI] cucuveà f. 1. pasăre nocturnă ceva mai mică decât striga, cuibează pe clopotnițe și ruine, iar strigătul ei trece drept piază rea (Strix noctua); 2. ochiul podului pe unde iese fumul (la o casă țărănească). [Gr. mod.; sensul 2 face aluziune la cuibul bufniței cel cucuiat pe turle și vechi dărâmături].
7. [DEX '09] CUCUVAIE s. f. v. cucuvea.
8. [MDA2] cocoveică sf vz cucuvea
9. [MDA2] cucubea sf vz cucuvea
10. [MDA2] cucumea1 sf vz cucuvea
11. [MDA2] cucuvai sm vz cucuvea
12. [MDA2] cucuvaie sf vz cucuvea
13. [MDA2] cucuvelă sf vz cucuvea
14. [CADE] COCOVEICĂ sf. 🐦 = CUCUVAIE: un nas coroiet, întors spre gură, ca pliscul unei cocoveice (GN.).
15. [CADE] CUCUVAIE, CUCUVEA, CUCUVEICĂ sf. 1 🐦 Pasăre de noapte asemănătoare cu bufnița, dar fără penele care simulează urechile; e de mărimea unei turturele și trăește pe lîngă casele părăsite, pe coșuri și pe copacii bătrîni; cîntecul ei, după credința poporului, prevestește totdeauna o nenorocire (Athene noctua) (🖼 1647): biserica rămase pustie, de cîntă în ea cucuvelele (ISP.); Peste noaptea ta bocește cîntecul de cucuvaie (VLAH.); se-aud pe-aice glasuri de cucuveici și gemete grozave (ALECS.) ¶ 2 🐦 ~ încălțată, varietate de cucuvaie, cu coada mai lungă și cu labele acoperite cu mai multe pene (Nyctale Tengmalmi) (🖼 1648) ¶ 3 🐦 ~ – PITICĂ, varietate, de cucuvea, de 16-17 cm. care trăește în pădurile de brad din Carpați, și al cărei strigăt se aseamănă cu al unui cățel răgușit (Glancidium panserinum) ¶ 4 💒 = BAGEAC(Ă) [ngr. κουκουβάγια; comp. it. cucuveggia].
16. [Scriban] cocovéŭcă, V. cucuvea.
17. [Scriban] cucumeá, V. cucuvea.
18. [Scriban] cucuváĭe (vest) f., pl. ăĭ, și cucuveá (est), pl. ele (ngr. kukuváĭa, kokováĭa, vgr. kikkábe, kikymis și kíkymos, id.; alb. kukuváĭa, -áĭkă și -máče; vsl. sîrb. kukuvika, bg. kukuvéĭka și kukumĕavka; it. coccoveggia, dial. cucuvaja. V. cucuvă și cĭovică). Un fel de bufniță mică care locuĭește pin zidurĭ pustiĭ și stîncĭ (strix nóctua saŭ athéne nóctua), c’o varietate maĭ mică, care locuĭește pin pădurile de brad (glaucidium passerinum) și alta maĭ mare, numită „încălțată” (nýctale Tengmalmi). Poporu crede că prevestește moartea în casa pe care cîntă, dar, în realitate, ĭa prevestește timp frumos. – Și cucuveĭcă, -veáŭcă și cocovéŭcă (nord), pl. veĭcĭ, veŭcĭ, și cucumeá (vest), pl. ele. V. puhace.
19. [DOOM 3] cucuvea s. f., art. cucuveaua, g.-d. art. cucuvelei; pl. cucuvele
20. [DOOM 2] cucuvea s. f., art. cucuveaua, g.-d. art. cucuvelei; pl. cucuvele, art. cucuvelele
21. [MDO] cucuvea, pl. cucuvele
22. [DER] cucuvea (cucuvele), s. f. – Pasăre răpitoare de noapte (Athene noctua). – Var. cucuvaie, cucuveică, cucumea(gă), etc. Mr. cucuveauă, megl. cucuveaică. Creație expresivă, poate un genuin rom., căci este în legătură cu un mare număr de forme similare străine: gr. ϰιϰϰάβι, ϰίϰυμος, ϰιϰϰαβαϰυ, ngr. ϰουϰουβάγια, bg. kukuvija, kukuvejka, kukumjavka, sb. kukùvika, kukùvija, alb. kukuvajë it. coccoveggia, cuccumeggia, calabr. cucugmau, cuccuvella. Din gr. după Roesler 571, cf. Triandaphyllidis 144; de la un lat. *cucumella, după Pascu, I, 71; Pascu, Suf., 150; Pascu, Lat., 258; de origine onomatopeică, după Philippide, II, 710 și DAR, cf. REW 1890; Battisti, II, 995. Tot de origine expresivă pare a avea cuvîntul cucovă (var. cucovă), s. f. (înv., lebădă sălbatică, Cycnus olor; mîrțoagă), poate formație onomatopeică (după Cihac, II, 569 și Scriban, din tc. kugu „lebădă”).
23. [DE] CUCUVEÁ (CUCUVÁIE) (< fr.) s. f. Pasăre răpitoare de noapte, din ordinul strigiformelor, avînd mărimea de 25-26 cm, penajul brun-cenușiu pestriț și ochii galbeni, înconjurați de rozete de pene (Athene noctua). Distruge șoarecii. ◊ C. pitică = cea mai mică dintre strigiformele existente în Europa (c. 17 cm), relict glaciar în Carpați, cu penaj cafeniu pătat cu alb pe spate, albicios-pătat și stropit cu cafeniu pe pântec, care vînează și ziua și noaptea (Glaucidium passerinum).
24. [DAR] cucuvea, cucuvele, s.f. (reg.) ferestruica din acoperișul casei țărănești pe unde intră lumina; ochiul-podului, ursoaie, marghioță, cubea, cucumea.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL